Au trecut ieri fix doi ani de când se pornea protestul ”Vă vedem” în fața sediului PSD din Piața Huet. Premier era Mihai Tudose, iar președinte al PSD – Liviu Dragnea. Tudorel Toader era ministru și modificările la legile justiției intrau pe bandă rulantă în parlament. Un grup de sibieni a ieșit atunci în stradă. Oamenii s-au postat în fața sediului social-democrat și au stat acolo 72 de ore, în semn de protest pentru atacul la adresa democrației. De atunci au militat în fiecare zi până la căderea ultimului Guvern PSD, cel condus de Viorica Dăncilă.
La doi ani de la prima noapte petrecută în fața sediului PSD o parte din ei s-au reîntors să marcheze momentul, dar și să vadă ce mai e de făcut. Momentul a fost marcat, dar concluzia a întârziat să apară.
Radu Vancu – educație și stand-by pentru apărarea democrației
Comunitatea Vă Vedem nu trebuie să se transforme într-o platformă politică, spune scriitorul Radu Vancu, propunând să se creeze programe sau să se asocieze cu asociații pentru a desfășura activități civice, pentru democrație. Pe lângă asta, spunea el, comunitatea trebuie să fie pregătită, în cazul abuzurilor, să iasă din nou în stradă, indiferent de culoarea guvernului. ”Ce pot face niște anticorpi pentru democrație când democrația, cu caznele ei, cu hibele ei, totuși funcționează. Noi trebuie să lărgim democrația. (...) Nu putem să ne substituim noi politicii democratice. Dacă vrem să facem asta, trebuie să intrăm în partide. Nu putem sta aici și să zicem ce ar trebui să facă liberalii, useriștii, cei de la plus și așa mai departe. Trebuie punctual să spunem că noi am prefera anumite lucruri, dar să nu facem din asta niște mobiluri de luptă, așa cum făceam atunci când luptam pentru restaurarea democrației. Eu cred că asta-i întrebarea noastră. Ce pot face niște anticorpi pentru democrație când democrația e restabilită?”, a spus Radu Vancu în cadrul întâlnirii de miercuri-seară.
Ciprian Ciocan – reacțiune în caz de nevoie, dar și acțiune
Un lider al comunității Vă Vedem, directorul executiv al Fundației Counitare Sibiu, Ciprian Ciocan, a sugerat că acest grup ar trebui să fie în continuare activ în societatea civilă, să aducă noi subiecte în dezbatere și să acționeze pentru corectarea acțiunilor politice, atunci când e cazul. ”Ar fi bine să nu rămânem într-o mișcare încremenită, să povestim în viitorul deceniu ce mișto am fost noi”, spunea Ciocan. În chiar prima sa intervenție, Ciocan a vorbit despre necesitatea ca Vă Vedem să fie în continuare ”o resursă” pentru societate. ”Riscăm într-un fel să arătăm ca niște bătrâni nostalgici, care nu-și pot scoate protestantul din sânge. Sper că nu asta încercăm să facem. Să fim în continuare mai departe o resursă pentru societate, chiar dacă o parte din lucrurile pentru care am protestat atunci s-au rezolvat, cu siguranță mai sunt multe care încă nu s-au rezolvat. Pe de altă parte, încă de la început am știut că misiunea această civică va fi până la finalul anului 2020, atunci când regimul pe care mi-e greu să-l numesc politic, care a generat acest asalt la adresa justiției va putea să fie dat jos democratic”.
Dorin Teodorescu – acțiune!
Fostul redactor șef al cotidianului Rondul, Dorin Teodorescu a vorbit în cadrul ”agorei” de miercuri despre necesitatea ca această comunitate să abordeze subiectele zile, de pildă să insiste pentru alegeri anticipate și pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, ba mai mult, să se implice inclusiv în viața locală a comunității, pentru că și aici sunt multe probleme, dând exemplul urbanismului. ”Viitorul acestei mișcări este luarea de atitudine publică față de orice obiectiv politic dorit. Acum, după părerea mea, obiectivul politic dorit, pe care ar trebui să-l urmărească majoritatea masei electoare, este alegerile anticipate. Suntem într-o situație politică atât de încurcată, unii vor reforme, alții vor să frâneze. Cei care vor să frâneze sunt mai mulți decât cei care vor reforme, în parlament mă refer, singura variantă ieșire din acest nod gordian sunt alegerile anticipate. (...) Trebuie încheiată această improvizație parlamentară în care nimeni nu știe care cu cine e”, a fost tranșant Teodorescu. Punctul său de vedere a fost susținut și de fostul prefect, Cristian Roman, care a plusat cu tușe anti-PSD.
Finalul nu a adus nicio concluzie, participanții la ”agora” plecând la ”o bere rece sau ceva mai cald” pentru a continua discuțiile într-un cadru și mai colocvial decât cel din stradă. În sediul PSD lumina era încă aprinsă.
”Acum doi ani pe această vreme eram într-un occupy în acest loc pe care l-am denumit Zona liberă de corupție pe care l-am ținut ocupat 72 de ore în șir ca un semnal de avertisment dat guvernului PSD care vă aduceți aminte, atunci începea în parlament măcelărirea justiției. Ne-am propus atunci multe lucruri, în primul rând să oprim acest măcel, să nu lăsăm România să deraieze de la destinul ei European. Ne-am propus apoi pe măsură ce comunitatea creștea și se lega și să devenim un fel de watch dog, pe alte teme, să facem agore, să creăm platforme de comunicare civică, am adunat împreună oameni să creăm speranțe pentru destinul european al României. Astăzi ne-am adunat aici din nou și ca un fel de adunare festivă, pentru acești doi ani de vă vedem, dar să și vedem ce am făcut de atunci, ce ne-am propus să facem, ce am reușit, ce nu am reușit, ce rămâne de făcut, dacă mai rămâne ceva de făcut pe programul vă vedem din Sibiu”, Radu Vancu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Radu Vancu , Piața Huet , Liviu Dragnea , Mihai Tudose , Vă vedem din Sibiu , Ciprian Ciocan , Dorin Teodorescu , Viorica Dancilă , Pentru Sibiu , Director Executiv Fundaţia Com , Comunitatea Vă Vedem , Fundației Counitare Sibiu , rondul , proteste , Facebook Cristian Roman , Tudorel Toader
Vizualizari: 4483
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Pastor marginas
Acum 1 oră
Ghita
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 1 oră
Alta Persoana
Acum 1 oră
Văsălie Noroi