Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

FOTO – Una dintre cele mai frumoase clădiri din Sibiu, scoasă la vânzare cu peste 2 mil. de euro

FOTO – Una dintre cele mai frumoase clădiri din Sibiu, scoasă la vânzare cu peste 2 mil. de euro

Vila semnată de arh. Alfred Hugo Cernea de pe strada Constituției din Sibiu, considerată una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, este scoasă la licitație de Casa Artmark la un preț de pornire de 2 mil. de euro.

Pentru sibieni, zona din vecinătatea Parcului Tineretului reprezintă un adevărat mister, întreg spațiul fiind lăsat în ultimii ani să ajungă aproape un teren viran. În plus, din cauza vegetației, imobilul este puțin vizibil din stradă.

”Această clădire interbelică înălțată în stil Neoromânesc se află în Sibiu, în imediata apropiere a incintei fortificate medievale de secol XV. Ansamblul este clasat în Lista Monumentelor Istorice din România prin ordinul nr. 2030/ cu codul SB-II-a-B-21084 și cuprinde: casa de locuit (SB-II-m-B-21084.01), prima anexă (SB-II-m-B-21084.02) şi cea de a doua anexă (SB-II-m-B-21084.03)”, arată organizatorii licitației.

foto www.artmarkhistoricalestate.ro foto www.artmarkhistoricalestate.ro

Clădirea a fost construită în anul 1929, proiectul fiind semnat de arhitectul Alfred Cernea. Sibianul Gabriel Roșca, fost președinte al Ordinului Arhitecților, a declarat pentru Turnul Sfatului că este vorba despre o clădire foarte frumoasă, de importanță istorică, a cărei valoare trebuie văzută la o analiză amănunțită la fața locului.

foto www.artmarkhistoricalestate.ro foto www.artmarkhistoricalestate.ro

Istoria clădirii este una foarte bogată și zbuciumată, urmările activităților desfășurate aici în trecut fiind încă vizibile. Construită ca locuință urbană de tip vilă, cu un parc în jurul clădirii centrale, a găzduit inițial Sanatoriul Dr. Bolintineanu, iar în noiembrie 1936 a devenit Clinica „pentru naşteri şi boli de femei” dr. Antal. Imobilul a fost naţionalizat în anul 1948 cu această funcţiune, devenind la scurt timp sediul Inspectoratului General Sanitar Sibiu, apoi grădiniţă, funcție păstrată până în anii 1990. În anul 2000 vila şi parcela au fost retrocedate familiei moștenitoare.

”Astăzi, clădirea impozantă păstrează aproape intact aspectul său iniţial, conceput de arhitectul Cernea, cu elementele decorative valoroase ale faţadelor. S-au păstrat de asemenea cele două anexe, create într-o concepţie arhitecturală unitară, gardul dinspre stradă împreună cu poarta principală, aleea străjuită de copaci, balustrada, scara şi bazinul din faţa clădirii principale. Și în interior s-au conservat elemente valoroase, precum picturile decorative ale tavanelor și tâmplăria originală”, mai arată reprezentanții casei de licitații.
Istoricul sibian Răzvan Pop a declarat pentru Turnul Sfatului că vorbim despre un monument istoric important pentru trecutul Sibiului, prin urmare procesul de restaurare va trebui realizat cu mare atenție.

foto www.artmarkhistoricalestate.ro foto www.artmarkhistoricalestate.ro

”Casa este una interbelică, construită în stil neobrâncovenesc. Este monument istoric, fiind listată în Lista Monumentelor Istorice ediţia 2015. Cred că este importantă în primul rând pentru patrimoniul arhitectural, fiind una dintre puținele clădiri construite în acest stil. În al doilea rând, este importantă pentru istoria medicală a Sibiului”, spune istoricul Răzvan Pop.
Imobilul are o suprafață construită de 901 metri pătrați, 18 camere și șase băi. Se află pe un teren cu o suprafață de 5.160 metri pătrați și mai are o clădire anexă de 106 metri pătrați. Artmark estimează că vila se va vinde cu o sumă cuprinsă între 2,5 și 3 milioane de euro.

foto www.artmarkhistoricalestate.ro foto www.artmarkhistoricalestate.ro

foto www.artmarkhistoricalestate.ro foto www.artmarkhistoricalestate.ro

foto www.artmarkhistoricalestate.ro foto www.artmarkhistoricalestate.ro

foto www.artmarkhistoricalestate.ro foto www.artmarkhistoricalestate.ro

foto www.artmarkhistoricalestate.ro foto www.artmarkhistoricalestate.ro

foto www.artmarkhistoricalestate.ro foto www.artmarkhistoricalestate.ro

foto www.artmarkhistoricalestate.ro foto www.artmarkhistoricalestate.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

19 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

VVDhEhE

Acum 4 ani

Aia printre cele mai frumoase? Gem cartierele mai vechi de sute de alte case asemanatoare. Are ceva arhitectura (banalitatea aia de ruso-neoromanesc/brancovenesc) si estetica (candva) si atat! La fel gem cartierele de blocuri si bloculete art deco / bauhaus. Cine stie sa le recunoasa, le vede. cine nu.... La cat de printre cele mai frumoase este incat tocmai se vor demola doua la fel, pe Oituz colt cu Milea si Milea (fost nu stiu ce bar).
Raspunde

Vasile Von Vasile

Acum 4 ani

mei Vivi, tu eshti?
Raspunde

S

Acum 4 ani

Asta voiam sa zic și eu, "frumoasa"... Dacă îți place stilul. Are incontestabil valoare artistica, dar e frumoasa din punct de vedere subiectiv. La fel cum mie mi se par foarte frumoase cele art deco și îmi face mare placere sa vad câte una renovata. Apropo, cred ca cea mai apropiata ca amplasament, in stilul asta (deși nu cred ca în totalitate) , e cea de la intersecția dintre constituției și magheru (partea dinspre gara). Și am băgat-o în seama de curând.
Raspunde

Cris

Acum 4 ani

Cea de pe Milea, unde a fost pub, a fost prima casa construita pe bvd Vasile Milea. O casa superba
Raspunde

sibianul realist

Acum 4 ani

Care istoric? Ce opera sau ce descoperiri are razvan Pop de-l numiti istoric? Politica, apoi un post de cercetator creat special pt. el la Biblioteca Astra/ Oare ce cerceteaza acolo?
Raspunde

IOO

Acum 4 ani

In esenta dupa ce platesti pentru ea o suma uriasa mai trebuie sa ingropi acolo inca cel putin un milion ca sa o restaurezi... E un pic ridicola faza asta cu monumentele. Este izolata intre constructii noi de o arhitectura indoielnica dar aici ce cere pastrarea si restaurarea dupa ce a fost lasata in paragina vreo 20 de ani...
Raspunde

Carmen

Acum 4 ani

Nu cred că au șanse să o vândă. Un potențial client trebuie să dea pe ea 2-3 milioane de euro și ulterior încă pe atât pentru restaurare. Luați în calcul că nu poți avea niciodată confortul unei clădiri moderne (nu poți izola, nu poți pune geamuri moderne, tavanele sunt înalte, nu poți utiliza doar încălzire în pardoseală, etc). Să nu mai vorbim de nețărmurita "grijă" a celor de la Culte, care nu vin cu soluții, doar pun talpă la orice intenție de a restaura ceva. Deci 6 milioane de euro pe care cineva să fie dispus să le dea ca să restaureze un astfel de imobil în codițiile de mai sus. Nici o șansă.
Raspunde

maximus

Acum 4 ani

BINE spus. Mai ales ca stim cu totii ce inseamna sa mergi pe la culte sa ceri aprobari,daca esti un cetatean obisnuit si vrei sa urmezi calea legala. Un mic amanunt : domnul pop razvan a condus acea institutie inainte sa fie viceprimar ,deci cand a dat aceasta declaratie despre cladirea respectiva,poate ca a vrut sa-i puna in garda pe cei care vor sa o cumpere :P Ideal ar fi sa o cumpere primaria din excedentele pe care le are si sa o restaureze impreuna cu onor directia culte, iar apoi sa o dea in folosinta pentru deservirea comunitatii nicidecum sa o pastreze pentru un alt sediu al primariei, ca daca ma uit prin piata mica...cele mai frumoase cladiri restaurate sunt ale primariei unde isi desfasoara activitatea cativa zeci de functionari "gata oricand sa te serveasca" .Deci s-ar putea ca si aceasta cladire sa fie restaurata de catre autoritatile locale sau judetene , pentru ca mai apoi, sa o folosim cu totii, sa ne bucuram cu totii de ea ,daca tot este asa de valoroasa:P
Raspunde

unu

Acum 4 ani

Cam tarziu, nu credeti, dupa ce a fost lata de izbeliste atitia ani ...
Raspunde

sasofilu

Acum 4 ani

pai vor sa se autodareme, apoi baietii destepti fac in locul ei un bloc
Raspunde

Klaus

Acum 4 ani

Eu zic ca Primaria sa o cumpere si sa o doneze ori Forumului German sau Bisericii Ordodoxe ca tot asa ei sunt cei mai mari investitori real estate din Sibiu
Raspunde

Sami

Acum 4 ani

Evaluările Artmark nu au nici o logica. Aceasta proprietate merita maxim între 700.000 și 1.000.000 Euro, care practic este valoarea terenului. Casa nu are nici o valoare la stadiul in care se regăsește ! Poziția nu este deloc impresionanta și nici interesanta!
Raspunde

MB

Acum 4 ani

chestia asta ca nu merg cladiri noi in apropierea celor vechi, cred ca e doar un stereotip romanesc.... astia din tari civilizate nu au nicio pb sa contruiasca cladiri moderne langa locuri istorice (ex. imprejurimile de langa London Tower) si eu zic ca arata mult mai bine decat la noi ;)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ion Vizi

Acum 4 ani

Un bloc de 12 etaje ar fi bun acolo. Numai spun.
Raspunde

Mama

Acum 4 ani

Nu o s-o cumpere "un om obisnuit", cum zicea cineva mai sus! Dar o sa se gaseasca cine sa dea 4 mil euro pe ea, nici o grija!
Raspunde

Frânaru'

Acum 4 ani

Ideea este să nu se cumpere până la momentul potrivit. Atunci va scadea prețul și răsar blocurili. Daca nu erau nebunii de la cultura aveați o s***, Cartierul Arhitectilor in centrul vechi. Nu ca acum ar fi bine cu maniacii ăia.
Raspunde

Doru

Acum 4 ani

Parca am citit ca si asta o fost retrocedata si am facut si eu un comentariu rautacios, intrebandu-ma retoric: oare Braune o fi mostenit-o si pe asta? Sau o fi rezolvat-o Iohannis-Bucse-Suciu?? Dar comentariul meu n-a fost din pacate pe placul redactiei. Mii de scuze imi cer stimabilior jurnalisti pentru cutezanta mea... Probabil Dragnea o fi de vina ca acest impresionant monument istoric zace acum in paragina.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus