X

Cum sunt românii?

Alin Bratu

Sunt fericiți?

Studiul realizat de Grupul internaţional de origine franceză ″Ipsos″, la începutul acestui an, arată că 30% dintre români se declară fericiți.

Sunt inteligenți?

Cercetătorul Jakub Marian a făcut un studiu cu cele mai inteligente țări ale Europei. El crede că inteligența se formează prin exercițiu și prin educație, și că nu poate fi înnăscută, relatează acesta pe blogul său. Cercetătorul a făcut o hartă cu acest studiu, unde țările cu un coeficient cât mai apropiat de 100 sunt țări cu un nivel ridicat de inteligență datorat nivelului educațional. Astfel, un IQ mediu scăzut într-o ţară indică un nivel scăzut al educaţiei, nu al inteligenţei “native” a locuitorilor. România are un procentaj de  91%, cel mai mic coeficient a fost înregistrat în Albania, 86%. Sub noi sunt, conform studiului, doar țările din Balcani. Mai puțin Bulgaria.  Privit altfel, studiul spune un lucru: România alocă mult prea puține fonduri pentru educație.

Sunt primitori?

Anul trecut, vecinii noștri de la sud și-au depășit propriul record la numărul de turişti care le-au vizitat țara. Aproape 9 milioane de străini au vizitat Bulgaria, de peste 3 ori mai mulţi decât cei care şi-au făcut vacanţa în România.

Au umor?

Dacă e același lucru cu caterinca, miștoul și zeflemeaua, eu zic că da. Chit că acest tip de umor nu e împărtășit și de interlocutor. Dar ce contează?

Sunt sănătoși?

Deși a crescut din anul 2000, speranța de viață în România rămâne cu aproape șase ani sub media UE. Nivelurile ridicate ale mortalității evitabile prin prevenție și ale deceselor evitabile prin cauze tratabile arată că există posibilități de îmbunătățire a abordării factorilor de risc și a eficacității serviciilor de asistență medicală», se precizează în raport.

Raportul arată că, în România, cheltuielile pentru sănătate sunt mai mici decât în orice altă țară din UE, atât pe cap de locuitor, cât și ca procent din PIB (5,2 % din PIB în 2017, comparativ cu media UE de 9,8 %).

Sunt sportivi?

Mai mult de 63 la sută dintre români nu practică niciodată niciun tip de activitate sportivă şi doar 5 din 100 de persoane merg la o sală de sport, potrivit unui studiu Eurobarometru, al Parlamentului European, publicat la începutul acestui an.

Sunt cinstiți?

Infractorii români sunt pe locul doi în ceea ce privește numărul de mandate europene de arestare trimise de țările Uniunii Europene în Marea Britanie. Astfel, potrivit TheTimes, Regatul Unit a primit, anul trecut, 17.256 de mandate de arestare europene, pentru suspecți urmăriți de poliție în alte țări UE. Cetățenii polonezi au fost cei mai căutați în Marea Britanie, cu 2.174 de mandate. Românii sunt pe locul doi, cu 1.950 mandate de arestare. Și în alte state din Europa statistica se confirmă. În plus, anul trecut, statul român a cheltuit peste 7 milioane de lei pentru extrădarea românilor care au comis infracțiuni în străinătate.

Sunt impulsivi?

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la capitolul violență domestică. Cifrele arată că la fiecare 30 de secunde se produce o agresiune fizică asupra unei femei în țara noastră, iar 3 din 10 femei au fost agresate fizic sau psihic, de la vârste fragede. În realitate, însă, numărul lor este mult mai mare, și asta pentru că cifrele oficiale cuprind doar cazurile care ajung în atenția autorităților.

Sunt șmecheri?

O, da!

De 1 Decembrie, ne luptăm din răsputeri să arătăm o altă față a noastră. Aia cu oameni faini, cu eroi, cu sportivi de renume mondial, cu peisaje de-ți taie respirația, cu cântece glorioase, cu amintiri despre gloriile de altă dată,  cu copii inteligenți, cu paradă în care ne etalăm forța. Și cred că așa e bine. Așa se face.

Dar astăzi e 2 decembrie. O zi de luni normală, banală, chiar. Ar trebui să începem să ne conștientizăm și lipsurile. Poate așa vom deveni mai fericiți, mai inteligenți, mai primitori, mai sănătoși…

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihăiță Conservă

    Mda. Citeste lumea articolele astea :)))). Culmea ba, chiar un mesaj bun, cifre concrete, acopera mai multe laturi sociale … 342 de vizualizari. Ma depaseste :)))). De asta si comentez. Tu autorule, esti bun! De nisa, dar bun :))) PG

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact