X
sibiu-revolutie-4

30 de ani de la Revoluție: „Eram în clasa a XII-a și am stat ore în șir fără să mâncăm, cu ochii în televizor”

Revoluția din 1989 s-a produs datorită oamenilor curajoși care au ieșit în stradă, au cerut libertatea și căderea regimului comunist. Au fost mulți eroi, oameni care au scandat, care au adus mâncare de acasă și oameni care nu au înțeles ce se întâmplă în acel moment. Reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu câțiva oameni în încercarea de a descoperi poveștile simple ale martorilor și poveștile eroilor din Sibiu.

„Eram perfect conștient că lucrurile trebuiau să se schimbe”

Evenimentele din Timișoara, pasiunea tinereții și dorința de libertate a scos din case sute de sibieni care au dat startul din fața Magazinului Dumbrava. „Eram perfect conștient că lucrurile trebuiau să se schimbe. Regimul comunist ne încorsetase și anihilase toate legăturile cu lumea civilizată a Europei. Eram student în anul III la Facultatea de Inginerie din Sibiu. În dimineața zilei de 21 decembrie 1989, fiind la curent cu cele petrecute la Timișoara și mânat de un sentiment febril de a mă alătura oamenilor în lupta împotriva dictaturii comuniste care începea să apună în toată Europa de Est, am ieșit în stradă pentru a cere alături de aceștia dreptul de a fi un cetățean liber al unei țări libere și răsturnarea regimului Ceaușescu, care adusese țara în pragul dezastrului. Am făcut parte din grupul care, în fața magazinului Dumbrava, s-a rotit în jurul ceasului, cântând imnul de acum al țării. Împrăștiați de bastoanele milițienilor, aflați de cealaltă parte a baricadei încă, ne-am repliat în Piața Mare, unde era deja un număr mare de persoane. În acea zi și în următoarele, am participat la manifestările și confruntările (unele chiar sângeroase) din punctele «fierbinți» ale orașului. N-a mai contat nimic atunci: nici frigul, nici gazele lacrimogene, cordoanele de milițieni cărora li se ordonase să „restabilească” ordinea cu orice preț, eram unul pentru toți și toți pentru unul, cu fața către moarte, dar cu ochii larg deschiși. Mă onorează, față de toate acestea, recunoașterea implicării mele prin «Certificatul de Luptător cu rol determinant pentru victoria Revoluției din decembrie 1989», și constituie, de asemenea, și o responsabilitate pentru mine în ceea ce privește atitudinea mea civică. Important e să ne amintim că au existat oameni care s-au sacrificat fără să clipească pentru ca noi, copiii noștri, generațiile care vor urma, să ocupe un loc demn în marea familie a țărilor europene, să avem drepturi și libertăți care să susțină statutul nostru de țară cu adevărat democratică”, povestește Gabriel Tischer, Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Sibiu.

Sursa: Alexandra Podia

Sursa: Alexandra Podia

„Teama de ceea ce s-ar fi putut întâmpla”

Au fost mulți oameni blocați în case de teamă, frică și toate zvonurile care umblau prin oraș, de la apa otrăvită la „teroriști”. Chiar dacă nu au strigat cu voce tare în Piața Mare, au strigat în tăcere – „clandestin”. „Revoluția din 1989? Un eveniment pe care nu ai cum să-l uiți. Cel puțin pentru mine, rămâne un continuu moment de reflecție, chiar dacă au trecut 30 de ani de atunci. Eram încă în liceu, clasa a XII-a, asistasem la toate frământările familiei mele, trecusem prin toate momentele dificile prin care trecea întreaga societate românească, mă refer la cetățenii de rând, cu atât mai mult cu cât trăiam departe de lumea politică, din care prindeam câte un fir de nisip la TV sau pe ascuns, la Radio România Liberă, pe care îl ascultam clandestin. Într-un strat destul de îndepărtat de mediul politic, ne aflam noi, cei care ne duceam viața în ritmuri pașnice, învățând în fiecare zi să suportăm schimbările fără să avem intenția de a ne revolta. Clar îmi amintesc seara în care Iliescu, Mircea Dinescu, Petre Roman și câți au mai fost pe acolo, au preluat studioul de televiziune și au anunțat victoria împotriva comunismului. Vedeam aievea și, cu răsuflarea tăiată, fierbea în noi tensiunea de a vedea o țară întreagă cum se pune în mișcare și amenință din temelii o construcție aparent indestructibilă, în care totul trebuia să funcționeze ceas. Nicu Ceaușescu, uitasem să vă spun, făcuse mai ușoară viața în Sibiu, de aceea era un personaj privit cu o oarecare simpatie pe aici. Tensiune. Teama de ceea ce s-ar fi putut întâmpla: veștile curgeau pe toate canalele, în Sibiu începuse să se tragă, aveam prieteni care locuiau în cartierul unde se afla sediul Poliției, la Timișoara, la București, am stat ore în șir fără să mâncăm, fără să știm de noi, cu ochii în televizor și vorbind la telefon cu rudele și prietenii din țară. Tata fusese plecat și s-a întors pe neașteptate, semn că erau momente în care simțea nevoia să fie împreună cu noi, semn că lucrurile intraseră pe un făgaș extrem de agitat și, desigur, periculos. Ne-a fost teamă să ieșim în stradă, recunosc, dar am trăit toate clipele acelea cu sufletul la gură. Am uitat de sărbători și ne-am rugat mereu să nu se întâmple vreo catastrofă. Discursul lui Ceaușescu și mișcările din timpul lui le-am urmărit la TV, la fel și plecarea lor precipitată. Cred că acesta era sentimentul, de perpetuă surprindere, de teamă de necunoscut, de groază de atrocități. Numărul morților, în creștere, ne îngrozea, dar, pe de altă parte, am știut că oamenii nu se vor potoli până când nu mai rămâne piatră pe piatră din ceea ce fusese înainte viața lor. Era clar că trebuiau sacrificii, ne rugam la Dumnezeu să fie cât mai puține. Ce sentiment am acum? Că lucrurile trebuiau să se întâmple, că roata istoriei este infailibilă. Că am câștigat mult atunci, dar că puteam face altceva cu destinul țării noastre. Că n-ar fi trebuit să schimbăm doar orânduirea, ci și felul nostru de a fi. Și da, mai avem multe de schimbat, iar pentru asta n-ar trebui să mai lenevim și să-i lăsăm pe alții să ducă greul. Să fim mai credincioși, mai temători de Dumnezeu, mai spirituali, mai buni față de ceilalți. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, explică Alexandra Podia, directorul adjunct al Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu.

Sursa: Alexandra Podia

Sursa: Alexandra Podia

„Eram condamnat politic și din acest motiv îmi era frică”

Mulți oameni nu știau ce urma să se întâmple cu România, nu știau dacă Revoluția va avea un rezultat pozitiv, iar frica i-a îndepărtat din fața manifestanților. „Îmi amintesc perfect, dimineața în 21 decembrie am trecut pe lângă Magazinul Dumbrava, unde am văzut câțiva oameni la ceas. Am stat de-o parte, nu aveam curajul să mă apropii, nu știam ce anume se întâmplă, dar veneau din ce în ce mai mulți oameni și eu stăteam după colțul magazinului. Nu am avut curajul să mă implic pentru că erau doar 40-50 de oameni. Când s-au adunat mai mulți au pornit, în marș, spre Piața Mare, iar eu îi urmăream din aproape în aproape, încă nu îmi doream să mă implic. Eram condamnat politic și din acest motiv îmi era frică. În aceea dimineață am fost să semnez (că sunt în județ) și ofițerul respectiv mi-a spus să am mare grijă și să stau de-o parte. În situația în care eram mi-ar fi făcut mai bine să nu fiu implicat direct, îmi tot repeta ofițerul. Am urmărit din umbră fiecare mișcare a oamenilor. În Piața Mare toți au început să scandeze. Părea că cineva știe ce să spună mereu, iar toți ceilalți preluau acele idei imediat. Eu cred că din acest moment a început revoluția, aici a venit miliția și oameni au dat foc mașini. În acel moment m-am apropiat și eu pentru că mi-am dat seama că nu mai e cale de întoarcere. În sfârșit se întâmpla ceva. Aveam un aparat de fotografiat, iar a doua zi am început să fac poze, dar nu am putut să developez nici un film. Am participat peste tot, am ajuns în toate punctele «fierbinți». Nu mai aveam stare acasă, dormeam puțin, îmi doream să fiu acolo și să ajut. De multe ori, ajungeam acasă doar ca să fac un duș și să mă schimb. Din momentul acela nu am mai stat în casă în nici una dintre zile. Am aflat că Revoluția s-a încheiat din oraș, de la alți oameni. Am trăit toate momentele intens. Unul dintre momentele frumoase din toată nebunia aceea a fost comunitatea care s-a format în Sibiu, când veneau oamenii de la fabrici ne bucuram, îmi este greu să descriu sentimentul”, povestește Titi, un artist plastic care avea 20 de ani în 1989.

muzeu brukenthal revolutie (20)

„Încercam să îmi sun frații, dar nu puteam”

În satele din împrejurime informația a ajuns puțin mai încet, iar în Sibiu agitația era mare. „Nu am amintiri foarte clare. În Sibiu era o agitație foarte mare, iar în Rășinari, unde locuiam eu, nu prea știau oamenii ce se întâmplă. Am ajuns în Valea Aurie, unde erau cabinele telefonice, încercam să îmi sun frații, dar nu puteam”, povestește Marinela, care era adolescentă în 1989, iar frații ei locuiau în Sibiu.

sibiu-revolutie-4

„Ne pregăteam să avem același Crăciun sărăcăcios”

Pe cei mai mici Revoluția 1989 i-a prins în așteptarea lui „Moș Gerilă”. „Avem 10 ani și 10 luni, eram în clasa a-V-a și ne pregăteam să avem același Crăciun sărăcăcios în care venea Moș Gerilă și ne aducea două portocale aproape verzi, un stilou, și câteva creioane. În dimineața zilei de 21 decembrie zvonurile despre Revoluție erau pretutindeni, dar în același timp și frică. Țin minte că stăpânit de o emoție pe care nu o putem explica și curiozitatea specifică copilărie voiam să ies afară, nu neapărat la joacă, ci pentru a afla mai multe despre ce se întâmplă în jurul nostru dar nu am avut voie până în 26 decembrie, lucru datorat zvonurilor despre răpiri și execuții care circulau. A existat o disputa intre părinții mei în jurul prânzului datorita faptului că tatăl meu a vrut să meargă la București împreună cu un văr al său care îmi aduc aminte că s-a încheiat cu replica plânsă a mamei «… mă lași singură cu trei copii …» . Astfel că Revoluția română a cam trecut pe lângă mine iar schimbările esențiale (cele care nu depind direct de mine și pentru care sunt prea mic să pot face ceva) le mai aștept încă”, povestește Iulius.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    21-22

    In acea toamna aparuse un banc: Stiti ca anul acesta nu vine Mos Craciun pana nu moare Mos Nicolae? Se spune ca Securitatea crea bancurile si tot ea le raspandea. Si mai era un banc, avand in vedere ca Nicu Ceausescu era prim-secretar la Sibu: un grup de colindatori se duc la colindat la Nicu Ceausescu. Nicu ii intampina spunandu-le sa nu colinde ca a murit tatal lui. Dar noste colindatori aflati mai in spate n-au auzit ce a spus Nicu si incep sa colinde: O, ce veste minunata… Simteam ca trebuie sa se intample ceva, dar nu aveam multe informatii. Eram suparati si nemultumiti pt. ca desi datoria externa a fost achitata si noi am facut mitinguri de bucurie pe stadion, painea se dadea tot pe cartela. Apoi, in 8 noiembrie a cazut zidul Berlinului, dar Ceausescu a inceput al XIV-lea congres dupa 10 zile. Ce-a fost in capul lui? Cine il sfatuia? In acele zile de 21 si 22 decembrie am simtit ca romanii pot sa fie si uniti. A fost o stare de spirit unica: noi uniti impotriva dictatorului, curajosi si dornici sa ne castigam libertatea… Ce-a urmat e deja istorie…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dracu

    Pai ce a urmat, adica istoria, dovedeste multe. In primul rand, Ceausescu pica si daca nu iesea picior de om in strada. Caderea blocului comunist a fost hotarata la nivel mondial de catre marile puteri. Asa trebuia sa se intample. Apoi, tot marile puteri, au avut grija sa acapareze toata forta de munca educata pe banii statului. Apoi au urmat resursele. Am fost cuceriti incet incet, bucata cu bucata, pana cand am ajuns la stadiul de colonie. Nu sunt simpatizant al comunistilor, aveam 9 ani atunci, dar ce s-a intamplat dupa 89 este de-a dreptul strigator la cer. Am ramas pur si simplu in chiloti. Chilotii…iluzia democratiei

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      21-22

      Da, in primele luni dupa revolutie, toata lumea era indignata cand se vorbea despre manipularea maselor, adica a celor care au iesit in strada. Da, istoria a dovedit ca a fost vorba si de amestecul unor, vorba lui Ceasescu, agenturi straine… Insa noi am iesit in strada pt. ca am fost revoltati de ceea ce se intampla… Am mai spus-o: pt. prima data in viata am vazut romanii uniti, ceea ce nu s-a mai intamplat pe urma. Suntem pe zi ce trece tot mai invrajbiti. Dar in acele zile de decembrie a fost o atmosfera extaordinara. O sa spuneti ca in timp ce noi eram fericiti si jubilam, altii isi faceau jocurile. Asa o fi. Circula o sintagma prin 90-91 : Cine ne-a confiscat revolutia? Apoi, un slogan, la mitinguri: ultima solutie/ Alta revolutie… Din pacate, mare lucru nu mai putem face. Tot ce se intampla acum sunt manipulari de profesionisti… Hai, la multi ani si un an mai bun tuturor!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      gogu

      Ai dreptate. Marile puteri au luat tot ce aveam mai bun in tara: resurse materiale, resurse si inteligenta umana. Suntem la cheremul lor. Am ajuns in societatea de consum, atat de blamata de Ceausescu. Consumam, consumam ceea ce produc altii pt. imbogatirea lor. Industria noastra a fost pusa pe butuci ca sa vina firme straine sa faca ei cum vor. Poate n-am avut industrie constructoare de masini competitiva, insa fabrica Libertatea era competitiva pt. ca exporta stofe in toata lumea. Au pus-o pe butuci ca sa castige importatorii, ca sa cumparam fleandurile ce se gasesc acum prin mall-uri. Multe ar fi de spus. Din pacate si conducatorii au fost vrajiti de puterea ce li s-a oferit si poate de avantajele materiale. Dar noi…? Sa fim sanatosi si sa mai auzim si de bine. Un An Nou cu sanatate, noroc si bucurii pt. toti forumistii si redactorii de la TS. La multi ani!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    abc

    Pt. Dracu daca nu se intimpla cea ce sa intimplat in 89-si traiai tot asa ca pe timpul lui Ceausescu la ora actuala nu aveai Handy sau compiuter traiai ca in corea de nord .tu la virsta ta nu ai stat la coada sa cumperi un litru de lapte sau indiferent de Alimente ami impresia ac probabil parintii tai erau undeva unde se puteau alimenta si nu stateau la cozi ore intreci Pt Alimente de slaba calitate ce se primeau atunci ,nu se uita nimeni dupa data de expiratii ca acum ari fii multe de comentat .

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Doc

    Extraordinară poza!

    Sunt concetățeni de-ai noștri care acum 30 de ani au stat față în față cu un TAB, știind bine că poate să tragă și că în Timișoara cu câteva zile în urmă chiar asta făcuse armata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact