Marţi,
19.03.2024
Parțial Noros
Acum
1°C

Cisnădia a reziliat contractul pentru cel mai mare teren de golf din România. Investitorii cer intervenția judecătorilor

Cisnădia a reziliat contractul pentru cel mai mare teren de golf din România. Investitorii cer intervenția judecătorilor

Consiliul local Cisnădie a decis rezilierea unilaterală a contractului prin care a concesionat mai bine de 82 de ha de teren, pentru amenajarea celui mai mare teren de golf din țara noastră. Reprezentanții Sibiu Golf SRL, societatea care derulează investiția demarată din fonduri europene, arată că nu au fost înștiințați de această situație și au cerut instanței suspendarea acestei hotărâri.

Aleșii locali ai orașului Cisnădie au decis rezilierea unilaterală a contractului semnat încă din iulie 2006, prin care societății Sibiu Golf SRL i-a fost concesionată, pe o perioadă de 49 de ani, o suprafață de 824.455 de mp. Cele mai bine de 82 de ha de teren se află în zona dealului Sibiului – uzina de apă – și au fost concesionate, printre altele, pentru amenajarea unui teren de golf cu 18 cupe conform standardelor internaționale, un teren de antrenamente cu șase cupe și o zonă de driving-range (loc de antrenament în special pentru loviturile de început). ”În urma verificărilor efectuate de Direcția Tehnică s-a constatat nerespectarea clauzelor contractuale menționate în contractul de concesiune (...) De asemenea, societatea concesionară figurează cu datorii la bugetul local în valoare de 124.021 lei – taxa de teren”, se arată în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre votat mai apoi de consilierii locali ai Cisnădiei.

Lucrările de amenajare a terenului de golf au început în 2015 Lucrările de amenajare a terenului de golf au început în 2015

Investitorii nu au știut nimic

Reprezentanții Sibiu Golf SRL au arătat, pentru Turnul Sfatului, că respectiva hotărâre a Consiliului local a fost adoptată fără ca ei să fie înștiințați în vreun fel asupra acestor intenții. Potrivit lor, hotărârea adoptată fără înștiințarea lor vine după o serie mai lungă de discuții referitoare la impozitele datorate pentru cele peste 82 de ha de teren. ”Pe scurt, am descoperit că de-a lungul multor ani, aceste terenuri au fost impozitate la o valoare mult mai mare decât cea reală. De aproximativ zece ori mai mare, iar la o suprafață atât de mare de teren diferențele reprezintă sume importante. Am cerut, prin urmare, în scris, administrației din Cisnădie să recalculeze conform legii care sunt sumele plătite de noi în plus și care sunt mult mai mari decât datoriile care, din câte vedem, ne sunt imputate acum. Oricum, noi nici măcar în acest moment nu am primit vreun act prin care să fim înștiințați de această hotărâre sau de rezilierea contractului”.

Aproximativ șase milioane de euro au fost investiți, până acum, în acest proiect Aproximativ șase milioane de euro au fost investiți, până acum, în acest proiect

Un tablou mai complicat

Clauzele invocate pentru rezilierea unilaterală a contractului fac referire la faptul că pe cele 82 de ha de teren – alături de alte câteva ha de teren aflate în proprietatea investitorilor – trebuia amenajat un teren de golf într-o perioadă determinată de timp. În aproximativ trei ani de la semnarea contractului, mai precis. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, din diferite motive care țineau de derularea proiectelor pe fonduri europene (din cele 25 de milioane de lei, valoarea inițială a investiției, mai bine de 13 milioane o reprezentau fonduri europene nerambursabile). Ulterior, cel care a gândit proiectul terenului de golf, doctorul Ilie Vonica, s-a sinucis. A mai trecut apoi o perioadă până când Sibiu Golf SRL și, implicit, proiectul terenului de golf, să fie din nou preluate de investitori interesați, astfel încât lucrările efective de amenajare a terenului de golf au început în noiembrie 2015. Mai bine de șase milioane de euro au fost investite, după care lucrările s-au oprit din nou din cauză că firma constructoare a intrat în insolvență, care și acum se judecă fără un rezultat concret. ”Dacă chiar voiau să rezilieze acest contract de concesiune conform celor invocate, puteau să o facă încă din 2009. Dar acum este evident că această reziliere nu are nicio legătură cu acele clauze. Tocmai de aceea ne-am adresat instanței, pentru suspendarea rezilierii contractului de concesiune. În acest contract sunt prevăzute situații clare în care acest contract poate fi reziliat, iar acum nu ne aflăm în niciuna din acestea”, mai arată reprezentanții Sibiu Golf SRL. Procesul deschis în contencios administrativ la Tribunalul Sibiu are deja fixat un prim termen în cursul acestui an.

Inițiativa unui teren de golf - cel mai mare din România - îi aparține celui care a fost Ilie Vonica Inițiativa unui teren de golf - cel mai mare din România - îi aparține celui care a fost Ilie Vonica

Un proiect mult mai mare

În afara amenajării terenului de golf la standarde și dimensiuni care l-ar pune pe primul loc în țara noastră, proiectul dintre Cisnădie și Sibiu prevede și o serie de investiții conexe: un hotel de cinci stele, un ansamblu rezidențial de vacanță, piscine și terenuri de sport. Pentru amenajarea acestui teren, la Sibiu a fost adus încă din 2006 Kurt Roßknecht, arhitect în domeniu. Puteți citi aprecierile sale referitoare la acest proiect aici: Între Sibiu și Cisnădie se construiește cel mai mare teren de golf din România

teren golf 4 teren de golf 5

Terenul este amplasat între Sibiu și Cisnădie. Sursa foto: Google Earth Terenul este amplasat între Sibiu și Cisnădie. Sursa foto: Google Earth

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Mara

Acum 4 ani

Procesul deschis în contencios administrativ la Tribunalul Sibiu are deja fixat un prim termen în cursul acestuia. Mama ei de limba romana!
Raspunde

Vasile von Vasile

Acum 4 ani

mai ales când nu știi să citești...
Raspunde

Marcu

Acum 4 ani

Probabil altcineva i-a facut cu ochiul primarului si no... s-a reziliat
Raspunde

mug

Acum 4 ani

Ca de obicei, autoritatile blocheaza tot in loc sa sustina continuarea proiectului. Ei probabil au alte planuri, sa faca blocuri de 12 etaje.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cris

Acum 4 ani

Golf le trebuie ca in rest au tot ce le trebuie...
Raspunde

George

Acum 4 ani

Ce anume cunoști despre jocul de golf și câți prieteni sau cunoștințe ai, care practică acest sport? Ca iubitor de sport și natură în egală măsură, consider golful ca fiind o minunăție de sport. Istoria lui, mult mai veche și bogată decât cea a tenisului, o vei regăsi în aprecierea de care se bucură în întreaga lume. La un singur turneu în 2016, au participat pest 200.000 de spectatori într-o singură zi și un total de peste 600.000 de oameni pe tot weekendul (un turneu durează 4 zile). Compară cu orice sport vrei și vezi la ce concluzie ajungi cu aceste cifre. Poate rămâi tot la concluzia că sunt doar oameni cu minți goale implicați :)
Raspunde

Karma Police

Acum 4 ani

Foarte corect comentariul.... ne autodistrugem toti, pentru ca niste ratati sa-si poata cumpara o masina ca sa impresioneze tot felul de pupeze. Cand si altii au masina, consumam mai multe resurse, sa-si ia impotentul yacht...si tot asa. Practic lumea se iroseste pentru satisfactia unor impotenti. Dar e vina lumii, care accepta sa fie sclavii unor asemenea impotenti si pe bani putini. Cine credeti ca ar fi folosit terenul ala de golf, decat alti impotenti care au prostit niste oameni sa lucreze pentru ei ? Cativa localnici, fosti oieri, bisnitari sau tepari cu benzina si probabil niste investitori si slugile lor cele mai de seama, cozile de topor cu care sclavesc localnicii... cam astia. Pentru ei era chestia asta, ca doar nu mergeau oamenii intregi la cap, sa joace golf.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus