X
Boris Johnson

Boris Johnson a obţinut majoritatea în Parlamentul britanic. “Avem un mandat puternic pentru Brexit”

Premierul conservator britanic Boris Johnson a salutat vineri faptul că a obţinut ”un nou mandat puternic pentru a realiza Brexitul” în urma alegerilor legislative anticipate care au avut loc joi, relatează AFP, citat de Agerpres.

“În această etapă, se pare că acestui Guvern conservator dintr-o singură națiune i s-a dat un nou mandat puternic, de a finaliza Brexit-ul și nu doar de a finaliza Brexit-ul, ci de a uni această țară și de a o duce mai departe”, a declarat Johnson după câștigarea circumscripţiei sale din Uxbridge, Londra.

„Cred că aceasta se va dovedi a fi o alegere istorică care ne oferă acum, în acest nou Guvern, șansa de a respecta voința democratică a poporului britanic, de a schimba această țară în bine și de a declanşa potențialul întregului popor din această țară”, a adăugat Johnson, citat de digi24,ro,

În timp ce partidul său conservator este creditat cu o mare victorie de un sondaj la ieşirea de la urne, Boris Johnson a fost reales ca deputat al circumscripţiei Uxbridge şi South Ruislip, în marea suburbie a Londrei, cu un scor în creştere comparativ cu cel obţinut la alegerile anterioare din 2017.

Premierul britanic Boris Johnson a obţinut majoritatea în Parlamentul britanic, partidul său conservator trecând pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, potrivit rezultatelor oficiale publicate vineri, relatează AFP şi Reuters.

După numărarea rezultatelor în 600 de circumscripţii electorale, conservatorii deţin 328 de locuri de deputaţi, potrivit datelor difuzate de BBC, Sky News şi agenţia Press Association (PA), ceea ce confirmă larga majoritate conservatoare obţinută şi deschide calea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie.

foto https://www.facebook.com/borisjohnson/

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Britania Cretinia

    Dupa ce au facut mare zarva si campanie politicilor de stanga care au umplut europa de mizerie si au dus la prabusire demografica si inlocuirea populatiei europene albe, cu imigranti din lumea a 3-a, cu minti de lumea a 3-a…. acum marea mare britanie vrea sa iasa din gunoiul pe care l-a creeat.

    Le urez succes, dar e prea tarziu pentru ei, acolo va fi razboi civil, inainte sa se declanseze pe continent, pentru ca ala e viitorul de-acum incolo. Trump nu s-a ales singur, nici vestele galbene in franta nu ies de nebuni pe strada… e doar inceputul. Asta se intampla cand deschizi granitele Europei si lasi populatii primitive sa invadeze.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact