X
craiova hermannstadt

AFC Hermannstadt joacă mâine pentru locul 11

Sibienii pot ajunge cel puțin pe locul 11 dacă vor învinge sâmbătă pe Politehnica Iași. În acest moment, echipa antrenată de Eugen Neagoe ocupă locul 13 în clasament, cu 20 de puncte, în timp ce ieșenii sunt situați pe locul 10, cu 22 de puncte. Cum Academica Clinceni a rămas deja cu 20 de puncte după înfrângerea cu ASTRA, sibienii pot depăși și de Chindia, ținând cont că echipa din Târgăviște va juca în deplasare cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Dacă Hermannstadt este neînvinsă în ultimele patru etape, de partea cealaltă, cei de la CSM Politehnica Iași vin după patru eșecuri consecutive. ,,Jucăm cu o echipă care are două puncte în plus față de noi în clasament. Este ultimul joc din acest an și un meci important pentru noi. Foarte important! Jucăm în fața proprilor suporteri și trebuie să câștigăm pentru ei, ca să le putem oferi o liniște în plus de sărbători. Astăzi am avut antrenament și băieții s-au prezentat destul de bine. Este normal că dacă jucăm acasă să arătăm o atitudine mai bună. Deși ne-am fi dorit mai mult, avem totuși 4 meciuri fără înfrângere. Eu, unul, nu îmi doresc ca echipa să treacă prin ce a trecut anul trecut, prin acele emoții foarte mari. Vreau ca A.F.C.Hermannstadt să nu lupte pentru evitarea retrogradării, ci pentru un loc mai bun în clasament. Este mai puțin important dacă voi pleca eu sau nu! Îmi doresc să câștigăm mâine, fiindcă este important pentru echipă. Jucătorii merită susținerea suporterilor. Acești băieți chiar merită sprijinul lor! Echipa are o altă atitudine și altă agresivitate când suporterii ne sunt alături.”, a declarat Eugen Neagoe, antrenor principal al A.F.C.Hermannstadt

Pentru această confruntare, Eugen Neagoe nu-l va avea la dispoziție pe atacantul croat Gabriel Debeljuh, indisponibil după o accidentare mai veche.

,,Am demonstrat în ultimele două meciuri de acasă că suntem capabili de meciuri bune. Meciul cu Poli Iași este unul foarte important și trebuie să-l încheiem cu o victorie. Avem nevoie de suporterii noștri pentru asta!”, a declarat fundașul lateral Raul Opruț.

A.F.C. Hermannstadt vs C.S.M. Poli Iași este ultimul meci din acest an disputat pe Stadionul Municipal Sibiu.

Partida va avea loc sâmbătă, 21.12.2019, ora 14:30. Biletele sunt disponibile pe siteul bilete.ro, iar casa de bilete de la Stadionul Municipal Sibiu va fi deschisă în ziua meciului între orele 10:00 și 15:30. Preț bilet: 35 lei.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact