X
2

Autoritățile solicită ajutorul sibienilor. Sunați la poliție dacă vedeți această femeie

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu solicită sprijinul cetățenilor în vederea identificării unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de însușirea bunului găsit, în municipiul Sibiu.

La data de 12 august 2019, în jurul orei 14:30, o persoană necunoscută, de sex feminin, a ridicat suma de 1.600 de lei din fanta unui ATM, bani aparținând unei alte persoane care utilizase bancomatul anterior, transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. ATM-ul în cauză este amplasat pe strada Semaforului din municipiul Sibiu.

În urma plângerii depuse de persoana vătămată, la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de însușirea bunului găsit.

1

Imaginile de pe camerele de supraveghere instalate în zonă surprind persoana bănuită de săvârșirea faptei, o femeie cu vârsta de aproximativ 30 – 40 de ani.

Până în prezent, persoana în cauză nu a fost identificată.

Cei care pot oferi informații cu privire la această femeie sunt rugați să contacteze de îndată Dispeceratul Poliției Municipiului Sibiu, telefon 0269/208211.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Andrei

    De ce nu o căutați cu ajutorul Evidenței Populației? Cărțile de identitate au poză. Și Google poate efectua o căutare pe baza imaginii….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact