X
politie masina politie

Copil de opt ani acroșat de mașină: Șoferul s-a asigurat că e bine, apoi a plecat de la locul accidentului. Acum este cercetat penal

Un șofer în vârstă de 20 de ani s-a ales cu dosar penal de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor, după ce a lovit cu mașina un copil de 8 ani care a traversat neregulamentar iar însoțitorul acestuia a concluzionat că micuțul nu a fost rănit. Părinții l-au dus ulterior pe copil la spital, iar șoferul s-a prezentat la poliție pentru a relata cele întâmplate.

Incidentul s-a petrecut ieri în jurul orei 16:30, la intersecția dintre strada Gheorghe Șoima cu bulevardul Victoriei, în municipiul Sibiu. Un băiat în vârstă de 8 ani s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure și a fost acroșat de un autoturism condus dinspre centru de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Hunedoara. Băiatul făcea parte dintr-un grup de patru copii, însoțiți de un adult.

După producerea accidentului, șoferul ar fi discutat cu însoțitorul grupului, acesta din urmă concluzionând că băiatul nu a fost rănit, astfel încât tânărul a plecat acasă, înmânându-i supraveghetorului numărul său de telefon, relatează reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Ulterior, însoțitorul grupului a anunțat părinții copilului despre cele întâmplate, iar aceștia au sosit la locul producerii evenimentului, l-au preluat pe copil și l-au transportat la spital.

Totodată, în jurul orei 17:30, conducătorul auto s-a prezentat la sediul Biroului Rutier Sibiu și a relatat polițiștilor cele petrecute. Cu această ocazie, polițiștii au declanșat o anchetă în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, după care i-a fost recoltată o probă biologică în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

De asemenea, la nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact