X
ceausescu comunism

Cum ar fi fost viața ta astăzi dacă nu exista Revoluția din 1989?

Pentru generația tinerilor români născuți la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 Revoluția din 1989 înseamnă doar povești ale părinților și imagini alb-negru la TV. Este foarte greu pentru ei să înțeleagă adevărata dramă a comunismului.

Pentru a pune în context uriașa schimbare din societatea românească după Revoluție, am întrebat o serie de oameni de succes din Sibiu cum își imaginează că ar fi arătat viața lor astăzi dacă nu exista Revoluția:

Ofelia Popii, actriță

Ofelia Popii, foto credit TNRS, Adi Bulboacă

Ofelia Popii, foto credit TNRS, Adi Bulboacă

În ’89 aveam 11 ani. Nu mă gândeam ce vreau să fac în viață, nu mă puteam imagina ca „om mare”. Revoluția a venit pentru mine ca o lume colorată. Nu am dus-o neapărat mai bine, ai mei nu au avut niciodată salarii mari. Chiar dacă au apărut mai multe lucruri de cumpărat, nu am avut niciodată multe jucării sau haine, dar s-a deschis lumea prin informație.

Nu știu ce aș fi făcut dacă nu ar fi fost revoluția, dar pot spune câteva lucruri pe care nu le-aș mai fi făcut. Probabilitatea să devin actriță ar fi fost mult mai mică. Facultatea de Teatru din Cluj probabil că nu ar fi existat și nu știu dacă aș fi reușit în altă parte, eu fiind mai degrabă timidă în condiții de stres. Viața mi-a demonstrat că devenirea noastră ca artiști depinde în măsură foarte mare de oamenii întâlniți. Eu nu m-aș mai fi întâlnit cu profesorii și colegii de la facultate, oameni de la care am învățat enorm. Apoi, la Sibiu, dacă aș fi ajuns aici, pentru că eu am ajuns la Sibiu prin casting, iar castingurile nu ar fi existat dacă nu ar fi fost Revoluția, dar să zicem că aș fi fost printr-un miracol repartizată aici, nu m-aș fi întâlnit cu managerul Constantin Chiriac, probabil, nu aș fi lucrat cu mulți regizori sau artiști care mi-au determinat traseul artistic, ca Hausvater, Silviu Purcărete, Helmut Sturmer, Zholdak, Armin Petras. Nu ar fi existat FITS și întâlnirea cu toți marii artiști cu care am intrat aici în contact! Nu ar fi existat marile spectacole în care joc, a căror valoare a fost recunoscută în țară și în străinătate, nu ar fi existat „Faust”. Nu ar fi existat cam nimic din ce sunt astăzi.

Nu pot ști ce aș fi fost eu, ce lucruri mi s-ar fi întâmplat, dar pot să spun că foarte multe din întâmplările minunate, pe care am avut șansa să le trăiesc, nu ar fi fost posibile dacă nu ar fi fost Revoluția din 1989.

 

Mihai Copăceanu, psiholog

Mihai Copăceanu

Mihai Copăceanu

Pentru mine a contat și contează mult anii libertății și democrației, mai ales în ceea ce privește libertatea de mișcare, datorez Occidentului mare parte din formarea mea ca psiholog, prin bursele de studiu și cercetare de la Bologna, Oxford și Londra și prin zecile de conferințe în Europa, India sau Africa.

Am simțit mai bine acest lucru când am interacționat cu studenții colegi din Rusia care aveau nevoie de extinderea vizei și mai ales atunci când li s-a refuzat continuarea studiilor și au fost nevoiți să se întoarcă în Ekaterinburg. La fiecare deplasare internațională chiar și când aceștia au fost invitați la Sibiu au întâmpinat dificultăți. Noi, trăind 30 de ani în democrație nu ne dăm seama ce oportunități uriașe avem care ne schimbă complet viața.

30 de ani de libertate reprezintă saltul spre o Românie complet schimbată, poporul nostru s-a schimbat radical în ultimii ani, fără Revoluție am fi rămas o țară necunoscută din Europa de Est. Probabil viața mea s-ar fi limitat la resursele și oportunitățile oferite de această țară în primii ani de educație, iar mai apoi aș fi emigrat așa cum mulți dintre rudele mele au făcut deja. Democrație îmi este și ne este destin !

 

Constantin Chiriac, director general TNRS, președinte FITS

Constantin Chiriac, foto credit Rareș Helici

Anul 1989 m-a prins la Sibiu. În decembrie, eram undeva în apropierea Zalăului, cu un recital de poezie la Jibou. Era în 17 decembrie. Seara ascultam cu prietenii ce se întâmpla la Timișoara. Ascultam Europa Liberă. M-am întors la Sibiu în noaptea de 19 spre 20. Am găsit garsoniera sigilată. Am dormit la un prieten, apoi a început toată nebunia pe care cei maturi au trăit-o la Sibiu. Probabil că a fost una dintre cele mai mari încleștări și una dintre cele mai mari manipulări, pentru că raportat la numărul de locuitori ai Sibiului, în comparație cu Timișoara sau București, au fost cei mai mulți morți. A fost un moment de mare, mare cotitură pentru că puțini cred că au fost cei care au gândit că se poate scăpa atât de repede și totuși atât de greu de toată perioada comunistă, adică toată această schimbare a fost nepregătită.

Nu știu dacă a fost revoluție sau a fost manipulare, dar a fost o mare, mare mișcare populară de care s-a profitat și, din păcate, nimic nu s-a clarificat din ce a fost atunci și   s-a lăsat frâu liber tuturor celor care au putut să tragă foloase. Sper din toată inima ca acum, la 30 de ani, să dăm niște răspunsuri. Nu care să aducă revanșe și alte schingiuiri, ci o clarificare, un adevăr de la care să putem pleca, de la care să putem să construim, să putem să uităm fără sechele, să putem să iertăm fără a căuta revanșe. Să mergem cu ochii spre viitor având certitudinea unui trecut și a unui prezent care să însemne o continuitate.

Este o mare datorie a tuturor politicienilor în această clipă să ne rupem de toate sechelele care au fost, de tot ceea ce înseamnă minciună, corupție, frică, neasumare și să putem să punem în valoare ceea ce înseamnă resursele acestei nații, acestei țări și să ne construim împreună binele. Nu binele individual ci binele comun, pentru ca plecând de la binele comun să ne putem construi binele individual. Cred că e momentul ca această națiune să se maturizeze și să propună ca lideri oameni de stat cu adevărat, care să își asume acest destin dat de cetățeanul de rând și să aibă tot timpul conștiința acestei responsabilități. Este un moment de mare cotitutră și nu spun vorbe mari. Suntem la 30 de ani, cifrele sunt importante și acest moment de reflexie în perioada sărbătorilor să poată să ne dea fiecăruia puterea de a crede, tema pe care de altminteri am ales-o pentru ediția următoare a FITS.

Probabil că dacă nu ar fi fost revoluția din ’89 nu ar fi fost FITS, nu ar fi fost Capitala Culturală Europeană, nu ar fi fost toate deschiderile pe care eu, teatrul, festivalul sau Sibiul am avut șansa să le trăim de-a lungul timpului: dialogul, parteneriatele, călătoriile, posibilitatea de a învăța din fiecare loc trăind experiența personală a întâlnirii cu marile culturi, cu marile personalități, uitând, sper pentru toata lumea, capul plecat sabia nu-l taie. Privind înapoi e foarte greu să îmi imaginez viața mea fără această schimbare profundă.

 

Petrișor Petrescu, fotbalist

Petrișor Petrescu

Petrișor Petrescu

Născut în vara anului 1993, fotbalistul Petrișor Petrescu – unul dintre cei mai bine cotați și apreciați jucători ai FC Hermannstadt, nu a trăit Revoluția la propriu. Însă a apucat perioada de tranziție a României și intuiește, din discuțiile pe care le-a avut cu fotbaliști și sportivi mai în vârstă, cam care i-ar fi fost viața dacă nu exista Revoluția.

”Probabil că aș fi jucat fotbal la o echipă susținută și finanțată de o fabrică de stat, la care eu și colegii mei din echipă eram angajați. Cred că beneficiam și de o indemnizație de efort”, spune Petrișor Petrescu.

 

Florin Coșuleț, actor

Florin Coșuleț, foto credit TNRS, Adi Bulboacă

Florin Coșuleț, foto credit TNRS, Adi Bulboacă

Ar fi fost….

O, Doamane! Mă gândesc cu teamă! E foarte greu, căci în ‘89 lucrurile erau deja în beznă și păreau duse la limită. Încă 30 de ani cu fața la zid sunt greu de imaginat. Și totuși, Coreea de Nord e un exemplu că lucrurile pot fi împinse dincolo de orice imaginație.

Dar hai să încerc.

Poate aș fi fost un zelos colonel de securitate! Sau un turnător cu nume conspirativ „libelulă” (scuze, nu știu dacă e dat). Poate aș fi fost tot actor, spălat pe creier, plângând de emoție în timp ce recitam ode conducătorului iubit. Deși puțin probabil, (și spun asta pentru că e nevoie de principii solide și de un Mare curaj), poate aș fi înfundat pușcăriile ca toți cei care s-au opus comunismului. Sau poate deja eram membru cu drepturi depline într-una din gropile comune umplute de cei mai curajoși.

Când merg vara la mare, în concediu cu familia mea, și când autostrada trece peste „Canalul Dunăre Marea Neagră”, mă trec fiori. Acele maluri sunt tapetate cu destinele frânte și oasele descărnate ale elitei acestui neam – profesori, primari, doctori, diplomați, preoți, ofițeri, cu tineri studenți sau militari în termen. Imaginați-vă  câți oameni ar mai fi fost sacrificați în 30 de ani în delirul acestor criminali care sunt și astăzi infiltrați în viața publică și ne influentează destinele.

În plan domestic, parcurgând o viață „normală” poate aș fi avut copiii mai mari (decreței ca mine) și poate mai mulți. Asta nu ar fi fost deloc rău, copiii sunt o bucurie mereu.

Probabil aș fi fost mai slab, mai înfrigurat, mai înfricoșat. Aș fi renunțat, în favoarea copiilor mei, la singurele două banane verzi pe care le mâncam o dată pe an, de Crăciun. Și astăzi, tot verzi sunt mai bune. Nu le pot mânca coapte. Ar fi continuat probabil truda de zi cu zi, pe care o vedeam la mama mea, de a face rost de mâncare. Rețeaua „pe sub mână” se va fi îmbunătățit până la perfecțiune. Aș fi știut mai multe bancuri cu Bulă. Probabil că notorietatea lui ar fi atins cote halucinante. Bulă e o mare pierdere cauzată de revoluție :)

….ar fi fost așa, sau așa, sau așa.

Dar e așa!

Bine că nu e <așa ș-așa>! Ne auzim peste 30 de ani să vă spun despre acești 30 de ani. Să auziți atunci….

 

Teodor Birț, director Piețe Sibiu SA

Teodor Birț

Teodor Birț

Aș fi fost inginer undeva, într-o fabrică din Sibiu. Cu siguranță conduceam o Dacie și mergeam în singurul concediu de peste an la Neptun sau Olimp, pe litoralul românesc. Parizer nu cred că mâncam și nici la prea multe cozi nu aș sta că nici înainte nu am prea avut parte de astfel de lucruri. Mama lucra în comerț și avea grijă ca unele lucruri să nu ne lipsească. Aș fi stat la coadă, cu o cartelă în mână să-mi iau rația, pentru alte lucruri. Târgul Obor, pe care acum îl am în administrare, parcă era și înainte de Revoluție, deci nu s-a schimbat foarte mult din punctul acesta de vedere. Producători în piețe, probabil la fel.

 

Adrian Tibu, manager cultural

Adrian Tibu

Adrian Tibu

Cu siguranță că aș fi fost mai puțin fericit decât azi! Mi-e greu să fac totuși acest exercițiu de imaginație, pentru că în ´89 abia dacă știam să spun „mama” și „tata”. Probabil că instinctul de adevăr ar fi fost mai puțin accentuat. Probabil că aș fi citit Ana Blandiana în continuare, iar la cum mi se reproșează de multe ori că nu pot să tac, probabil că nu aș fi ajuns prea departe. Dar uite că și azi după Revoluție, parcă creștem cu același ADN de cățeluș cu părul creț, care se jură că nu fură, dar e prins cu rața-n gură. Iar pentru a ne putea reveni cred că e mai important să ne rememorăm istoria pentru a nu repeta aceleași greșeli. Dar tot astăzi, sunt mai mândru decât oricând să fiu european și să mă identific cu acest destin.

 

Mariana Mihu-Plier, actriță

Mariana Mihu-Plier, foto credit TNRS, Adi Bulboacă

Viața mea ar fi fost cam așa:

REGULAMENT:

Mă trezesc la trei dimineața pentru a plasa sticla de lapte la coadă, ca să fiu sigură că prind ceva.

Între timp mă duc să-mi las butelia la coada de butelii.

După ce vin acasă la opt dimineața, cu „trofeele” mele, mă pregătesc să plec la teatru.

Nu am apă caldă, așa că montez repede butelia.

Încălzesc un ibric cu apă pentru „dușul la prosop” (un posop pe care îl umezesc cu apă caldă și mă frec pe tot corpul).

Din parizerul de 30 de cm tai o feliuță de un centimetru pentru micul dejun (restul trebuie să-mi ajungă toată luna).

Îmi fac un „nechezol”. Nu pun zahăr. Zahărul îl folosesc numai la sărbători.

Plec la teatru. Mă duc pe jos pentru că păstrez benzina pentru duminica în care am dreptul să circul. E duminica numărului par.

Și să nu uit. Duminca merg la vot, pentru că e o datorie cetățenească. Este un singur candidat, Nicolae Ceaușescu. Nu are nicio șansă să fie ales dacă nu mergem cu toții.

La teatru e bine, folosim aluzia.

P.S. în 1989 eram actriță la Teatrul de Stat din Oradea.

Sursa foto principală: adevarul.ro

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sergiu

    Primul lucru care mi-a venit in minte daca nu ar fi fost revolutia e ca as fi fost împreună cu toată familia frați si rude în acelaș oras împreună cu toți prietenii, vecinii si colegii de clasa fara a mai fi nevoiți să emigrat prin toată lumea.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dracu

    In mod sigur, am fi avut mult mai multe autostrazi si resursele noastre ar fi fost tot ale noastre. Nimeni nu poate sti ce ar fi urmat. Dar oricum…cu toate datoriile platite si cu atatea resurse la dispozitie, un guvern patriot si vizionar ar fi pus Romania pe harta puterilor europene. Dar asa…suntem unde suntem. Am fost tradati de aceleasi naparci care ne conduc si azi. Pacat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact