Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Donare de sânge în preajma Sărbătorilor de iarnă

Donare de sânge în preajma Sărbătorilor de iarnă

Organizația Municipală Sibiu a Tineretului Național Liberal desfașoară o acțiune prin care se dorește constientizarea importantei donării de sange la nivel comunitar.

In perioada 9-15 decembrie, in intervalul orar 8-13:00, membri TNL Municipiul Sibiu vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, pentru a dona sânge în sprijinul celor aflați în nevoie.

Această acțiune este deschisă, astfel că orice sibian care dorește să se implice are posibilitatea să o faca, venind, în perioada sus-menționată, la Centrul de Transfuzii. Un număr mare de voluntari înseamnă o cantitate mai mare de sânge care poate, ulterior, salva un număr mai mare de vieți.

Sibienii care doresc să participe la acțiune alături de TNL Municipiul Sibiu trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții medicale pentru a face posibilă donarea:

✓ vârsta între 18-60 ani;

✓ greutate peste 50 kg;

✓ fără intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;

✓ fără consum de alcool sau grăsimi înainte cu 48 de ore de prezentarea la centrul de transfuzii;

✓ să nu se afle sub tratament pentru hipertensiune, boli de inimă, boli psihice, boli renale sau boli endocrinologice;

✓ în cazul femeilor, acestea să nu se afle în perioada menstruală sau de sarcină;

✓ de asemenea, nu se poate dona daca donatorul suferă sau a suferit de boli precum hepatita (indiferent de tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet, boli de piele, boli de inimă sau cancer.

După data de 15 decembrie, cu voucherele obținute în urma acțiunii de donare de sânge, membrii TNL Sibiu vor desfășura încă o acțiune caritabilă. Se vor deplasa în localitatea Ghijasa de Jos din județul Sibiu unde vor dărui alimente, dulciuri, jucării și bunuri unor familii nevoiașe.

Acest eveniment va avea loc pe data de 21 decembrie 2019, fiind, de asemenea, deschis și pentru alți sibieni care vor să se alăture. Cine Tineretul Național Liberal Filiala Municipiului Sibiu dorește să contribuie la acest demers, se poate deplasa pe strada Fabricii, numărul 2, la sediul PNL, locul unde toate materialele vor fi strânse în vederea deplasării la Ghijasa de Jos.

Contact: [email protected]

Facebook: TNL Sibiu https://www.facebook.com/TNL-SIBIU-602389946506091/

Adresa: Sibiu, strada Fabricii, numărul 2

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Oanta

Acum 4 ani

foarte frumos gestul tinerilor liberali, de apreciat acesti tineri. Va doresc mult succes in activitate.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus