X
elevi liceu bacalaureat

Revine ”Programul masa caldă”. Trei școli din județ primesc 4 milioane de lei

Ministerul Educației supune dezbaterii un proiect de OUG prin care le este acordată gratuit elevilor și preșcolarilor o masă caldă în fiecare zi, în valoare de 10 lei. Masa caldă va fi acordată copiilor din 100 de școli, trei școli din județul Sibiu fiind prinse în proiect: Liceul Tehnologic Ioan Lupaș din Săliște, Liceul Teoretic Gheorghe Lazăr din Avrig și Colegiul Național Pedagogic Andrei Șaguna.

Proiect reluat din 2016

Proiectul este unul mai vechi, trebuia să înceapă din anul școlar 2016-2017, însă totul a picat din cauza problemele legislative și birocratice. Abia în 11 aprilie, 2017, Camera Deputaților a votat proiectul de lege. „Acest proiect trebuia să debuteze de la 1 Septembrie 2016. A fost amânat și blocat, analizat și dezbătut, iar de azi devine realitate. PNL consideră că în acest domeniu trebuie să renunțăm la declarațiile politice și să facem în așa fel încât Programul <<Masă la Școală>> să poată fi generalizat și să fie funcțional în toate școlile din țară în cel mai scurt timp cu putință”, declara la acea vreme Raluca Turcan.

În acel an, cele trei unități de învățământ din județ au făcut atunci primii pași: La Sibiu și Săliște elevii au primit câte un sandviș pe durata lunii mai, iar la Avrig, proiectul a eșuat înainte de a începe. „Nu s-a implementat deloc acest proiect și nici nu cred că mai sunt șanse pe viitor să se mai facă, din păcate. Lucrurile au mers încet, metodologia a venit târziu, nu mai era timp de licitații, Primăria se ocupa de organizarea licitației și nu se poate face în două zile. Este nevoie de o perioadă mai lungă și venea vara până se finaliza procedura legală. Nici acum din toamnă nu s-au mai alocat bani, programul nu s-a mai continuat”, spunea Marius Novac, director al Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig.

De această dată, s-au estimat pentru cele trei școli din județul Sibiu prinse în proiect aproximativ 4 milioane de lei. Deocamdată s-au făcut estimări pentru al doilea semestru din anul școlar 2019-2020 și pentru primul semestru din anul școlar 2020-2021. La Săliște s-au alocat 1,3 milioane de lei, în total, pentru Colegiul Pedagogic – 1,49 de milioane, iar pentru Liceul din Săliște – 1,3 milioane de lei.

Program-pilot pentru 100 de școli din toată țara

În nota de fundamentare a proiectului de ordonață de urgență se vorbește despre „caracterul de urgență al actului normativ este impus de: faptul că fiecare copil al României are dreptul la educaţie, însă statutul socio-economic al familiilor din care provine mare majoritate a copiilor de vârstă şcolară nu le permite nici măcar asigurarea zilnică a unui pachet pentru a fi prezenţi la orele de curs, aspect ce constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea Ordonanţei de urgenţă.

Inințiatorul arată că aplicarea a acestui proiect pilot prevăzut de OUG va asigura premisele accesului egal și nediscriminatoriu la educație al tuturor copiilor, indiferent

de mediul rezidențial de apartenență sau de situația socio-economică. Nevoia unui astfel de proiect a aparut și în contextul în care un număr mare de elevi se află în situație de eșec școlar sau abandonează/ părăsesc timpuriu școala, frecventarea școlii fiind direct influențată de condițiile socio-economice și geografice defavorabile (distanțe mari și/sau trasee dificile de la domiciliu la unitatea de învățământ, lipsa mesei de prânz). 100 de școli din toată țara se află pe lista Ministerului Educației care pot implementa proiectul-pilot de acordarea unei mese calde elevilor. Valoarea totală a proiectului este de peste 66 de milioane de lei.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibianca

    Mai oameni buni, PNL si ONG-urile vestite, daca ati inceput si vreti ca, copiii nostri toti indiferen din ce zona a tari si din ce patura sociala fac parte, trebuie sa aiba parte toti de aceasta masa la scoala gratruita. In Constitutia tarii spune ca toti cetatenii aceste tari sunt egali in fata legii, deci toti copiii acestei tari sunt in drept sa primeasca aceasta masa gratuit., nu un numar de elevi ce apartin la 100 de scoli. Asa ca, domnilor parlamentari va rog sa retrageti aceasta lege si sa o faceti corect pentru toti elevii acestei tari. Fonduri exista la bunget. Nu mai dati sporuri si prime functii si salarii dupa rudenii, nu-i mai plangeti pe procurori si judecatori si grefieri ca li se taie sporurile ca nu prea isi fac datoria toti vedem ce se intampla in aceste zile. Ganditi mai realista si poporul va va sprijini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact