Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

În spatele lui Eugen Iordănescu. Colaborator al Securității

În spatele lui Eugen Iordănescu. Colaborator al Securității

În cele două luni care au trecut de când Curtea de Apel București stabilea – în primă instanță – că Eugen Iordănescu a fost colaborator al Securității, acestuia i s-au întâmplat următoarele: a fost reales pentru un nou mandat de șapte ani în fruntea Camerei de Comerț Sibiu, i-a fost aprobată activitatea de a conduce doctorate la Universitatea București și la cea de Vest, din Timișoara în noul an universitar, a primit în continuare susținere pentru a coordona finalul programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, iar președinta Consiliului Județean și primarul Sibiului au dat declarații publice în care își manifestă aprecierea față de sprijinul pe care acesta li-l poate oferi instituțiilor pe care le conduc. Acesta este contextul în care Iordănescu are propria constatare. ”Acum, din nou, sunt dușman al poporului și expus oprobiului public, ceea ce e destul de interesant: în două regimuri adverse - dictatură și democrație - să fii, în fiecare dintre acestea, pe «lista neagră»”.

Pe 2 octombrie 2019, Curtea de Apel București se pronunța, după un singur termen, în dosarul în care Consiliul național de studiere a arhivelor Securității (CNSAS) cerea ca instanța să decidă dacă Eugen Iordănescu a fost sau nu colaborator al Securității. Asta pe baza notelor informative descoperite a fi semnate în vremea studenției, despre care Iordănescu a susținut că erau fără relevanță și date în urma unui șantaj exercitat asupra lui de către foștii securiști.

Hotărârea Curții de Apel nu este definitivă și poate fi atacată de către Eugen Iordănescu. El spune că așteaptă motivarea, care încă nu a fost redactată. ”Depinde de ceea ce va conține respectiva încheiere. Sunt două lucruri foarte clare: dacă acea sentință se bazează pe faptul că eu am semnat un angajament cu Securitatea, nu-i nimic de contestat aici, îmi asum acel angajament. Că l-am semnat din liberă voință sau că am avut avantaje sau că am produs încălcarea drepturilor omului, asta este altceva... Legea nu constată calitatea de colaborator, ci colaborator al Securității în calitate de poliție politică. Adică, faptul că dând o declarație la Securitate aceasta a avut drept efect îngrădirea drepturilor cetățenești. Eu aștept să văd care a fost această îngrădire și, dacă judecătorul explică cu subiect și predicat îngrădirile făcute, îmi asum acest lucru”, răspunde calm Eugen Iordănescu întrebărilor Turnul Sfatului, în timp ce în Piața Mică a Sibiului erau în amenajare standurile pentru Gusturile Toamnei. Eveniment din cadrul programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.

”Oare, de exemplu, cel care a fost secretar de partid în 1989 în Sibiu, dacă mai trăiește, merită să lase capul în jos? Oare ofițerii de Securitate care m-au anchetat pe mine și care m-au șantajat sau convins să devin informator, între mine și ei este o diferență de vinovăție? Și răspunsul este «nu, căci ei își făceau datoria». Adică, cel care căuta pe cei care spuneau bancuri politice despre Ceaușescu își făcea datoria, dar cel pe care îl șantaja sau plătea să spună cine zice bancuri e un ticălos. Eu nu cred că e ok, nu cred că trebuie uitat”, Eugen Iordănescu

”Relațiile instituționale” nu au de-a face cu Securitatea

”Părerea mea e că trebuie să luăm în discuție toate aceste calități nocive pe care cei care suntem mai demult născuți le-am putut avea. Începând cu calitatea de membru de partid și terminând cu cea de colaborator al Securității. Cred că aceste lucruri nu trebuie uitate pentru că riscăm să se întâmple altfel”, răspunde senin Eugen Iordănescu, la întrebarea dacă la 30 de ani de la căderea regimului condus de Nicolae Ceaușescu mai are rost să fie supusă discuției publice calitatea de colaborator al Securității. Răspunde având în spatele său susținerea celor care conduc câteva din marile instituții ale acestui județ: Universitatea, Consiliul Județean și Primăria Sibiu, Camera de comerț.

În calitate de profesor universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane, numele lui Eugen Iordănescu a fost inclus pe 25 noiembrie în lista celor aproape 50 de cadre didactice ale Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, care au primit din partea Senatului academic aprobarea pentru a susține activitățile de predare, cercetare și conducere doctorat în alte instituții de învățământ superior sau de cercetare, în anul universitar 2019-2020. Cu o lună în urmă, același Eugen Iordănescu era reales pentru un nou mandat de șapte ani în fruntea Camerei de comerț, industrie și agricultură a Sibiului. A fost reales după ce spune că a solicitat încheierea unilaterală a contractului de management pe care îl avea în derulare cu Camera și care mai avea vreo trei ani până la final. ”Și mi s-a propus să am un contract de management pe șapte ani. Ca și colegii mei din instituțiile partenere și cei de la Camera de comerț au considerat că managementul Camerei ține de competențe și nu de o istorie, bună sau rea, care s-a petrecut în urmă cu 35 de ani”, își descrie Iordănescu realegerea.

Eugen Iordănescu Eugen Iordănescu

Printre ”instituțiile partenere” la care el face referire se numără și Consiliul Județean Sibiu și Primăria municipiului Sibiu, administrațiile cele mai importante din județ. Iordănescu spune că le-a trimis acestora, în copie, dosarul descoperit de CNSAS. ”Domnul Iordănescu m-a informat oficial despre nota de constatare CNSAS la puțin timp după ce i-a fost comunicată și mi-a pus la dispoziție atât mie, cât și altor parteneri instituționali, o copie completă a respectivului dosar, tocmai pentru a putea corect evalua situația din punct de vedere al parteneriatului, dovedind în acest fel atât asumarea serioasă a situației, cât și transparență. Nu voi comenta în niciun fel o decizie a unei instanțe, dar cred că merită să ne amintim cu toții că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri orice persoană se bucură, în democrație, de prezumția de nevinovăție”, declară Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu. Ea are și o apreciere proprie la adresa șefului Camerei de comerț. ”Personal m-aș bucura dacă mai mulți sibieni și-ar pune în slujba comunității timpul și priceperea, în mod gratuit și dezinteresat, așa cum o face de ani de zile dl Eugen Iordănescu și întreaga echipă de la Camera de Comerț și le mulțumesc tuturor pentru aceasta”, (Daniela Cîmpean a solicitat ca răspunsul scris transmis ca urmare a solicitării Turnul Sfatului să fie publicat integral – îl puteți găsi la finalul acestui articol). Cîmpean aduce în sprijinul poziției sale faptul că instituția pe care o conduce colaborează de 15 ani cu Camera de comerț și, prin urmare, hotărârea Curții de Apel nu va influența în niciun parteneriatul cu Camera.

La fel, nici primarul Sibiului, Astrid Fodor, nu găsește că angajamentul semnat cu Securitatea este vreo piedică în ”relația instituțională”. Care, printre altele, a însemnat elaborarea strategiilor orașului. ”Relația instituțională între Primăria Municipiului Sibiu și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, reprezentată de președintele Gheorghe Aldea și de directorul general, dr. Eugen Iordănescu, nu va fi influențată de decizia CNSAS pentru că această colaborare este una solidă, bazată pe competența și aria de responsabilități a fiecărei instituții. Prin decizia CNSAS nu i se contestă domnului dr. Eugen Iordănescu nici capacitatea, nici expertiza, nici abilitățile profesionale, esențiale pentru o colaborare interinstituțională eficientă”, răspunde Astrid Fodor.

Regiunea Gastronomică: ”acțiuni importante și de succes”

Din poziția de director general al Camerei de comerț, care – la rându-i – face parte din consorțiul care și-a asumat implementarea programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, Eugen Iordănescu este cel care a coordonat activitățile acestui program al județului. ”A doua zi după ce ați publicat articolul despre notificarea CNSAS, în 21 august, am trimis un mail oficial tuturor membrilor consorțiului, în care arătam că s-a publicat un articol, dădeam linkul acestui articol și spuneam în felul următor: «vă punem la dispoziție mandatul simbolic al Camerei de comerț pentru a decide ceea ce vom face mai departe». Eu nu sunt angajatul Regiunii Gastronomice, nu am o funcție în Regiunea Gastronomică, prin urmare nu am de unde să îmi dau demisia. Coordonarea strategică a Regiunii Gastronomice o realizează Camera de comerț, prin trei hotărâri: una a Consiliului Județean și două ale Consiliului local. Deci nu aveam cum să îmi dau demisia din poziția de coordonator strategic, deoarece aceasta este ocupată de Camera de comerț, dar era super de înțeles ca în aceste condiții ceilalți să spună că un alt membru instituțional devine coordonator strategic”, descrie, acum, Iordănescu pentru Turnul Sfatului.

Propunerea acestuia nu a avut nicio urmare, din august până la finalul lui octombrie nefiind luată în discuție. ”În data de 22 august 2019, dl Iordănescu a pus la dispoziția Consorțiului mandatul său de coordonator strategic, tocmai pentru a nu aduce prejudicii de imagine unei inițiative pozitive și de succes. Din păcate, programul foarte aglomerat al membrilor Consorțiului nu a permis întrunirea acestora mai repede. Vom avea în câteva zile o astfel de reuniune și vom anunța poziția noastră oficială în legătură cu demisia menționată”, arată Daniela Cîmpean în răspunsul transmis redacției la finalul lunii octombrie.

Nici în răspunsul transmis de primarul Sibiului, Astrid Fodor, la jumătatea lunii noiembrie, nu se lasă de înțeles că decizia CNSAS afectează în vreun fel coordonarea Regiunii Gastronomice. Deși, spre diferență de Cîmpean, pentru Astrid Fodor instituția condusă de Iordănescu nu este cea care conduce programul gastronomic. ”Camera de Comerț, Industrie și Agricultură este unul dintre membrii Consorțiului care gestionează programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Atribuțiile și responsabilitățile s-au împărțit de comun acord între membrii Consorțiului și nici unul nu are statut de «vioara întâi», așa cum vă exprimați dumneavoastră. Consiliul Local Sibiu a aprobat prin HCL 137/2019 această repartizare a îndatoririlor, fiecare îndeplinindu-ne atribuțiile care ne-au revenit”.

Eugen Iordănescu a condus dezbaterile organizate pentru elaborarea actualei strategii de dezvoltare a municipiului Sibiu Eugen Iordănescu a condus dezbaterile organizate pentru elaborarea actualei strategii de dezvoltare a municipiului Sibiu

În schimb, Daniela Cîmpean pune accentul pe faptul că Eugen Iordănescu a lucrat gratuit și a derulat ”acțiuni importante și de succes”. ”Fără partenerii din domeniu privat pe care i-a adus în program, cum ar fi Lidl, Scandia, GLS sau Perla Harghitei, o mare parte dintre acțiunile derulate în cadrul programului, nu ar fi existat”, este opinia Danielei Cîmpean.

”Nu îți fie rușine, știm cum funcționa”

”În vremea aceea, eu am fost judecat ca necorespunzător pentru că făceam parte dintr-o familie care eram dușmanii poporului. Acum, din nou, sunt dușman al poporului și expus oprobiului public, ceea ce e destul de interesant: în două regimuri adverse - dictatură și democrație - să fii, în fiecare dintre acestea, pe «lista neagră». Eu cred că avem nevoie de o discuție foarte serioasă, în care să ne asumăm aceste lucruri. Cred că avem nevoie de un minut, în care toți cei care am trăit în acele vremuri să lăsăm capul în jos. Nu să ne pedepsească, nu să fie cineva închis, cineva dat afară. Căci, de exemplu, au fost unii care au intrat în Partidul Comunist ca să devină șefi, ca să primească apartamente, ca să avanseze sau au fost parte a nomenclaturii. Și acum, la fel”, completează Eugen Iordănescu discuția pe subiectul colaborării sale cu Securitatea.
”Doar ca să fie clar, aș vrea să găsiți persoanele care au fost căutate și găsite de Securitate și au spus «nu». Cum a spus doamna de la CNSAS că puteam să spun «nu». Da, puteam și primeam un dosar penal și eram dat afară de la facultate. Teoretic, puteam să spun «nu». Teoretic, și când ți se pune pistolul la cap ți se spune «nu»”, Eugen Iordănescu
Directorul general al Camerei de comerț consideră că relatarea Turnul Sfatului de la procesul din București nu a fost completă, deoarece nu a surprins o parte din declarațiile date de el în fața judecătoarei. ”E o întâmplare din viața mea, care nu poate fi schimbată. Vă invit să aflați cum funcționa Miliția și Securitatea, pentru a afla cum recrutau și cum stăteau pe capul tău. De asemenea vă pun la dispoziție faptul că un an de zile mi-au făcut urmărire informativă pentru a avea cu ce să mă șantajeze. De asemenea, ați fost în sală când s-a prezentat că acest dosar a fost abandonat că nu aveau ce scoate din el, că nu am fost remunerat, deși mi s-a propus. Am fost timp de un an lucrat informativ ca să știe cu ce să mă mobilizeze și în toate documentele informative primite de la Sibiu scrie «nu figurează în evidențele noastre»”, completează acum Iordănescu.

El spune că în urma discuției publice generată de cele descoperite de CNSAS a primit mesaje de încurajare. ”Am primit mesaje «am trăit vremurile acelea, frate, nu îți fie rușine, știm cum funcționa». Deci, știm că Securitatea alegea doar valori - nu se ducea să ia mecanici - și, de obicei, îi șantajau, preferau să aibă un hăț în mână”.

Răspunsurile președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean

1. Cum va influența hotărârea Curții de Apel București relația dintre Consiliul Județean Sibiu și Eugen Iordănescu, având în vedere că acesta din urmă, în ultimul timp, s-a implicat în mai multe proiecte coordonate sau gestionate de instituția județeană?

Daniela Cîmpean: Consiliul Județean Sibiu și-a ales și își alege partenerii pe baza misiunii instituționale, a profesionalismului și competenței acestora. Parteneriatul cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, cât și cu domnii Eugen Iordănescu și Gheorghe Aldea, în calitate de director general, respectiv președinte al acestei instituții, datează de mai mult de 15 ani și are la bază chiar motivul pentru care a fost înființată acestă instituție prin lege, respectiv reprezentarea comunității de afaceri în legatură cu administrația publică.

În acest context, parteneriatul cu Camera de Comerț, aprobat inclusiv printr-o hotărâre de Consiliu Județean în vigoare, și cu dl Eugen Iordănescu în calitatea sa de director general, va continua ca și până acum, nefiind în nici un fel afectat de decizia, de altfel nedefinitivă, la care faceți referire.

Domnul Iordănescu m-a informat oficial despre nota de constatare CNSAS la puțin timp după ce i-a fost comunicată și mi-a pus la dispoziție atât mie, cât și altor parteneri instituționali, o copie completă a respectivului dosar, tocmai pentru a putea corect evalua situația din punct de vedere al parteneriatului, dovedind în acest fel atât asumarea serioasă a situației, cât și transparență.

Nu voi comenta în niciun fel o decizie a unei instanțe, dar cred că merită să ne amintim cu toții că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri orice persoană se bucură, în democrație, de prezumția de nevinovăție.

Personal m-aș bucura dacă mai mulți sibieni și-ar pune în slujba comunității timpul și priceperea, în mod gratuit și dezinteresat, așa cum o face de ani de zile dl Eugen Iordănescu și întreaga echipă de la Camera de Comerț și le mulțumesc tuturor pentru aceasta.

2. Eugen Iordănescu este, practic, în acest moment, persoana care conduce activitățile din cadrul programului Sibiu, Regiune Gastronomică Europeană. Consiliul Județean Sibiu, în calitate de membru al Consorțiului care gestionează acest proiect, va susține în continuare persoana lui Eugen Iordănescu în poziția de ”vioara întâi” a proiectului?

Daniela Cîmpean: Dl. Iordănescu asigură coordonarea strategică a Consorțiului Sibiu Regiune Gastronomică Europenă 2019 pe baza votului tuturor membrilor acestuia, confirmat apoi din punctul nostru de vedere prin adoptarea HCJ 82/2019 care aprobă încheierea Acordului privind organizarea și implementarea programului ”Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019”. Este o sarcină suplimentară pe care și-a asumat-o fără să fie remunerat în vreun fel și a derulat până acum acțiuni importante și de succes. Fără partenerii din domeniu privat pe care i-a adus în program, cum ar fi Lidl, Scandia, GLS sau Perla Harghitei, o mare parte dintre acțiunile derulate în cadrul programului, nu ar fi existat.

În data de 22 august 2019, dl Iordănescu a pus la dispoziția Consorțiului mandatul său de coordonator strategic, tocmai pentru a nu aduce prejudicii de imagine unei inițiative pozitive și de succes. Din păcate, programul foarte aglomerat al membrilor Consorțiului nu a permis întrunirea acestora mai repede. Vom avea în câteva zile o astfel de reuniune și vom anunța poziția noastra oficială în legătură cu demisia menționată.

3. Dacă avem în vedere relevanța instituției Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu inclusiv pentru județul Sibiu, credeți că aceasta ar mai trebui condusă de o persoană care are calitatea de colaborator al fostei Securități?

Daniela Cîmpean: Camera de Comerț funcționează în baza legii 335/2007 și fiind o organizație autonomă are propriul statut și propriile reguli de funcționare. Nici eu, nici nimeni altcineva, în afara membrilor acestei organizații, nu avem calitatea necesară pentru a ne pronunța în legătură cu conducerea sa. Din câte știu, presa locală a relatat faptul că domnul Iordănescu și-a depus demisia din funcția de director general, în cadrul unei adunări generale extraordinare, care a avut loc săptămâna trecută, însă demisia a fost respinsă prin vot și mandatul său a fost prelungit cu 7 ani.

Daniela Cîmpean Președinta Consiliului Județean Sibiu

Răspunsurile primarului Sibiului, Astrid Fodor

1. Cum va influența hotărârea Curții de Apel București relația dintre Primăria municipiului Sibiu și Eugen Iordănescu, având în vedere că acesta din urmă, în ultimul timp, s-a implicat în numeroase proiecte ale Primăriei Sibiu (de la consultările publice pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare a orașului, la proiecte punctuale pe teme de relații internaționale)?

Domnul dr. Eugen Iordănescu, director general al CCIA Sibiu, s-a implicat activ în elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Sibiu, reprezentând Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, unul dintre principalii stakeholderi. Directorul general, dr. Eugen Iordănescu, a acordat consultanță și sprijin Fundației contractate de Primăria Sibiu pentru realizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), plecând de la experiența pe care o avea deja prin implicarea în elaborarea de documente strategice ale orașului, precum Agenda Locală 21 în 2003-2004 și în elaborarea Ghidului de Dezvoltare a Sibiului în 2007. Precizez că această colaborare în elaborarea SIDU, inclusiv în organizarea și moderarea întâlnirilor cu cetățenii din cartiere, un lucru deloc simplu și pe care l-am apreciat, a fost voluntară și neremunerată.

Relația instituțională între Primăria Municipiului Sibiu și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, reprezentată de președintele Gheorghe Aldea și de directorul general, dr. Eugen Iordănescu, nu va fi influențată de decizia CNSAS pentru că această colaborare este una solidă, bazată pe competența și aria de responsabilități a fiecărei instituții. Prin decizia CNSAS nu i se contestă domnului dr. Eugen Iordănescu nici capacitatea, nici expertiza, nici abilitățile profesionale, esențiale pentru o colaborare interinstituțională eficientă.

2. Eugen Iordănescu este, practic, în acest moment, persoana care conduce activitățile din cadrul programului Sibiu, Regiune Gastronomică Europeană. Primăria Sibiu, în calitate de membru al Consorțiului care gestionează acest proiect, va susține în continuare persoana lui Eugen Iordănescu în poziția de ”vioara întâi” a proiectului?

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură este unul dintre membrii Consorțiului care gestionează programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Atribuțiile și responsabilitățile s-au împărțit de comun acord între membrii Consorțiului și nici unul nu are statut de ”vioara întâi”, așa cum vă exprimați dumneavoastră. Consiliul Local Sibiu a aprobat prin HCL 137/2019 această repartizare a îndatoririlor, fiecare îndeplinindu-ne atribuțiile care ne-au revenit.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu este o entitate juridică autonomă și nu consider că este cazul ca eu să mă pronunț într-un fel sau altul cu privire la un membru al conducerii acesteia. M-am bucurat însă să aflu că cei abilitați - Adunarea Generală a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu - au analizat cu toată responsabilitatea această speță și au decis în unanimitate respingerea demisiei din funcția de director general depusă de domnul dr. Eugen Iordănescu. Faptul că mandatul său a fost prelungit cu încă șapte ani este un semn că activitatea profesională a domnului Iordănescu este extrem de apreciată de către cei îndreptățiți să decidă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

19 comentarii

Sibian SB

Acum 4 ani

Pai eu cand v-am spus ca mai e mult de muncă in tara asta...! Ffff putini tineri la conducerea tarii, a județelor si instituțiilor, ma refer la oameni sub 45 ani. Vor mai trece ani destui până intelegem cu toții ca pana nu ne schimbam mentalitățile, țara asta va rămâne pe loc. Defapt, ca si prin teleorman, vaslui, olt si altele, conduse de baroni psd, avem si noi aici in județ baronasii nostri.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

???

Acum 4 ani

Am avut intotdeauna baronii nostri. Iar cel dintai baron a fost Samuel von Brukenthal, urmat de Werner von Diaspora...
Raspunde

Ion

Acum 4 ani

Arogantul domn Iordănescu este de neînlocuit! "Nu zău? Și așa noi vrem să ne fie mai bine în țara noastră...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

///

Acum 4 ani

Sunt alti aroganti de inlocuit, apoi Iordanescu. Pestele de la cap se-mpute...
Raspunde

Babu

Acum 4 ani

Bolnavi de putere ca in tara asta nu cred ca vom gasi altundeva in lume.. La noi si dupa ce un om nu mai e presedinte de exemplu, tot se mai vorbeste de el inca ani buni, iar respectivul va incerca sa "nu fie dat uitarii". Cine a mai auzi ceva de Obama dupa ce si-a terminat mandatul, dar in Romania despre Iliescu inca sunt sitiri? Dupa aproape 20 ani.... Suntem bolnavi ca natie. Scrie asta in ADN.
Raspunde

Ina

Acum 4 ani

Ha ha ha, in niciun caz nu se poate folosi expresia "în mod gratuit și dezinteresat" in aceeasi propozitie cu numele Iordanescu. Ba din contra, orice atinge deturneaza in folos propriu si e prezent oriunde simte miros de bani.
Raspunde

Aurel Metrescu

Acum 4 ani

Tovarase Iordanescu, pe tata a incercat securitatea sa il "racoleze" (angajeze) dupa terminarea facultatii. A spus nu si si-o vazut de viata profesionala. Dovada ca nu o avut dosar penal si nu o facut puscarie e ca scriu eu acest mesaj, poate, poate tovarasul Iordanescu, care ne ia de prosti, il citeste.
Raspunde

Vasile Von Vasile

Acum 4 ani

măi să fie. toți rahații ăștia au fost șantajați de securitate să colaboreze... unu' n-ar recunoaște c-a făcut-o de bună voie, pentru avantaje...
Raspunde

Vasile Von Vasile

Acum 4 ani

iordănescule tată, tu ai dat vot negativ mă?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

echidistantul

Acum 4 ani

Frate, nu asta e cel mai grav lucru. Poate dl. Iordanescu e un profesionist. Nu s-a spus ca e fecioara in ceea ce priveste trecutul politic... Sa discutam si trecutul altor personalitati care ne dau lectii de democratie, dar ei...
Raspunde

Bobo

Acum 4 ani

A fost racolat "cu forta" hai sa fim seriosi. Securistii nu au ce cauta in functiile publice ! Demisiaaaaaaa......
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

Dl Deleanu, asta-i Romania Normala da' nu v-ati prins !Daca PNL,prin dna Campeanu,si FDGR,prin dna Fodor va asigura ca totul e OK,ce mai vreti?Spor de vechime?
Raspunde

nelamuriri

Acum 4 ani

Concluzia, dupa ce ne-am acordat votul - PNL, PSD, FDGR, aceeasi mizerie. Spunea cineva ca in ziua de azi nu avem modele pentru generatia tanara. Pai ui ce modele de ofera doamnele de la conducere. Macar daca se abtine ateau de la a comenta. Deci - ce model ne ofera noua acest tovaras si cucoanele astea care il sustin pentru rezultate colosale? Asta e un individ care pentru stomacul plin si buzunarele doldora a turnat in stanga si in dreapta. A dat din coate pentru functii pe care nu le merita. Profesor universitar? Pai circulau niste materiale de presa in care studentii spuneau ca e cel mai slab universitar de la ULBS, arogant, incompetent, nesimtit. Asa e oare? De ce il mai tine ULBS? Cat despre cucoana Campean ... Nu pot sa inteleg slugarnicia asta a ei. Primeste si ea ceva? Atunci cineva ar trebui sa isi faca treaba si sa verifice. Asta e neremunerat de peste tot, da, deci bun model in societate. Ne poate spune cineva din ce traieste? Firmele cu care lucreaza cu cat si cu ce au cotizat in buzunarele doamnelor si a domnului? Macar ceva carnati si ceva burdufi de branza? Coordonator strategic? Pai strategia a fost scumpa si proasta. Cu exceptia doamnei Campean care era invitata la toate chiolhanurile SRGE, mai e cineva multumit de acest proiect esuat de la deschidere? Prof univ. Pai lumea spune ca e incompetent, nu-si tine orele, ia bani multi degeaba. Dar ce sa ne asteptam de la coana Campean - ea isi continua presiunile de a angaja in functii bine platite toate lipitorile care se giugiulesc in jurul ei.
Raspunde

Ion Ionescu

Acum 4 ani

Ulbs, consiliul judetean si primaria il protejeaza pe Iordănescu la fel cum faceau instutille similare cu Dragnea. Asta ca sa intelegem dimensiunea ticalosiilor astora si felul de funcționare al mafiei transpartinice. Securitatea si mafia sunt in continuare printre, chiar si la Sibiu, desi credeam cu totii ca suntem altceva. Ei, uite dovada clara ca nu este asa.
Raspunde

vai de noi

Acum 4 ani

Asa de multi sumt cei ce au colaborat cu securitatea incat chiar si-n biserici putini preoti au putut sta deoparte. In Sibiu toti pastorii cultelor (4 erau atunci) si aproape toti preotii au colaborat.
Raspunde

gogu

Acum 4 ani

Ma asteptam sa-l prinda pe acest nesimtit care e peste tot prin comisii de sustinere alicentelor etc, ce poate sa caute asta in comisie de sustinere a licentei de ex la facultatea de psihologie, cand el e cu finantele si afacerile? Un comunist de joasa speta care a ajuns in ditaimai functia ptr ca ..... asa a trebuit.... demisia de onoare.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus