X
ceata autostrada

Chiciură, ceață și polei. Atenție cum circulați

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting cod galben de ceaţă densă, chiciură şi polei, valabile în orele următoare în 27 de judeţe.

Ceaţă, vizibilitate redusă şi izolat chiciură şi polei sunt prezente în localităţi din Sibiu, judeţele Galaţi, Vrancea, zona continentală a judeţelor Constanţa şi Tulcea, Alba, Covasna, Braşov, Mureş, Cluj, Harghita, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Timiş şi Hunedoara. Fenomenele meteo se vor produce în general în zonele joase ale judeţelor menţionate.

Potrivit meteorologilor, se semnalează ceaţă, fenomen care determină scăderea vizibilităţii, local, sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. În aceste zone, izolat, vor fi condiţii pentru depuneri de polei şi chiciură.

Circulația rutieră se desfășoară îngreunat din cauza ceții dense

Vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din 23 de județe ale țării: Sibiu, Călărași, Ilfov, Teleorman, Giurgiu (DN5 Daia – București), Covasna, Harghita, Mureș, Caraș-Severin, Arad, Bihor, Timiș, Hunedoara, Cluj, Bistrița – Năsăud, Bacău, Galați, Vrancea, Vaslui, Alba, Brașov, Olt (DN6 Caracal – Mihaești, DN64 Caracal – Piatra și DN 54 Caracal – Corabia) și Dolj.

Vizibilitate este pe alocuri, sub 100 de metri și pe autostrăzile A3 Turda – Borș, A10 Sebeș – Turda, A1 București – Pitești, la intrarea în Capitală și A2 București – Constanța, transmit reprezentanții IGPR.

👉Reduceți viteza!

👉Măriți distanţa în mers faţă de mașinile din față!

👉Folosiți corespunzător luminile!

👉Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic

foto IGPR

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact