Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Vânzători ambulanți de petarde și artificii, prinși la Piața Cibin. Ar putea face închisoare

Vânzători ambulanți de petarde și artificii, prinși la Piața Cibin. Ar putea face închisoare

Doi sibieni au fost prinși de polițiști în timp ce comercializau articole pirotehnice, la Piața Cibin, deși nu aveau acest drept. Potrivit autorităților, cei doi ar putea sta la închisoare între 3 luni și un an pentru această abatere.

În această perioadă polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu desfășoară ample activități în baza planului național „Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2019 – 2020. În urma activităților desfășurate ieri, 30 decembrie, în Piața Cibin din municipiul Sibiu, polițiștii au depistat 2 persoane care dețineau și comercializau, fără drept, articole pirotehnice din categoria celor interzise la deținere și comercializare persoanelor fizice neautorizate.

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, deținea asupra sa mai multe articole pirotehnice din categoria celor interzise la deținere și comercializare persoanelor fizice neautorizate, respectiv 420 de petarde din categorie F3;

Totodată, un alt sibian în vârstă de 52 de ani, a fost depistat având atât asupra sa cât și pe o tarabă 100 kg de articole pirotehnice, respectiv: 60 kg de articole pirotehnice din categoria F2 și 40 kg din categoria F3, în valoare totală de 10.000 lei. Referitor la bunurile găsite, bărbatul a declarat că le-a achiziționat din București și nu deține autorizație pentru comercializare articole pirotehnice și nici documente de proveniență a bunurilor.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operaţiune cu articole pirotehnice, fără drept, care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an. Articolele pirotehnice au fost indisponibilizate în vederea confiscării.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus