X
pediatrie

Copiii internați la Spitalul de Pediatrie Sibiu vor mânca mai bine de la anul

Proiectul prin care Spitalul de Pediatrie Sibiu propunea ca valoarea alocației de hrană să fie crescută a fost aprobat în ședința de Consiliu Local de la finalul lunii noiembrie. Astfel, micuții internați în spitalul sibian vor primi mâncare în valoare de 20 de lei pe zi.

Inițiativa de a crește alocația de hrană a venit din partea conducerii Spitalului de Pediatrie, fiind motivată de necesitatea îmbunătățirii calității și valorii calorice a hranei acordate copiilor internați în spital.

„Alimentația bolnavilor are un rol important în refacerea stării de sănătate a acestora, constituind o componentă de bază a activității de îngrijire medicală și de susținere a tratamentului afecțiunilor medicale motiv pentru care, apreciind că nivelul alocațiilor de hrană aprobat este subdimensionat față de necesarul caloric care trebuie asigurat pacienților dar și comparativ cu evoluția prețurilor de consum, apreciem oportună majorarea acestora pentru pacienții Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul Local.

Alocația va fi majorată de la 10, 12 sau 15 lei/zi la 20 de lei începând cu data de 1 ianuarie 2020.   

 

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Milostivenia Fodoristica

    O fi vazut si forumul grofilor, cum e prin spitale, de cand Fodor se trateaza de Alzheimer la Viena. Au decis sa le dea si la saracio frimitura… doar e din taxele lor, pana la urma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact