X
foto Primaria Sibiu

Primarul Sibiului a participat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România

Luni, 9 decembrie, primarul Astrid Fodor a participat la Adunarea Generală a Municipiilor din România, o întâlnire de lucru la care a participat Președintele României, E.S. Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban. De asemenea, au participat la lucrările Adunării vicepremierul Raluca Turcan, împreună cu Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației publice – domnul Ion Ștefan, Ministrul finanțelor publice – domnul Florin Cîțu și Ministrul fondurilor europene – domnul Marcel Boloș.

AMR-6 Fodor (5)

“Am discutat despre bugetul de Stat pe anul 2020, reprezentanții Guvernului avansând ca termen de aprobare sfârșitul acestui an. În acest context am discutat și despre alocările din impozitul pe venitul global (IVG) care revin municipalităților, administrațiile locale urmând să obțină o cotă de 63% din IVG. De asemenea, am discutat și despre finanțarea din fonduri europene în acest cadru financiar. Ni s-a promis suplimentarea finanțării pe axa mobilității prin supracontractare, fondurile urmând să fie redistribuite de pe alte axe sau programe de finanțare pe care au rămas alocări neconsumate. Sibiul va beneficia direct de pe urma acestei măsuri pentru că se va asigura finanțarea proiectului de amenajare a malurilor Cibinului, un proiect foarte așteptat de sibieni. La final am vorbit și despre viitorul cadru financiar pentru fonduri europene care va începe din 2021. A fost un dialog viu și onest, care a clarificat o serie de aspecte importante pentru comunitățile locale.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

AMR-6 Fodor (1)

În cadrul acestei întâlniri s-a discutat și despre descentralizarea în administrația publică locală, reprezentanții Guvernului dând asigurări că în cazul în care se vor transmite noi responsabilități administrațiilor locale, acest lucru se va face cu repartizarea resurselor financiare corespunzătoare. Un alt subiect a fost excedentul bugetar care, conform angajamentului executivului, va rămâne integral municipalităților, pentru a finanța proiectele mari în pregătire sau implementare.

foto Primăria Sibiu

AMR-6 Fodor (8) AMR-6 Fodor (4) AMR-6 Fodor (3)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lenroc

    Asta-i tot ce putem aștepta de la doamna primar, concerte, sindrofii și vorbe goale. O soluție pentru traficul imposibil sau pentru parcări nu va veni de la actuala administrație.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Jon

    Primarita catastrofa…. asta inseamna sa conduci un oras cand *****, din pacate. Sub semnatura ei se pot ascunde si ingropa multe, in a ceste conditii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact