Andrei, un copil în vârstă de nouă ani, trăiește de când se știe cu tatăl lui, pe străzi. În ultimii opt ani s-au tot mutat dintr-o zonă în alta a Sibiului, iar de două luni locuiesc în câteva barăci improvizate la ieșirea din oraș, în Broscărie. Împreună se îngrijesc de bunicii băiatului, un bătrân bolnav de cancer și soția lui, aceasta din urmă nemaiavând puterea să muncească. Tatăl lui Andrei spune că din când în când alături de ei mai locuiesc și fratele său, cu soția și cei patru copii, veniți din Sighișoara.
De la intrarea pe podul care duce spre autostradă, pe partea stângă pot fi observate câteva construcții improvizate, printre copaci. Coborâm cu mașina pe lângă pod și ne întâmpină imediat câțiva copii murdari, dar veseli. Tatăl lor crede că venim de la Mediaș, cu o saltea. Toată ziua le-au sunat telefoanele, pentru că oamenii s-au mobilizat după ce cazul lor a fost mediatizat pe un grup de Facebook, și le tot trimit ajutoare - mâncare, cadouri, o saltea. Cei mici se bucură de plasele primite, dar bunica lor, care se mișcă destul de greoi printre construcțiile care parcă stau să cadă, spune că tot ce își dorește este să aibă medicamente pentru bărbatul ei cu cancer la colon și diabet.
Prin bunăvoința proprietarului terenului, oamenii și-au făcut trei coșmelii și un cort din plapume în care se joacă cea mai mică dintre copii. Cu mucii până-n gură, cei mai tineri rezidenți îi înconjoară pe cei care vin cu ajutoare.
Aici, într-o tabără improvizată, amenajată din ceea ce par a fi lucruri de care s-au debarasat sibienii de-a lungul timpului, trăiesc în total cinci copii, cu părinții și doi bunici. I-am luat pe fiecare la rând, să ne povestească ce s-a întâmplat de au ajuns să trăiască pe străzi. Povestea spusă de ei este una complicată. Bunica spune că au ajuns pe drumuri acum vreo 30 de ani, poate chiar mai bine. „De pe timpul lui Ceaușescu n-am mai stat într-o casă, mamă dragă”, își amintește femeia, pe care am găsit-o în fața barăcii în care zace soțul ei, țintuit la pat de cancer.
Bunicul, în vârstă de 61 de ani, îmi dă binețe din pat. Nu se poate ridica și nici nu prea poate să stea de povești, dar soția lui preia și această sarcină și continuă istorisirea. „Băieții n-au avut cum să ne lase aici, singuri, din cauza tatălui lor care-i bolnav. Puteau să meargă prin străinătate, dar nu i-a lăsat inima. Așa că stau aici cu noi și lucrează cu ziua”, spune femeia. O întreb dacă bărbatului ei nu îi e frig în coșmelia în care zace, dar îmi zice că „nu-i frig înăuntru. E o căldură de n-ai mai pomenit.”
Povestea lor a fost făcută publică în mediul online după ce un tânăr a observat tabăra improvizată în timp ce trecea cu mașina pe acolo. „Ne-a văzut din drum și ne-a făcut poze, să ne ajute. Acum a început lumea să ne aducă lucruri. Mai nevoie avem de medicamente pentru bărbat, alte dorințe nu am, decât să îl pot ajuta cu tratamentul”, spune femeia.
De când a apărut postarea, oamenii au început să le trimită tot felul de ajutoare, de la mâncare până la saltele și haine. Chiar în timp ce povestim, cei doi bărbați își întrerup constant poveștile și mă trimit de la unul la altul, pentru că mereu sună câte un telefon. De fiecare dată când se întorc de la drum, aduc câte ceva primit de la cei care le-au citit povestea.
Observ că fratele mai mare are un răgaz și apuc să îl întreb dacă are de muncă. Trăiește de la o zi la alta, „cu voia lui Dumnezeu”, spune Vasile. Potrivit acestuia, de vreo 15 ani sunt fără casă.
„Suntem tineri încă, mergem cu viața înainte.”
Bărbatul de 36 de ani lucrează cu ziua - gunoier, constructor - și spune că acceptă orice i se oferă, iar băiatul său stă pe câmp cu bunicii și îi ajută - mai taie un lemn, face focul, tot ce poate. „Suntem necăjiți, trăim cum dă Dumnezeu. Lucrez unde mă ia, nu contează, pe la gunoaie, pe la fiare, în construcții, unde va fi. Dacă mă chemi dumneata la lucru, vin la lucru, muncesc. Cu tot sufletul aș merge oriunde să lucrez. Eu mă pricep cel mai bine la construcții”, adaugă Vasile.
Din spate apare și Andrei, fiul său în vârstă de nouă ani. Își îmbrățișează tatăl și își ascunde fața în geacă atunci când vede că e fotografiat. Îl întreb dacă merge la școală. „Nu! Dar vreau!”, exclamă băiatul, în timp ce tatăl îl strânge și mai tare în brațe și îl completează: „Aș vrea să-l dau la școală, dar n-am posibilitatea. De maică-sa m-am despărțit când băiatul n-avea nici măcar un an. A fugit cu unul în Franța și ne-a lăsat. E viața mea și îl iubesc. Îl iubesc mult pe băiatul ăsta, nu știu ce mi-a făcut, dar îl iubesc ca pe ochii din cap”, mărturisește tatăl.
Alături de Vasile, băiatul său și bunicii lui Andrei, astăzi erau și Niculae, fratele acestuia, împreună cu familia. „De vreo două săptămâni stăm aici, doar. Noi stăm în Sighișoara, dar am venit să-i ajut pe socrii mei. Noi n-avem unde să-i ținem, că și noi stăm doar într-o cameră toți, eu am patru copii, doamnă dragă, n-avem cum. Noi avem numai alocația de la copii, cu ce să-i ajutăm? Facem foc, facem o mâncare...”, spune Ioana, soția lui Niculae.
Înainte să plecăm, bătrâna ne roagă din nou să facem cumva ca bărbatul ei să primească medicamentele de care are nevoie, iar Vasile ne mai cere zece lei.
Foto: Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Silvana Armat
Vizualizari: 25391
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
MB
Acum 13 ore
Claudiu
Acum 13 ore
Liberal autentic
Acum 13 ore
Neli Oproiu
Acum 13 ore
Bobo