În municipiul Sibiu, alte cinci orașe și 12 comune din județ, plus alte șase localități din Brașov (printre care și municipiul Făgăraș) vor fi demarate ample lucrări de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare. Peste 1,1 miliarde de lei (aproape 247 de milioane de euro) cu tot cu TVA este valoarea proiectului care va duce la lucrări de înlocuiri de conducte și amplasarea unora noi pe lungimi de sute de km. Printre localitățile care vor căpăta, în sfârșit, acces la apă și canalizare se numără și Cisnădioara și Miercurea Sibiului.
Valoarea totală a proiectului de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și canalizare gestionată de Apă Canal SA este estimată la aproape 208 milioane de euro, fără TVA, și continuă seria investițiilor realizate din fondurile europene alocate în exercițiul financiar 2007 – 2013.
Lucrările programate în perioada următoare vor fi atât de înlocuire a marilor conducte de transport, cât și de extindere a rețelelor existente. Spre exemplu, marile conducte de canalizare care urmează a fi înlocuite sunt cele amplasate în urmă cu aproximativ 70 de ani. ”Prezintă grad de uzură ridicat, asociat cu expirarea duratei normate de viață. Frecvența intervențiilor în rețea este foarte ridicată (minim 50 de intervenții pe an), majoritatea datorită deplasărilor/surpărilor tuburilor din beton. Canalizarea blocurilor nou construite a fost conectată tot la rețeaua veche, ineficientă și care nu asigură capacitate de transport suficientă. La această situație se adaugă faptul că în zonă sunt pierderi și la rețeaua de distribuție apă, iar această apă ajunge în rețeaua de canalizare”, se arată în studiul referitor la impactul asupra mediului pe care îl va avea acest proiect de investiții al Apă Canal SA, studiu întocmit de Romair Consulting.
Apă Canal este operator regional de apă și canalizare, iar lucrările programate vor fi efectuate în localitățile din județele Sibiu și Brașov, unde operează societatea cu sediul în Sibiu.
Proiectul cuprinde investiții amplasate în următoarele UAT-uri din județele Sibiu și Brașov: - județul Sibiu: UAT Sibiu, UAT Poplaca, UAT Avrig, UAT Roșia, UAT Șelimbăr, UAT Șura Mică, UAT Ocna Sibiului, UAT Miercurea Sibiului, UAT Săliște, UAT Rășinari, UAT Vurpăr, UAT Cisnădie, UAT Cristian, UAT Șura Mare, UAT Slimnic, UAT Sadu, UAT Tilișca, UAT Racovița; - județul Brașov: UAT Făgăraș, UAT Beclean, UAT Voila, UAT Lisa, UAT Recea și UAT Mândra.
Lista lucrărilor la rețelele de apă: vești bune pentru Cisnădioara
Potrivit listei investițiilor care urmează a fi realizate, printre cele mai mari lucrări sunt cele de înlocuire a conductei de aducțiune a apei din barajul de la Gura Râului în stația de tratare de la Dumbrava. Pentru a ilustra dimensiunile lucrării, aceasta va afecta temporar 6.020 de teren intravilan și aproape 16.000 de ha de teren extravilan pe teritoriul localităților Gura Râului. Practic, urmează a fi înlocuiți cei 16,8 km de rețea de aducțiune de la barajul de la Gura Râului la stația de epurare de la Dumbrava, stație care urmează a fi optimizată și extinsă. La fel urmează a fi înlocuită și aducțiunea de la Sadu la stația de tratare de la Dumbrava (cu o lungime de aproximativ cinci km).Peste 54 de km de străzi din municipiul Sibiu vor fi afectate de lucrările preconizate
În municipiul Sibiu urmează a fi reabilitată rețeaua de distribuție a apei pe o lungime de peste 40 de km, alți 14 km de rețea de distribuție nouă urmând a fi construiți. ”Din cei 385 km ai rețelei de apă din municipiul Sibiu, aproximativ 64% au fost reabilitați în ultimii 20 de ani (1997-prezent) prin diferite programe de finanțare (ISPA, POS Mediu), dar ți din surse proprii ale Operatorului Regional și ale Primăriei Sibiu. Practic, nu mai puțin de 214 km (72% din lungimea rețelelor de distribuție) de rețea de distribuție au fost reabilitați fiind înlocuiți cu conducte din PEHD, dar doar 35% (aprox. 38 de km) din cei 97 km ai rețelei de transport din oraș au fost cuprinși în aceste reabilitări”, se arată în rapoartele întocmite pentru acest proiect.
Pentru Poplaca va fi realizată o aducțiune de 512m de la Păltiniș. La Șelimbăr sunt prevăzute doar lucrări noi: 1,7 km de rețea de aducțiune, stație de clorinare, dar și o aducțiune de la Șelimbăr la Bungard, cu o lungime de aproape zece km.
În cadrul acestui proiect va fi adusă apă și spre Cisnădioara, pentru care sunt programate amenajarea unei rețele de distribuție de 7,4 km alimentată printr-o aducțiune de aproape 750 de m. În Cisnădie va fi reabilitată rețea de pe o lungime de zece km și construită o nouă rețea de distribuție pe o lungime de 2,8 km.
La Sadu, rețeaua nouă de distribuție propusă va avea o lungime de peste 13 km, la Rășinari și Prislop sunt prevăzute peste 2,6 km de noi rețele de distribuție, iar la Roșia va fi construită o nouă aducțiune de peste 16 km lungime plus alți doi km de aducțiune către Daia, unde noile rețele de distribuție a apei vor avea o lungime de peste 11,6 km.
Pentru Șura Mică este prevăzută o nouă aducțiune de aproape trei km și noi rețele de distribuție de aproape 1,2 km.
Aproape 50 de km de rețea de apă pentru Miercurea Sibiului
3,1 km de noi rețele de distribuție sunt prevăzute pentru Ocna Sibiului. Printre marii câștigători ai acestui proiect sunt cei din Miercurea Sibiului, pentru care sunt preconizate rețele de distribuție de peste 15,5 km lungime, la care se adaugă o aducțiune de 2,2 km. Alți zece km de rețea de distribuție vor fi construiți Apoldu de Sus, peste patru km la Dobârca. În total, pentru Miercurea Sibiului sunt prevăzute noi rețele și conducte cu o lungime totală de aproape 50 de km.În Șura Mare, Slimnic și Ruși noile rețele ce urmează a fi construite vor avea o lungime de peste 48 de km, la Săliște, Galeș, Mag, Vale, Săcel, Fântânele, Tilișca vor fi reabilitate conducte pe o lungime de peste 13 km, în timp ce alți 50 de km de noi rețele de aducțiune și distribuție urmează a fi construite. Din acestea, peste 35 de km o reprezintă lungimea aducțiunii de la stația de la Dumbrava către Tilișca.
În cadrul sistemului de alimentare cu apă Avrig sunt prevăzute lucrări de reabilitare a peste 20 de km de rețele de aducțiune și distribuție, fiind preconizate noi rețele cu o lungime totală de peste 25,5 km
Pe lângă aceste lucrări care vor afecta rețeaua de străzi, proiectul de sute de milioane de euro al celor de la Apă Canal vizează și amplasarea de noi rezervoare, stații de clorinare și alte sisteme necesare pentru funcționarea rețelelor de apă.
Atât aducțiunea Sadu - Sibiu, cât și cea de la Păltiniș la Sibiu urmează a fi înlocuite
Canalizarea. Alte câteva zeci de km de noi conducte.
Pentru zona Sibiu – Șelimbăr urmează a fi reabilitați 2,3 km de rețea de canalizare, la care se adaugă alți șapte km de rețele nou construite. La Cisnădie, cele 6,1 km de rețea reabilitată de canalizare i se vor adăuga rețele noi cu o lungime de peste 8,6 km, din care peste 7,1 km vor construiți în Cisnădioara.Petru zona Rășinari sunt propuse noi rețele de canalizare cu o lungime de 2,5 km, la Poplaca rețele noi de peste 6,5 km și conducte de refulare a apei menajere pe 1,5 km, în timp ce la Săliște rețeaua nouă de canalizare va avea 673 de m, reabilitările vizând rețele cu o lungime de peste 7,3 km.
La Miercurea Sibiului, rețeaua nouă de canalizare va avea peste 14,7 km lungime, la care se adaugă aproape doi km de conducte de defulare, în timp ce la Avrig rețeaua nouă de canalizare va avea o lungime de aproape patru km, cea reabilitată fiind întinsă pe 1,28 km. Aproape doi km de noi rețele de canalizare vor fi construite și la Ocna Sibiului, în timp ce la Slimnic noile rețele și conducte vor avea peste 6,7 km lungime. La Vurpăr sunt propuse noi rețele de canalizare pe o lungime de 1,2 km.
La fel ca în cazul rețelelor de apă, pe lângă aceste conducte investițiile presupun și realizarea sau reabilitarea de sisteme SCADA (sisteme de monitorizare și reglaj de la distanță), noi stații de epurare, de pompare și așa mai departe.
Un nou laborator în Lunca Ștezii
Proiectul mai prevede și amenajarea și dotarea unui laborator de analiză a apei și a apelor uzate în clădirea Apă Canal din Lunca Ștezii, dar și achiziția a diferite autospeciale: trei autolaboratoare de detectare a pierderilor și prelevarea probelor, trei mașini de transport a nămolului, trei autovidanje sau un autolaborator sunt printre achizițiile prevăzute.Sunt prevăzute și noi achiziții de echipamente
Investițiile sunt extrem de diverse, incluzând inclusiv o nouă instalație de uscare a nămolului pentru stația de la Mohu, dar și echipamente tehnologice pentru pre-ozonarea apei brute care ajunge în Stația de tratare Dumbrava și pentru treapta de mineralizare (pentru creșterea durității).
Proiectul de un miliard de lei al celor de Apă Canal SA se află în faza de dezbateri pe chestiuni de mediu, urmând să intre în implementare din cursul acestui an.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Șura Mare , Apa Sâmbetei , Ocna Sibiului , Romair Consulting , Miercurea Sibiului , Primăria Cisnădie , Apă Canal , Gura Râului , sura mica , Timpuri Noi , Primăriei Sibiu , canalizare , Poliţie Rurală Şelimbăr , Operatorului Regional , În Cisnădie Dorina Hanzu Dăncă , Execuție Lucrări , retele , Pentru Sibiu , Lunca Ștezii , Cetatea Cisnădioara , La Miercurea Sibiului , La Vurpăr , În Şura Mare , La Cisnădie , La Sadu , Pentru Poplaca , Pentru Șura Mică
Vizualizari: 20718
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 1 oră
Dragoș Ratiu
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 2 ore
Hermann Stadt