O sibiancă deschide primul Muzeu al Intimității din România

Muzeul Intimității, cunoscut sub numele Museum of Intimacy, este un spațiu on-line în care două tinere din România colectează și expun diferite manifestări ale intimității, adunate de la oameni din toată lumea. Proiectul a luat naștere din destăinuirile dintre Manuela Dospina și Raisa Hagiu, în luna decembrie 2018. Zeci de oameni au contribuit cu povești și imagini la colecția muzeului, care a avut prima expoziție și care a apărut în mai multe articole de presă. După un an de la înființare, cele două prietene s-au decis să deschidă publicului site-ul muzeului.

Colecția muzeului este construită din povești, amintiri și gânduri primite din întreaga lume, concentrându-se pe două straturi interconectate – intimitatea și memoria. Primul stat adună gânduri despre intimitate sau sentimente din momentul prezent, vorbește despre conștientizarea de sine și dezvăluie faptul că intimitatea se întâmplă peste tot. Celălalt strat al colecției sapă în bazinul de amintiri, în mare parte din copilărie, în acele locuri din mintea noastră care păstrează multă istorie emoțională.

Colecționarele de povești

„Nu-mi dau seama de unde vine co-dependența”

Manuela Dospina are 27 de ani, s-a născut în Bistrița, a absolvit Facultatea de Litere - Literatură Comparată Universală - la Universitatea din București și a intrat în lumea publicității când încă urma cursurile de master în Communication and Advertising. În prezent lucrează cu profilul consumatorului. După o perioadă de opt ani de trăit în București, și-a găsit locul în Cluj-Napoca.

„Mă gândesc, în ultima vreme la intimitate ca la un loc de rugăciune. Și știm bine că nu ajungem prea des într-un loc ca acesta, în care să fie liniște. Lucrurile nu au stat tot timpul așa, mai ales că am crescut în mare parte la țară, alături de bunici și părinți, gâște, curci și purcei. Și nu am crescut oricum, ci în sânul familiei, care de obicei era numeroasă. Încă de pe vremea când bunicii din partea mamei trăiau, îmi amintesc de camera de lângă bucătărie, care era extrem de călduroasă. Mirosea mereu a pâine caldă și a lemne. Tot în cameră se aflau două paturi, în care puteai sa te întinzi să-ți tragi sufletul, dar și să intri în vorba cu cine se nimerea să traverseze camera. Nimeni nu avea parte de intimitate, intimitatea se petrecea și confunda, în cele din urmă, în și alături de familie”, povestește Manuela.

Tot ea spune că niciodată nu i-a displăcut această situație și s-a simțit iubită de familia ei. „Căldura asta am păstrat-o și am căutat-o până în prezent. Întâmplarea face ca în continuare, la părinții mei acasă, locul cel mai călduros să fie bucătăria, unde la fel, poți să te așezi pe o canapea. Mama gătește, câinele latră, televizorul e mereu pornit pe fundal, e un zgomot familiar care-mi activează un confort mental și care nu-mi dă oportunitatea să fiu altceva decât noi. Nu-mi dau seama de unde vine co-dependența asta a familiei românești, asumpția mea ar fi comunismul. Ne-am aliat unii cu ceilalți, ca să nu ne pierdem, ca să fim mai puternici în caz că cineva atacă”, continuă ea.

„Atunci se întâmplă intimitatea”

Raisa Hagiu are 26 de ani și s-a născut în Galați, a urmat cursurile Liceului de Artă din Sibiu, orașul în care familia ei locuiește. A absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, România, în 2015. A primit o bursă de studiu la École Supérieure des Beaux-Arts, Angers, Franța, iar pentru aproape trei ani de zile a trăit in Barcelona, Spania. O interesează în general caracterul temporar al lucrurilor, fotografia, identitatea, intimitatea emoțională. În prezent trăiește în Berlin, Germania, unde lucrează cu artiști, învață psihologie și caută să fie cât mai responsabila când vine vorba de spațiul ei lăuntric.

„Pentru mine, intimitatea are foarte mult de-a face cu spațiul dintre mine și tine în clipa asta. Ce s-ar întâmpla cu el atunci când noi ne întâlnim, ce formă și ce calități are, de unde și până unde se întinde și cât de conștienți suntem de el? Se micșorează, devine transparent? Dispare? Îmi amintesc o seară de vară, de acum mulți ani, în care am mers cu un băiat de care îmi plăcea foarte tare într-o grădină cu hamace. Beam vin și eram amândoi mega entuziasmați unul de celălalt. Începusem să intrăm în detalii din ce în ce mai mult și pe măsură ce făceam asta, parcă realizam cât de diferite erau viziunile noastre și cât de mult de fapt noi nu ne potriveam.  Pentru câteva secunde reușisem să ne vedem cu adevărat unul pe celălalt, așa, înăuntrul nostru, în timp ce fiecare se legăna pe hamacul lui și privea cerul înstelat, și nu era nimic acolo care să ne țină împreună de fapt, într-o relație. Eram mult prea diferiți, poate prea tineri, niciunul nu avea răbdare să îl cunoască pe bune pe celălalt, nici o reală voință să facă asta”, povestește Raisa.

Începând de la acest moment și până acum, Raisa a încercat să își definească cuvântul „intimitate” și a obținut mai multe înțelesuri, care consideră ea, ar fi toate corecte. „Am învățat că ține doar de mine, că se întâmplă doar dacă sunt prezentă cu adevărat într-un spațiu anume pe care trebuie să îl deschid și să nu îmi fie frică. Parcă pornește un fir lung de la mine care leagă oamenii, toate obiectele și firicelele de praf din jurul meu de mine, iar câteodată firul dispare și nu mai suntem două entități separate, ci doar una care se acceptă cu toate plusurile și minusurile. Atunci se întâmplă intimitatea. Înainte, când era vorba de relațiile mele, mă agățam de tot felul de momente speciale, dar ocazionale și destul de întâmplătoare, ca să îmi conturez o definiție a intimității. Momente precum mesaje în care el îmi scria că mă sărută doar în paranteze atunci când nu voia ca noi cei din realitate să fi știut sau să fi văzut. Țipetele de disperare și coli albe pupate de fericire din partea lui că l-am sunat după multă vreme. Flori uscate și presate primite cadou. Mesaje și scrisori chiar romantice și cu lacrimi și emoții multe și din partea ei și din partea lui și din partea ta și din partea mea. Toate au însemnat și înseamnă ceva, dar astăzi cred că intimitatea trebuie să acopere totul, toate crăpăturile, toate momentele, nu cred că apare sporadic, ci o dată ce s-a născut, rămâne și crește. Și ajunge să atingă totul”, detaliază Raisa.

Câteva din exponatele muzeului

Silvia, 29:

Sunt trei parole pe care le folosesc cel mai des.

Pentru Gmail: fosta parolă de Yahoo a unei prietene din liceu.

Pentru Facebook, Insta și MyEnel: fosta parolă de Yahoo si Facebook a unui prieten bun din facultate.

Pentru contul Digi: a doua fostă parola de Gmail a unui fost iubit.

Trei parole, trei oameni. Cu doi dintre ei am stricat eu legătura, al treilea a plecat singur. Cu doi sunt prietenă pe Facebook, al treilea mi-a dat block. Cu doi n-am mai vorbit deloc, cu unul m-am întâlnit acum un an sau doi, când mi-a spus că vorbesc altfel, că mi s-a schimbat vocea. După aceea, ne-am retras politicos, fiecare la ale lui. Singura legătura pe care am păstrat-o cu el și cu ceilalți doi e ce tastez acolo, în căsuța de sub username. Și nici măcar nu tastez atât de des. Remember password. Glumite, lucruri preferate, cifre norocoase, câte ceva din viețile lor pe care le-am cunoscut la un moment dat.

Suntem cei mai apropiați străini, ar zice o alta prietena cu care, tot așa, n-am mai vorbit de mult.

Mihai, 26:

Aveam vreo 5 ani. Ai mei obișnuiau să dea petreceri acasă, timp în care copiii musafirilor și eu inclusiv stăteam în altă cameră să ne jucăm sau să ne uitam la Cartoon Network. Asta era regula. Copii nu aveau voie în camera adulților, pentru că acolo se făceau lucruri de adulți - discuții de adulți, băutură de adulți (alcool și cafea), și mai ales, se fuma, ceea ce nouă ne strica sănătatea. Maică-mea însă mereu încălca această regulă pentru mine: îmi punea un pahar de compot de vișine (ca să îi păcălească pe ceilalți că e vișinată și că, evident, eu de fapt, sunt adult), mă lua în brațe, își aprindea o țigară, trăgea câte un fum și făcea cerculețe care se înălțau până în tavan și pe care eu mă ridicam în picioare pe scaun să le sparg. Uneori pufăia și mă lăsa să îi apăs simultan obrajii cu vârful degetelor și ieșeau multe cerculețe mici, ceea ce mă distra teribil. Ceilalți copii nu trebuiau să știe că eu fac parte din lumea adulților. Când mă întorceam în camera de joacă, le spuneam că mama a avut ceva important să îmi spună și toți aveau o sumedenie de întrebări despre ce se întâmpla acolo, iar eu tăceam ca un inițiat înțelept. Experiența asta, dincolo de faptul că e ludică, poate greșită din prisma unora, mi-a dat senzația că pentru mine lucrurile mereu vor fi altfel, că mereu mama va trece peste reguli, că mereu va fi complicele meu de nădejde, că fac parte nu doar din viața ei de părinte care face sacrificii pentru copil, care are grijă de mine ca de ochii din cap, ci sunt și o parte importantă a întregului ei univers, compus din tot felul de oameni, din probleme de serviciu, drame existențiale, bancuri jumătate înțelese, glume spuse de taică-miu la care mama își dădea râzând ochii peste cap etc.

 „Proiectul Muzeului a venit ca un colac de salvare”

Într-o Românie a secolului XXI lovită de comunism, definirea termenului de intimitate devine o idee complexă, plină de sub-înțeles, care, conform Manuelei, nu este expusă cu subiect și predicat. Deși nimeni nu poate fi considerat responsabil, intimitatea ajunge să primească un înțeles greșit. „Contextele social-culturale au fost dictate și pliate în funcție de istoria noastră, schizoidă și mai puțin liberă. Cred că sunt într-un proces de dezvățare, mă dezvăț de ideea că atașamentul e același lucru cu intimitatea. Dependența vine din frica de a rămâne singur, neiubit, nemângâiat, intimitatea pornește dintr-un punct în care entitatea mea este diferită de entitatea ta și merg la drum în paralel. De mână. Proiectul Muzeului a venit ca un colac de salvare pentru mine, provocându-mă să înfrunt întrebări precum Cine sunt eu când nu mai este nimeni în jur? Să nu mă mai îngrijorez dacă nu am planuri vineri seara, sau ce face celălalt de lângă mine de nu poate să îmi ofere toată atenția lui în acest moment? Mutând întrebarea dinspre celălalt spre mine, cred că este cel mai important pas pe care l-am făcut până acum. De la «oare ce-i place celuilalt?» la «dar mie ce îmi place? »”, explică Manuela.

„Să fiu în stare să experimentez intimitatea trebuie să mă cunosc pe mine”

Raisa vede intimitatea ca lucrurile care se întâmplă între ea și tot ceea ce face, între obiecte, între locuri, în natură și în univers. „Mă fascinează spațiile și lumina dintre lucruri, intervalurile dintre blocuri, crăpăturile și gardurile cu găuri prin care intră lumina sau prin care poți vedea partea cealaltă, elementele de construcție și cablurile de pe străzi, țevile și furtunurile, plasele de siguranță din șantiere, toate tipurile de elemente de legătură. Mă fascinează toate aceste lucruri pentru că țin de caracterul temporar al lucrurilor, care cumva este calitatea lor cea mai importantă. Și am descoperit că îmi plac lucrurile firești, naturale, în starea lor reala, cea de goliciune totala, în care aspectul lor poate să fie crud sau neplăcut uneori, cuprins de o ciudata tristețe sau singurătate. Doar atunci ajung să le cunosc de fapt, când le vad așa - că intimitatea înseamnă să vad ceva cu adevărat, să încerc să înțeleg și mai ales să accept ceva așa cum este, fără să vreau să intervin sau să-i modific structura într-un fel. Dar sa fiu în stare să experimentez intimitatea trebuie să mă cunosc pe mine încât să pot apoi să cunosc altceva și să mă deschid în fața acelui lucru în așa fel încât sa nu îmi fie frica de nimic. Totul doar din cauza fricii, poate mai exact fricii de a suferi. Iar intimitatea și frica se exclud reciproc, sunt antonime, doua extreme, și mi-ar plăcea să merg cât de des pot cu intimitatea de mână, și nu cu frica”, încheie Raisa.

Cu ajutorul website-ului oamenii își pot împărtăși poveștile, dar pot trimite în continuare mesaje pe adresa de e-mail [email protected] sau pe oricare rețea de socializare @museumofintimacy.

Sursa Foto: Raisa Hagiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).