Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Piețe Sibiu SA anunță introducerea plății cu cardul în piața din cartierul Vasile Aaron

Piețe Sibiu SA anunță introducerea plății cu cardul în piața din cartierul Vasile Aaron

După succesul înregistrat în Piața Cibin și în Piața Rahova, sibienii vor putea plăti cu cardul și în Piața agroalimentară din cartierul Vasile Aaron.

Anunțul a fost făcut de către directorul Piețe Sibiu SA, Teodor Birț. Acesta spune că măsură vine la solicitarea producătorilor și este o urmare firească a succesului obținut după introducerea sistemului în Piața Cibin.

”Plata cu cardul la piață este o inițiativă pe care am început-o la Sibiu. Este un proiect al Asociației Administratorilor de Piețe din România și am ales Sibiul ca și program pilot. Am implementat în primăvară acest proiect și a funcționat foarte bine în Piața Cibin. Cererile pentru extinderea modalității de plată sunt în continuare mari din partea producătorilor din Sibiu. Rezultatele obținute, atât ca și număr de tranzacții cât și ca valori absolute, au fost peste așteptări, toată lumea fiind forte încântată. Motiv pentru care modalitatea de plată cu cardul la piață a continuat și în alte orașe mari din România, în alte județe din cadrul Asociației”, a declarat Teodor Birț pentru Turnul Sfatului.
Pentru că activitatea în piețe este foarte redusă pe timpul iernii, la începutul primăverii sistemul va deveni activ și în Piața din Vasile Aaron.

Teodor Birț Teodor Birț

”Din primăvară ne vom extinde complet în Piața Rahova, unde există deja câteva terminale POS, și vom ajunge și în Vasile Aaron. Știm exact ce trebuie făcut, cerere există din partea producătorilor, iar feed-back-ul pozitiv din partea cumpărătorilor nu poate decât să ne bucure”, a mai completat Teodor Birț.

Citește și:

Surpriză în Piața Cibin, după introducerea plății cu cardul

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

El Dorado

Acum 4 ani

Toadere mai vinzi rable sau acum vinzi meciuri?
Raspunde

Radu

Acum 4 ani

Cineva traieste intr-o lume paralela. Nu mi s-a intamplat nici o data, la piata, sa fiu intrebat: cash sau cu cardul?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus