Aproximativ 80 de elevi și profesori au protestat vineri după-amiaza împotriva acțiunilor care afectează planeta, cerând ca autoritățile competente să declare starea de urgență climatică. Pentru că tinerii au „dat o tură” de Piața Mare, plecând din locul pentru care Primăria Municipiului Sibiu a emis aviz de protest, organizatorul s-a ales la finalul acțiunii cu o amendă de 1000 de lei de la polițiștii locali.
Paula Dorr, în vârstă de 13 ani, elevă la Brukenthal și organizatorul protestului de la Sibiu, povestește cum Ziua pentru Acțiune Climatică s-a încheiat cu o amendă în valoare de 1000 de lei, pentru că „tinerii s-au deplasat și nu au stat lipiți de catargul din fața Primăriei conform avizului primit”. Cea care a luat amenda este chiar mama fetei, întrucât era nevoie de un adult care să depună cererea de aviz, Paula fiind minoră.
„În Sibiu a fost un protest foarte simpatic. Au participat în jur de 80 de persoane. Au vorbit doi profesori universitari din domeniul ecologiei ai Universității ULBS și tineri FFF. Bannerele și pancartele au fost pregătite de tinerii FFF. Unii dintre ei au decis într-o acțiune spontană să-si facă dorințele auzite, printr-un tur în jurul Târgului de Crăciun. În ciuda ploii, mesajul a fost primit într-o atmosferă pozitivă, de către puținii vizitatori ai Târgului”, explică tânăra.
Protestul a fost organizat în mai multe orașe ale lumii, dintre care 17 din România și face parte din mișcarea mondială Fridays For Future (FFF), declanșată de către o tânără din Suedia. Potrivit tinerei sibience, doar la noi în oraș au fost astfel de probleme.
„Potrivit rapoartelor FFF România, doar tinerii din Sibiu au avut parte de astfel de probleme.”
Țelul protestelor FFF este de a comunica politicienilor că sistemul pe care ei îl reprezintă trebuie să schimbe strategia existentă și să declare starea de urgență climatică. Tinerii din Sibiu au formulat câteva revendicări, într-o scrisoare către Primăria orașului și au strâns semnături în timpul protestului.
Primăria Municipiului Sibiu confirmă faptul că protestul s-a încheiat cu o amendă. „Comisia de Adunări Publice a avizat favorabil o acțiune organizată de o persoană fizică intitulată Global day for climate action - Fridays for future, aceasta urmând să se desfășoare în zona catargului cu drapel din Piața Mare. În aviz se preciza clar faptul că participanții la această manifestare nu se vor deplasa cu pancarte și banere în restul Pieței Mari, unde este în desfășurare și aprobat un alt eveniment: Târgul de Crăciun. Având în vedere că organizatorul manifestării nu a respectat locația alocată prin aviz, Poliția Locală a fost nevoită să aplice o sancțiune contravențională acestuia. Menționăm că nu au fost amendați participanții, ci organizatorul”, transmite Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu, pentru Turnul Sfatului.
Foto: Păvălucă Daria Nicola
Situația a stârnit reacții în mediul online. Artistul sibian Dan Perjovschi a notat pe pagina sa de Facebook faptul că, în opinia sa, amenda nu era necesară.
„Înțeleg că poliția locală Sibiu a amendat elevii de la Fridays for Future care cereau un oraș verde, educație ecologică în scoli și să poată merge cu bicicleta la școală fără să le fie frică de mașini. Faptul că elevii au dat ocol Târgului minunat de Crăciun în loc să stea lipiți anonim de-un zid a fost ceva inacceptabil pentru politie. (…) Vă vedem și vă sprijinim. Mie îmi place Fridays for Future și subscriu la ce vor și cer elevii (din Sibiu). Să încercăm să-i ascultăm un pic pe ăștia tineri. Măcar vineri”, transmite artistul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Pieței Mari , Dan Perjovschi , Piata Mare , Turnul Sfatului , În Sibiu , Primăriei Sibiu , Primăria Municipiului Sibiu , Paula Dorr , Mirela Gligore , Poliția Locală , Adunări Publice , Păvălucă Daria Nicola , Fridays For Future , Acțiune Climatică
Vizualizari: 11612
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
MB
Acum 6 ore
Claudiu
Acum 6 ore
Liberal autentic
Acum 6 ore
Neli Oproiu
Acum 6 ore
Bobo