Vineri,
19.04.2024
Ceata
Acum
2°C

Alianța USR PLUS strânge rândurile, la Sibiu

Alianța USR PLUS strânge rândurile, la Sibiu

Birourile Naționale ale partidelor USR și PLUS, reunite în sedința comună din 22 noiembrie, au luat o serie de decizii în sensul operaționalizării imediate a protocolului politic al Alianței USR PLUS. Vor fi activate toate structurile comune de coordonare prevăzute de protocolul politic al Alianței USR PLUS, împreună cu un Comitet Executiv al Alianței format din șase oameni – un coordonator general al acestui comitet, un coordonator de campanie, un purtător de cuvânt, un responsabil financiar, un responsabil juridic și un responsabil cu politici publice.

Filialele PLUS și USR de la Sibiu au colaborat bine până în prezent și creează condiții să colaboreze și mai bine în viitor. Începând cu luna decembrie, sediul PLUS din Sibiu va funcționa în aceeași clădire cu sediul Filialei Locale Sibiu a USR și totodată cu Biroul Parlamentar al deputatului Dan Barna: Bulevardul Victoriei, nr. 14, la etajul I.

„Ne dorim ca pregătirea următoarelor campanii electorale și toate celelalte acțiuni politice ale partidelor care formează alianța dintre PLUS și USR la Sibiu să beneficieze de condițiile apropierii fizice a sediilor și oamenilor, astfel încât cetățenii să vadă că acționăm împreună și ținem cont de dorința lor de a vedea o forță politică unită”, declară Raul Andrei Apostoiu, președintele PLUS Sibiu.

Începând cu luna decembrie, membrii și simpatizanții PLUS din județul Sibiu sunt așteptați la noul sediu, pentru a-i cunoaște pe oamenii din conducerea Filialei, pentru a discuta împreună programele politice și propunerile de dezvoltare a partidului în Sibiu și în celelalte localități, pentru a se informa și a se înscrie în PLUS.

Noua realitate politică, în care partidele nereformate dovedesc că nu fac față rigorilor moderne ale cetățenilor, cere ca partidele noi să crească cu-adevărat, să își structureze organizațiile pe plan local și să își promoveze candidații proprii pentru alegerile care se apropie, împreună cu proiectele lor de modernizare a societății și a localităților în care trăim. În acest context, PLUS și USR au început selecția candidaților proprii pentru alegerile locale, urmând ca aceștia să parcurgă o procedură comună prin care vor fi desemnați cei mai buni candidați ai Alianței.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

scepticul

Acum 4 ani

Tango degeaba! Dupa razboi, multi viteji s-arata!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus