Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Istoria primului afiș prin care sibienii au fost chemați la Revoluție. ”Am spălat înfrigurat manifestele în baie. În dormitor se întâmplau alte lucruri”

Istoria primului afiș prin care sibienii au fost chemați la Revoluție. ”Am spălat înfrigurat manifestele în baie. În dormitor se întâmplau alte lucruri”

Graficianul Mircea Bozan este cel care, pe 18 decembrie 1989, a produs pe ascuns și a lipit pe timp de noapte primele 200 de manifeste prin care sibienii erau chemați să se solidarizeze cu timișorenii care au ieșit să ceară schimbarea regimului ceaușist. La 30 de ani după, Mircea Bozan povestește cu lux de amănunte istoria primului afiș care îndemna la grevă generală și proteste.

Un adevărat film s-ar putea face după cele nici zece ore în care Mircea Bozan a trecut de la statutul de sibian cu actele ridicate de Securitate, la cel de salvator al unor prieteni împușcați la Timișoara de unde au fugit ascunși într-o locomotivă și, la câteva ore după, la cel de autor al primelor afișe de mobilizare a Sibiului împotriva regimului ceaușist.

Într-un atelier din Piața Mică a Sibiului, pe baza informațiilor preluate de la Europa liberă, Deutsche Welle, Vocea Americii sau BBC, Mircea Bozan a creat de unul singur aproximativ 1.000 de afișe, pe carton fotografic. În aceeași noapte în care un doctor al Spitalului de copii îi opera, în dormitorul său, pe prietenii împușcați la Timișoara, Bozan lipea primele 200 de afișe prin Sibiu. Inclusiv pe un TAB din apropierea locuinței în care stătea pe atunci Nicu Ceaușescu.

Primele 200 de afișe prin care sibienii erau chemați la ceea ce avea să devină ”Revoluția din `89” au fost ascunse de Bozan între piele și corsetul de ghips pe care îl purta. Deoarece cu câteva săptămâni înainte a fost bătut cu patul armei de grănicerii care l-au prins.

Primul manifest de la Sibiu împotriva regimului Ceaușist după evenimentele de la Timișoara a fost creat, tipărit și distribuit pe 18 decembrie 1989 de către Mircea Bozan Primul manifest de la Sibiu împotriva regimului Ceaușist după evenimentele de la Timișoara a fost creat, tipărit și distribuit pe 18 decembrie 1989 de către Mircea Bozan

Întreaga poveste a fost descrisă de Mircea Bozan la fix 30 de ani de la acele evenimente. Redăm mai jos, integral, istoria primelor afișe ale Revoluției de la Sibiu, descrisă chiar de autorul acestora.

 

Sibiu, 18 decembrie 1989, ora 17:00

„Poți să nu fii deloc patriot și, cu toate astea, să te doară ruperea de țara ta. Nu e naționalism, ci un fel de «placentarism» geografic.“ – V.  Băncilă către B. Munteanu (Paris)

Primesc un telefon din Deva. Zgomot de fond.... Pe fundalul zgomotos, cu voce scăzută mă întreabă Cristina,: „suntem în Deva, ne poți găzdui pentru câteva zile, că mergem la Păltiniș la schi.... Venim cu trenul deseară“... Apoi brusc, închide telefonul.. Nu știam ce să cred, cum să interpretez telefonul întrucât la ultima noastră convorbire de pe 12 dec., nimic nu anunța această vizită. Apoi, vocea și telefoanele date de mine ieri, 17 dec. la care nu au răspuns, m-au panicat. Nu am reușit să aflu cu cine vine, nimic. Am vrut să întreb de Timișoara, de Romică, de Dorel...

La ora 20:15 merg înfrigurat la gara centrală din Sibiu pentru a-i întâmpina. Pe străzi, patrule de gărzi patriotice și militari.

Aștept înfrigurat în gară sosirea trenului care întârzie mai bine de 20 de minute. În sfârșit, apare trenul...Mă duc la mecanicul de locomotivă și-l întreb ce-i la Timișoara, ce se întâmplă... Îmi spune speriat și cu glas domol că nu-i bine. Se trage în oameni. Îl salut și mă îndepărtez când se apropie doi milițieni... Pe peronul gării Sibiu, vânzoleală mare, iar brusc apar mai multe grupuri de militari, milițieni și gărzi patriotice care asistau urcarea și coborârea din tren... Parcă așteptau ceva și brusc am intrat în panică. Prietenii mei nu apăreau, lucru care mi-a dat un sentiment de îngrijorare. Cu fiecare secundă, realizam că telefonul avea cu totul alt înțeles.... Trenul se pune în mișcare spre București încet, încet, iar grupurile de militari se retrag în gară, legitimând câțiva tineri mai gălăgioși... Rămân nedumerit pe peron, puțin nervos și cu un sentiment de teamă, în dreptul Autogării....

La cinci minute după plecarea trenului, eram eu și câțiva „rătăciți" la capătul peronului, când mă aud strigat de undeva din întunericului de dincolo de linii: ”Mircea, Mircea, aici suntem”... Am sărit că ars traversând în fugă liniile, ca un iepure șchiop, incomodat de corsetul de ghips în care mă găseam după ancheta grănicerească de la pichetul de pe fâșie: bătaia cu patul armei...

Din câteva salturi am ajuns lângă o garnitură de vagoane de marfă aflată pe a cincea linie..... Erau ei, prietenii mei din Timișoara... Erau Willi și Dorel, care stăteau întinși pe spate gâfâind ușor.... Am întrebat mecanic de Romică. Mi-au spus că este undeva ascuns și că l-au căutau milițienii acasă. Mi-am dat seama că ceva nu era în ordine cu ei... În câteva cuvinte Cristina mi-a spus că Dorel și Willi erau împușcați și că au venit ascunși în cabina mecanicului de locomotivă... Am luat-o încet printre linii, prin beznă, eu ajutându-l pe Willi, care era un pic mai durduliu comparativ cu mine, iar Cristina pe Dorel, către casă.

Problema era că nu puteam intra pe străzile orașului, astfel, că ne-am târâit încet, pe lângă liniile de cale ferată, rămânând în tufele de lângă linii când se auzeau voci în curțile caselor de lângă depou. La viaductul de la capătul cartierului Vasile Aaron, i-am lăsat între niște boscheți din spatele unei grădini, să pot suna după ajutor. Nu am reușit să ne mișcăm prea repede întrucât cei doi pierdeau sânge. Doi kilometri în două ore...

Am fugit la capătul străzii telefonând la un bun prieten, taximetrist, cerându-i să mă ajute urgent... Norocul meu a fost că era la muncă și în zece minute a apărut în acea zonă, la marginea străzilor care se terminau lângă linii... M-a ajutat să-i urcăm în taxi și ne-a spus că sunt două baraje de militari și milițieni care controlau toate mașinile care treceau pe str. Ștefan cel Mare. Am ocolit câteva străzi și am ajuns în sfârșit acasă, în Vasile Aaron... Era ora 22:30 și norocul nostru că mergea liftul și că la ora aceea înaintată nu am întâlnit vecini. Sus, în apartament, văzându-i la lumina becului chior, ne-au podidit lacrimile pe mine și pe Sanda, soția mea...

În octombrie, eram eu, la rândul meu ascuns în apartamentul lor, după ce aceștia m-au scos din spital...Trei săptămâni am stat ascuns la ei, până când m-au adus la Sibiu pe 29 octombrie 1989....

Cristina ne-a povestit că toți cei care mergeau la spital sau erau adunați de către tipi din mașini fără număr de circulație de pe străzi, mare parte nu ajungeau la spitale. Sau mi-a spus că răniții erau împușcați în curtea Spitalului de către indivizi în civil. Nu-mi venea să cred ce vedeam și auzeam, iar Nelu Fusoi, taximetristul, a spus că trebuie să facem ceva urgent să-i ajutăm pe cei doi... În acele momente am hotărât să mă implic și mai tare și să organizăm o mobilizare generală prin manifeste, pentru coalizarea sibienilor cu timișorenii și să ieșim la un miting cât mai mulți, cât de curând posibil, pe 21 decembrie.....Cei doi răniți erau în dormitorul nostru și căutam o varianta de a-i salva... Spitalul ieșea din orice calcul... Am reușit chemând un medic care a făcut aceste operații în cursul nopții....greu de explicat, greu de crezut... Doctorul S., de la Spitalul de copii Luther din Sibiu, un erou anonim. Unul din marii eroi care a refuzat publicitatea numelui său... Dumnezeu să-l odihnească!

 

Mircea Bozan, astăzi. Sursa: pagina de Facebook a lui Mircea Bozan Mircea Bozan, astăzi. Sursa: pagina de Facebook a lui Mircea Bozan

Pe la ora 23:00, am plecat la Atelier încercând să formulez un text potrivit având în vedere că aveam acceptul printr-o persoană de legătură cu Vasile Paraschiv pentru realizarea acestui apel la protestul din 21 decembrie... Eram obosit, aveam dureri foarte mari încă la coloană, la coaste, la mâini, aveam mereu senzația de vomă... În prima fază m-am gândit să-l sun pe colegul meu, Dan Rusu, să mă ajute, dar eu fiind urmărit, acțiunea mea îi putea pune libertatea în primejdie. Am hotărât să termin singur... Rămânea lipirea lor... lucru greu, având în vedere cantitatea și mobilitatea mea în acele momente...

Pe drum, mi-a venit ideea să dau un telefon de la un telefon public la Securitate. Telefonul l-am dat de la telefonul public de lângă viaductul de peste liniile care duceau la Agnita, de pe Ștefan cel Mare. Mi-a răspuns un individ care a spus că-l cheamă locotenent Ghenescu. În câteva cuvinte i-am spus că vremea lor se va găta în câteva zile, că Sibiul va ieși în stradă susținând Timișoara pe 21 ....Am închis repede și am plecat....

În Centrul orașului, o patrulă legitima trecătorii răzleți care mai erau la acea oră... M-am strecurat șchiopătând până la Atelier, unde am scris relativ rapid, fără să compun - corectez, pe o folie transparentă de montaj pentru desenele animate, cu Vitolit, un text de mobilizare...

Eram extrem de surescitat, iar starea de nervozitate și atenție la fiecare zgomot de afară m-au făcut să realizez o variantă «anti-tipografică din punct de vedere estetic», dar stresul a fost factorul dominant... Era singura variantă de a imprima un text: făcând copii prin contact direct pe hârtie fotografică BC Azomureș. Obloanele Atelierului de lângă Casa Artelor, lângă Podul Minciunilor erau trase, dar de afară se auzeau bocănitul bocancilor unui grup de militari care s-au oprit pe gangul Casei Artelor și frânturi de discuții. În chiuvetă și într-o cuvă din plastic erau la fixat și spălat aproape 1000 de coli de carton fotografic A4...

Le-am adunat împreună într-o geantă de voiaj în ideea că trebuie să dispar spre casă, fiind probabilitatea să apară Dan, pe care nu ar fi trebuit să-l angajez în acțiunea mea solitară. Când s-a făcut liniște am ieșit încet, iar din spatele Bisericii Evanghelice am sunat de la un telefon public rugându-l pe Nelu Fusoi să mă ia de la Atelier... Acesta a venit și, speriat, m-a întrebat ce caut la acea oră acolo... Nu i-am dat prea multe amănunte, dar m-a ajutat să duc geanta care avea aproape 30 kg și din care picura fixativ fotografic și oarece apă...

Acasă am spălat înfrigurat manifestele în baie, în timp ce în dormitor se întâmplau alte lucruri care îmi salvau prietenii de la moarte... Cristina s-a oferit să mă ajute să le distribui sau lipesc, dar am refuzat-o foarte ferm, Sanda, plângea, implorându-mă să nu plec singur... Mi-am îndesat un teanc de 200 de manifeste ude între corsetul de ghips și stomac, un borcan de muștar cu aracet, o pensulă... Știam că hârtia udă se lipește aproape instantaneu cu aracet...

Am plecat spre ora trei dimineață lipind manifestele pe stâlpi, în partea dinspre trotuare în zonele stațiilor de autobuz, pe geamurile policlinicii, ale spitalului, pe geamurile a 40 de blocuri, pe un TAB militar de pe strada unde locuia Nicu Ceaușescu, centru, magazinul Dumbrava, pe strada care ducea spre Uzina Independența, în autogara de la Gară și pe strada Magheru care cobora spre gară - Uzina Mecanică - Balanța...

Pe la ora 05:30 m-a oprit o patrulă în zona Spitalului. Mi-au cerut buletinul, eu justificând că nu-l am pentru că veneam de la spital unde am ”primit” un corset de ghips după un accident... M-au percheziționat, au văzut că ghipsul era ud și s-au oferit să mă ducă ei acasă cu un ARO militar... am refuzat îngăimând câteva cuvinte și aceștia m-au lăsat să plec târâindu-mi cu greutate pașii spre casă...

Ajuns pe strada Alba Iulia la ora când plecau navetiștii am văzut efectul acestor manifeste lipite... Grupuri de sibieni, citeau de pe geamul interior al stației de autobuz și stâlpi conținutul manifestului, comentau cu glas tare cele ce citeau... Efectul se făcea simțit.

Sibienii au ieșit în stradă la trei zile după ce Mircea Bozan a lipit primele manifeste prin oraș Sibienii au ieșit în stradă la trei zile după ce Mircea Bozan a lipit primele manifeste prin oraș

Ajuns acasă, Sanda, soția mea, mi-a sărit în brațe, plângând... Eram fericit că am reușit acțiunea. Rămânea să văd ce voi face cu restul de manifeste, unde le voi lipi. Era deja ziua de 19 decembrie.....

Manifeste erau întinse peste tot în camera de zi, pentru a se usca... Cine le va distribui mai departe?

În dormitor, Dorel și Willi își reveneau încet, încet din anestezie. Copiii erau pregătiți pentru școală de către Sanda, iar Ioana, cea mică, mă întreba în bucătărie cine este în dormitorul nostru... Durerea mă săgeta în tot corpul și aveam frisoane....

Am luat copiii și i-am trecut strada având teamă să nu vorbească la școală despre întreaga ”mișcare” petrecută peste noapte... La întoarcere m-am întâlnit cu Doctorul S. pe casa scării. Venea „să-și vadă pacienții" și m-a întrebat dacă vecinii ne-au întrebat ceva....M-a rugat dacă pot să trec pe la el pe la cabinet să discutăm ceva important... Tocmai voiam să-l întreb despre mine, ce să fac cu durerile, dar Dorel și Willi erau mai importanți în aceste momente, întrucât întreaga discuție era canalizată pe aceștia. Întreaga noapte, Sanda a fost în agitație, fierbând apă pentru Doctor sau așteptându-mă cu Cristina, iar acum trebuia să meargă la serviciu. Când am intrat în casă, plângea în bucătărie. M-am speriat pentru că înainte cu 20 de minute, la plecarea cu copiii ”totul era în ordine”... Cedase nervos și mă ruga să nu mai ies din casă, pentru că nu mai aveam acte, buletinul fiindu-mi luat de anchetator și astfel puteam fi foarte ușor arestat pe stradă. Am sunat la Franciska Apel-Boariu, mama Inei, pentru a întreba de Dan. Nu a răspuns nimeni... Nu aveam curajul să-mi sun colegii și prietenii, din teamă să nu le fac rău.

Situația căpătase, după evenimentele de la Timișoara, un dramatism și un pericol aparte. Încă nu ne văzusem după venirea de la Timișoara și așteptam informații despre reacția lui Traian Popșa, directorul nostru, care în nenumărate situații „limită“ m-a salvat din mâinile Securității... Un OM minunat, plecat mult prea repede în rândul celor drepți... Știam că a avut loc o ședință cu conducerea, convocată la cererea anchetatorului meu, Otto Szilceak, prin care se cerea „condamnarea faptelor mele" într-o ședință cu salariații și eliminarea din întreprindere până la judecare.

Dintre persoanele care m-au căutat după 20 noiembrie, acasă, când mă aflam în pat, au fost Nicu Paștiu, care ne aducea din când în când alimente și Adrian Bud, care ne cumpăra alimente necesare copiilor... Acum, după 30 de ani, nu am cuvinte destule pe care să le meșteșugesc, mulțumindu-le.

Familiei mele, martoră tuturor vămilor sufletului meu.

Sursa: Pagina de Facebook a lui Mircea Bozan

Primul manifest de la Sibiu împotriva regimului Ceaușist după evenimentele de la Timișoara a fost creat, tipărit și distribuit pe 18 decembrie 1989 de către Mircea Bozan

PS: Explicații pentru datele din manifestul tipărit la Sibiu pe 18 decembrie 1989

1. Miile de victime din Timișoara, Arad, Galați - vehicularea numărului de victime în ziua de 17 seara, când la Europa Liberă, Deutsche Welle, Vocea Americii și BBC se spunea că a fost o mare baie de sânge în cursul zilei. La Arad se dovedește că au ieșit la demonstrații în data de 17-18 decembrie, sabotând circulația tramvaielor. Despre Galați am auzit la un buletin de știri de la BBC și Vocea Americii. 2. Comitetul Național de Eliberare, a fost, recunosc o găselniță de moment, dând amploare acțiunii, iar SLOMR (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România a fost prima mișcare sindicală din România ceaușistă, mișcare generată de disidentul Vasile Paraschiv - n.r.), vă garantez că am primit acceptul verbal al lui Vasile Paraschiv, printr-un intermediar, din data de 17 decembrie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

yyy

Acum 4 ani

respect!
Raspunde

Anonymus

Acum 4 ani

pacat ca dupa ce a fost dat jos ceausescu a venit tot un comunist: Iliescu si trupa lui. Daca venea un democrat adevarat poate acum eram departe...
Raspunde

dancp2

Acum 4 ani

unde e domnul udila(sau udrtila) unul din cei care au rasturnat dacia militiei la revolutie in sibiu? siu ca a fost inginer la mirsa!
Raspunde

Mircea S. Bozan

Acum 4 ani

In Piata Mare, nu a fost rasturnata Dacia in care se afla capitanul Crasmaru, ci un ARO, iar masinii i-a dat foc, de catre un demonstrant care avea un palton cu gulerul ridicat. O eleva de la Liceul Gh. Lazar, cunoscuta ca "Fata cu fular galben" care si-a scos fularul si l-a dat unui demonstrant care a inmuiat fularul in motorina care se scurgea, iar altul a dat foc fularului. In acele momente in Piata erau cca 100 persoane in cerc, pe partea "Tunelului generalului si Cofetariei Perla".
Raspunde

Mircea S. Bozan

Acum 4 ani

capitanul Nicolae Suciu, nu Crasmaru... Scuze
Raspunde

Mircea S. Bozan

Acum 4 ani

(erau pozitionati in semicerc,) dupa ce celelalte doua ARO, cu arestatii luati de scutieri au plecat in tromba, pentru inceput catre Strada Magheru, apoi au intors si au iesit din Piata prin iesirea de la Turnul Primariei, spre Piata (6 Martie) Piata Mica. Va mai amintesc faptul ca militianul cu Dacia Brack, a incercat sa loveasca in mansarier, demonstrantii aflati in fata cofetariei Perla, dupa care a plecat pe Strada Avram Iancu.
Raspunde

nola

Acum 4 ani

La 30 de la evenimentele din 89 asteptam sa vad o comemorare, un mars care sa marcheze aportul Sibiului la caderea luiCeausescu, Nu vad, inca nimic de acest fel la Sibiu. Respectul meu pentru dl Bozan.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus