X
teodora coman (1)

Interviu. Teodora Coman, profesoara și poeta din Sibiu: „Am consemnat un fel de jurnal al stărilor mai puțin nobile”

Teodora Coman este unul dintre cei mai cunoscuți poeți din Sibiu și unul dintre activiștii orașului. De asemenea, este profesoară la Școala Gimnazială nr. 18. Recent a lansat volumul „soft guerilla“ la Librăria Humanitas din Sibiu. „Elevii demonstrează nu ce și cât știu, ci gradul de conformitate sau conformism la cerințe”.

Teodora Coman s-a născut în 1976 în Sibiu. A publicat poezii în revistele „Dilema Veche”, „Arca”, „Euphorion”, iar din 2011 scrie cronici de carte în revista „Poesis Internațional”. A debutat la Casa de Editură Max Blecher cu volumul cârtița de mansardă (2012), după ce anterior fusese prezentă cu un grupaj de texte în antologia colectivă Ziua cea mai lungă (2011). În 2017, a revenit cu un nou volum de versuri la Casa de Editură Max Blecher, foloase necuvenite (2017) și, recent, i-a apărut „soft guerrilla“ (2019). Cartea a fost lansată în Librăria Humanitas în 6 decembrie, alături de „Psalmi“, volum de poezie scris de Radu Vancu și apărut la aceeași editură.

Reportul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu Teodora Coman despre literatură, poezie și sistemul educațional din România din perspectiva unei poete.

Cum de ați ales această meserie?

Teodora Coman: Am ales meseria imediat după facultate, fiindcă mi se părea că altceva nu aș putea face. Îmi lipsesc complet abilitățile practice și mi-am zis că a mă face profesor poate fi o compensație sau chiar o răzbunare a copilului care am fost, privat de respect din partea unor profesori severi, uneori cu tendințe dictatoriale, care m-au făcut să urăsc școala. Am ales meseria ca pe o formă de reparație a trecutului personal.

Care este senzația când stați în fața clasei?

Teodora Coman: Senzația de a sta în fața clasei este cea a unei persoane care dă, în fiecare zi, o probă a competenței în fața a peste 30 de copii, cu tot atâtea câmpuri vizuale, apte să îți detecteze dispoziția, încrederea în ei și în tine, nivelul de relaționare, nivelul de cunoștințe, capacitatea de adaptare la nevoile lor, de inovare, de improvizare benefică, simțul critic și autocritic, onestitatea.

Care este relația cu elevii din clasă?

Teodora Coman: Cred că un chestionar administrat elevilor și părinților ar fi cel mai concludent. Totuși, copiii mă ascultă și, zic eu, relaționez bine cu ei. Asta nu înseamnă că nu e loc de mai bine.

Cum ați început să vă îndreptați spre scriitură?

Teodora Coman: Nu știu exact, cred că și din plăcere, și din timiditate. Am descoperit că a scrie îmi dă libertate și mă obligă la o sinceritate pe care nu mi le permitea nici o interacțiune cu oamenii, oricum foarte modestă. De fapt, scrisul a fost o metodă de a scăpa de inhibiție. Aveam în facultate un coleg invidiat și admirat pentru nonconformismul lui: devora cărți în original, învăța singur limbi străine, în timp ce noi ne chinuiam doar să ne însușim cursurile și, da, scria poezie, era poetul în carne și oase. L-am auzit citind și efectul a fost hipnotic. Mai exista un poet, de data asta ca model de existență, nu de a scrie, era un personaj foarte charismatic și atipic dintr-un serial din adolescența mea, Northern exposure, îl chema Chris-in-the-morning, făcea parte dintr-o comunitate pe cât de mică, pe atât de eterogenă din Alaska. Chris avea zilnic emisiune la radioul local, un spațiu de dimensiunile și transparența unei vitrine, în care munca lui la microfon era la vedere și întotdeauna dezbătea câte o problemă a comunității, a cărei soluție o găsea în literatură. O făcea cu atâta pasiune, încât m-a lăsat cu gura căscată. De la el am auzit, pentru prima dată, de mulți poeți și prozatori despre care nu ți se spune niciodată la școală. Mergeam la Biblioteca Britanică sau cea Americană să caut autorii cu pricina și eram fericită că îi pot găsi și descoperi.

Cum vă ajută acest lucru în meseria pe care o practicați?

Teodora Coman: Scrisul mă ajută în predare prin ieșirea din clișeele în care a fost închisă ideea de literatură. Ceea ce se predă la școală nu e literatură adevărată, sunt texte îmblânzite de scopul didactic, de standardele de reușită la examenele finale. De fapt, modul de structurare a subiectelor continuă aceeași boală sistemică a analfabetismului funcțional. Elevii demonstrează nu ce și cât știu, ci gradul de conformitate sau conformism la cerințe.

Care dintre cărțile dumneavoastră vă este mai dragă?

Teodora Coman: Nu am voie să mă atașez de niciuna, fiindcă, odată publicate, nu îmi mai aparțin. În ciuda necesității de promovare, de marketing, cred că drumul real al unei cărți trebuie să fie cu contribuție minimă sau zero din partea celui sau celei care a scris-o. Știu că sună desuet ce spun, dar, la modul ideal, hazardul determină, de fapt, traseul unei cărți, departe de orice interes, de orice pretenție sau așteptare. Cel mai frumos sentiment este când cineva anonim îți scrie în privat că ți-a citit isprava, nu îl/o poți bănui nici de complezență, nici de oportunism, iar bucuria e reală de ambele părți. Sper doar ca ultima carte să fie mai reușită decât cea anterioară, însă, cum am publicat doar trei, cred că sunt tot în faza de început.

Cum a venit ideea volumului „soft guerrilla”?

Teodora Coman: Ideea a venit în urma experienței civice alături de grupul Vă vedem din Sibiu, nu anterior faptelor, cum se întâmplă de obicei. Nu mi-am propus să literaturizez protestul, din teama că aș putea cădea în tentația unui narcisism social, dar uite că tot m-am trezit scriind, cu conștiința acestui pericol de autoeriozare care pândea la tot pasul. Am consemnat un fel de jurnal al stărilor mai puțin nobile (furia, resemnarea, îndoiala, frica, scepticismul), însă cu gratitudinea că pot verbaliza o experiență care nu-mi mai aparținea, că-mi pot topi eul în pluralul lui „noi“ sau „ei,“ oameni de toate vârstele alături de care am învățat, în stradă, civismul.

Ce anume vă inspiră?

Teodora Coman: Ultima dată m-a inspirat comunitatea de la Vă vedem și latura social-politică a realității. Data viitoare (dacă va exista cu adevărat una), nu știu ce anume mă va atrage, realitatea e un necunoscut cu tot felul de surprize, așa că aștept să descopăr the next level.

Cum percep copiii cititul?

Teodora Coman: Ca dintotdeauna: ori ca pe o pasiune, ori ca pe o corvoadă. Există copii admirabili, minoritari, ce-i drept, care citesc literatură fantasy sau ficțiune semnată de scriitori contemporani specializați în cărți pentru copii și adolescenți în original (Neil Gaiman, Roald Dahl, C.S. Lewis), au colecții de cărți în biblioteca personală și există chiar vloggeri specializați în prezentarea de carte. Alții sunt adevărați devoratori de enciclopedii sau cărți de știință, cu un format impresionant, de care generația noastră nu a avut parte. Așa că există și segmentul celor pentru care cititul este o pasiune din inițiativă proprie, ba chiar au ajuns ca ei să fie cei care își duc părinții în librărie. Există și copii care citesc din datorie, din obligație, dar și aceștia trebuie respectați pentru efortul pe care îl fac.

Cum ar trebui stârnit apetitul pentru citit la elevi?

Teodora Coman: Prin strategii de lectură eficientă, în detrimentul teoriei și al informației sterile. Printr-o ofertă educațională diversificată: vlogging, bloguri specializate, ecranizări sau dramatizări ale unor cărți de referință, întâlniri cu scriitori contemporani, participări la lansări de carte.

Cum credeți că văd copiii bibliografia școlară?

Teodora Coman: Bibliografia nu mai seamănă cu oferta de acum 10 sau 15 ani. O carte nepotrivită poate întrerupe brusc sau definitiv orice apetit pentru lectură. Asta nu înseamnă că autorii clasici, canonici trebuie excluși, ci trebuie citiți în cheie contemporană ca să poată fi citiți cu succes. Dacă nu se evită vechile grile de receptare a acestor cărți (Baltagul sau O scrisoare pierdută, de exemplu), elevii vor dezvolta o repulsie față de însăși ideea de bibliografie școlară.

Ce schimbări ați face la programă pentru a deveni mai plăcută?

Teodora Coman: Aș elimina teoria inutilă și aș face conținuturile și mai accesibile, deși s-au făcut niște pași importanți în sensul ăsta.

Cum vi se par ultimele rezultate de examinarea PISA?

Teodora Coman: Rezultatele reflectă consecința politizării educației, (sub)mediocritatea și formalismul în care sistemul se complace de ani de zile. Când majoritatea cadrelor didactice are calificativul „foarte bine“, iar elevii promovează examenele finale cu procente disproporționat mai mici, cineva (se) minte, cineva nu acceptă realitatea așa cum e. Există o mare problemă și cu resursa umană: resimt urgența profesionalizării continue, dar multe cursuri de (re)formare a cadrelor didactice nu sunt de substanță, de multe ori se merge pe repede înainte, iar lumea se mulțumește cu o adeverință sau creditele obținute. Lipsa de viziune pe termen lung, cu politici publice reale, constructive și investiții masive în educație blochează orice tentativă de resetare. Am citit recent un articol rușinos despre cât de puțin citesc profesorii din România, așa că lucrurile se leagă și se explică.

Cum am putea combate analfabetismul funcțional?

Teodora Coman: Prin familiarizarea profesorilor atât cu literatura contemporană, cât și cu noile teorii ale educației, ieșite din conceptualismul nostru steril (mă gândesc, de pildă, la Ken Robinson). Avem această prețiozitate conceptuală. Mulți prieteni reveniți din străinătate spun cât de prost și greoi sunt ambalate informațiile în didactica noastră, în manualele școlare, iar efectul este unul de descurajare, copilul are impresia, aprioric, că este depășit sau chiar prost. În țările din afară, accesibilitatea este o condiție esențială a ofertei educaționale, dacă nu chiar cea mai importantă. Lecțiile au un format prietenos, nu intimidant. O altă urgență este revizuirea ofertei de lectură. Nu poți elabora un auxiliar didactic pentru olimpiadă cu texte din scriitori minori sau inactuali precum Virgil Carianopol sau Nechifor Crainic, să fim serioși. Și, nu în ultimul rând, exemplul personal al părinților și al profesorilor. Câtă vreme copilul nu îi vede pe adulții direct responsabili de educația lui în bibliotecă sau în librărie cu o carte în mână, cu plăcerea de a căuta la raft, de a deschide un volum și de a-l răsfoi, orice tentativă de a-l convinge să citească este minimă, dacă nu chiar nulă.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        conspiratorul

        Soros are anumite probleme. Daca i se intampla ceva cine il mosteneste? Mostenitorii vor continua aceeasi politica prin care isi vara coada peste tot semanand zanzanie?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    a

    Este unul din profesorii care m-au făcut să-mi placă școala. E acel tip de om care te determină să înveți nu pentru note, ci pentru tine. Țin minte că atunci când ne dădea foi trase la xerox, tot timpul erau scrise de mâna ei – însă nu oricum, ci într-un mod foarte artistic. Își dădea osteneala ca totul să fie foarte atractiv, pentru ca noi să învățăm cu plăcere. Mă bucur nespus că a ales sa rămână în învățământ.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      motanul garfield

      Faptul ca va dadea foi scrise de ea(chiar si artistic) insemna ca isi impunea un anumit punct de vedere, nu va stimula sa ganditi, sa aveti opinii…

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        unii oameni s-au nascut nemultumiti.

        Care e fontul digital care “stimuleaza gandirea”, maestre?
        Intr-o era cand copy/paste te scoate din orice necaz, daca scrisul de mana nu denota implicarea pentru actul educational, atunci nu stiu altceva iti putem oferi..

        Scrisul de mana inhiba gandirea, spuneti?
        Va rog sa veniti cu surse. Intre timp, merg sa-mi ascut creioanele.

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          motanul garfield

          Frate, nu e vorba de nemultumire sau de font. N-ai inteles la ce ma refer. Mai citeste o data daca nu, asculta explicatia. NU conta ca era scris de mana sau tehnoredactat, ideea era ca dandu-le foi gata facute le imprima un anume fel de a gandi nu-i lasa sa gandeasca si sa descopere singuri asa cum afirma in interviu. Fii mai atent! La multi ani si tie!

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

            Aurel Metrescu

            Nimeni nu te împiedică să te faci profesor de limba română și să dai foi goale copiilor. Atenție, faptul că dai foi albe îi poate indoctrina pe copii să gândească într-un anumit fel!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    poet si critic

    Toate bune si frumoase, idei marete, insa ce are poezia si pedagogia cu miscarea vavedem din Sibiu? de unde si pana unde softguerilla? Poezia trebuie sa fie instrument de propaganda ca pe vremea comunistilor?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact