Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
5°C

Sibiul în 2020: la fel la bani, cam la fel și la șantierele promise. Unde ”se taie panglica”?

Sibiul în 2020: la fel la bani, cam la fel și la șantierele promise. Unde ”se taie panglica”?

781,93 de milioane de lei își propune să cheltuiască în 2020 Primăria municipiului Sibiu. Suma este aproape egală cu cea de anul trecut – 781,4 milioane de lei. Dincolo de cifrele din buget, însă, așteaptă proiectele pe care să le ”pipăie” și sibienii.

Bugetul de cheltuieli pe 2020 al Sibiului va mai crește, după ce Fiscul sibian va finaliza calculele referitoare la cotele defalcate din TVA și impozitul pe venit care revin orașului (cele trecute acum în buget sunt estimări pe baza datelor anterioare). Iar dacă avem în vedere faptul că, oricum, cheltuielile preconizate nu se vor realiza în totalitate și din cauza excedentului bugetar acumulat în ultimii ani (peste 311 milioane de lei), creșterea veniturilor nu va influența, prin urmare, proiectele pe care administrația locală și le-a propus în acest an.

La o comparație a sumelor pe care Primăria Sibiu le alocă în acest an funcționării și dezvoltării orașului, diferențele între bugetul de anul trecut și cel din acest an sunt de sub trei procente: crește bugetul de funcționare al orașului cu 2,87% (la 391 de milioane de lei de la 380 de mil. de lei), în timp ce bugetul alocat investițiilor scade cu 2,59% (la 391 de milioane de lei, de la 401). În acest buget alocat funcționării orașului, una din principalele modificări față de anul trecut este cea de la capitolul ”Transportul în comun”, care are un buget suplimentar de 21 de milioane de lei (63% în plus față de anul trecut) și ajunge la cheltuieli totale de peste 54 de milioane de lei. Diferența o fac în special subvențiile pentru diferite categorii de persoane (pensionari, elevi etc), iar în plus există un nou contract de delegare, întocmit pe baza unor noi norme legale (care obligă, de exemplu, și la plata redevențelor pe care, în cele din urmă, Tursib tot înapoi către Primărie le va plăti).

Printre diferențele notabile de alocări bugetare se numără și capitolul Protecția mediului, unde sunt aproape 8,5 milioane de lei mai mult față de 2019 (22% în plus). Aici diferențele sunt generate de – spre exemplu – creșterea consistentă a taxei de depozitare a deșeurilor în groapa de gunoi de la Cristian, creștere generată de contribuția la așa-numită ”economie circulară”.

De cealaltă parte, cea mai mare scădere este cea a fondurilor alocate pentru întreținerea străzilor: Primăria estimează că anul acesta nu vor mai fi necesare atâtea reparații și a alocat cu 9,3 milioane de lei mai puțin decât în 2019 (totalul de anul acesta fiind de 35,1 milioane de lei).

Capitol sau subcapitol cheltuieli 2019 2020 Evoluție (%)

Total buget

778,44 781,93* 0,45

Buget funcționare

380,1 391 2,87
Cheltuieli de personal autorități executive 19,9 22,1 11,06
Cheltuieli de personal servicii publice generale 5,3 6,1 15,09
Transferuri Poliția locală 10,9 12,3 12,84
Învățământ, cheltuieli materiale 24,5 19,4 -20,82
Sănătate 5,9 7,7 30,51
Cultură, religie, alte activități sportive și de tineret 68 67,4 -0,88
Asistență socială 36,5 43,9 20,27
Servicii și dezvoltare publică, locuințe 27,3 28,4 4,03
Protecția mediului 37,6 46,08 22,55
Transport în comun 33,2 54,2 63,25
Străzi 44,4 35,1 -20,95

Buget dezvoltare

401,3 390,9 -2,59
Învățământ 80,3 94,7 17,93
Sănătate 2,8 15,7 460,71
Cultură, religie, alte activități sportive și de tineret 80,94 61,9 -23,52
Servicii și dezvoltare publică, locuințe 79 49 -37,97
Drumuri și poduri 10,6 6,1 -42,45
Transport în comun 11,3 29,9 164,60
Străzi 109,6 110,3 0,64
Note: sumele sunt exprimate în milioane de lei  
* sumele nu sunt actualizate cu cotele defalcate pe anul în curs
În bugetul de investiții, diferențele dintre alocări nu sunt totdeauna cele mai relevante. Și asta deoarece în cele aproape 319 de milioane de lei pentru investiții se regăsește și excedentul bugetar al anilor trecuți, împărțit între capitole în special pentru a echilibra bugetul general, și nu neapărat indicând volumul investițiilor programate. Merită în acest context amintit drept exemplu faptul că în bugetul de investiții al Sibiului de anul trecut, din cele peste 400 de milioane de lei alocate, în primele 11 luni ale anului au fost cheltuite 97 de milioane de lei (deocamdată sunt disponibile doar datele primelor unsprezece luni). Iar 2019 a fost un an bun din acest punct de vedere: în 2018, investițiile totale din primele 11 luni au fost de doar 56 de milioane de lei.

În bugetul de investiții din acest an, Primăria Sibiu a scăzut cel mai mult alocările pentru Cultură, religie și alte activități sportive și de tineret (o diferență de 19 milioane de lei, de la 81 la 62 mil. lei). Cea mai mare creștere este cea a bugetului alocat Transportului în comun, pentru care s-au alocat de mai bine de două ori mai mulți bani decât anul trecut: 30 de milioane de lei (față de 11,3 mil. de lei în 2019). Creșterea se explică prin faptul că în acest capitol au fost incluse sumele pentru demararea achizițiilor celor aproximativ 40 de noi autobuze cu gaz natural comprimat și amenajarea stației de alimentare a acestora (proiectul va fi finanțat din fonduri europene, dar cum deocamdată nu a fost semnat contractul de finanțare, legea obligă la alocarea de fonduri înainte de lansarea procedurilor de achiziții)

Investițiile, exemplul ”Învățământului”

În comunicatul prin care Primăria Sibiu invită cetățenii să consulte propunerea de buget pe anul în curs sunt enumerate și mari proiecte propuse pentru anul în curs. În mare, însă, aceste proiecte sunt cele pe care Primăria Sibiu le anunța și la începutul anului trecut. Diferența, însă, este stadiul acestor proiecte.

Din cele șase exemplele de mari investiții din Învățământ date anul trecut, cinci se regăsesc și în lista din acest an. Este vorba de extinderea școlilor ”Nicolae Iorga”, ”I.L.Caragiale” și ”Regele Ferdinand” (care anul acesta vor fi licitate pentru proiectare și execuție, anul trecut fiind folosit pentru alte documentații preliminare) și de reabilitarea și îmbunătățirea eficienței energetice a școlilor 1, 21 și ”Radu Selejan” și a Liceului teoretic ”Constantin Noica” (anul acesta este programată execuția lucrărilor). Ultimele trei proiecte au fost anunțate, de fapt, încă de la începutul lui 2018, ca fiind depuse pentru finanțare nerambursabilă. La fel, anul acesta Primăria propune demararea execuției a două noi creșe (pe str. Hațegului și, respectiv, Constructorilor), anul trecut fiind pregătite doar documentațiile, anul acesta urmând a fi publicate licitațiile necesare.

Finele lui 2019 a prins viitorul Liceu de artă la fundații. Iar în aprilie 2020 ar trebui finalizat Finele lui 2019 a prins viitorul Liceu de artă la fundații. Iar în aprilie 2020 ar trebui finalizat

Unul din cele mai sensibile șantiere, însă, va rămâne cel al noului Liceu de artă. Termenul de finalizare este aprilie 2021, însă este evident că șantierul abia a trecut, în cazul noului corp de clădire, de finalizarea fundației (în noiembrie 2019, avansul financiar era de doar aproximativ 7%). Liceul de Artă este prezentat drept unul din marile proiecte în derulare de mulți ani.

În fine, tot de anul trecut a rămas și reabilitarea internatului Liceului Independența, care a mai fost trecut pe listă și în 2018 și pentru care Primăria promite în acest an demararea proiectării și a execuției.

Practic, din cele șase mari proiecte prezentate anul trecut, doar finalizarea mansardării școlii ”Regina Maria” nu se mai regăsește și în prezentarea din acest an. An în care au mai fost adăugate la acest capitol proiectele de amenajare a unor terenuri de sport și reabilitarea curților mai multor școli și mansardarea Grădiniței nr. 42, din Hipodrom.

Infrastructura pentru mobilitate

Modernizarea drumului peste Câmpșor pentru a conecta cartierele Turnișor și Ștrand, la pachet cu modernizarea podului peste Cibin din dreptul străzii Rozmarinului erau promise și anul trecut pentru proiectare și execuție. Șansele ca anul acesta să și intre în execuție sunt, însă mai mari decât anul trecut: podul este în proiectare și așteaptă execuția, iar pentru drum a fost lansată deja procedura de achiziție pentru proiect și construire.

La fel, lărgirea Căii Cisnădiei la ieșirea din oraș (proiect promis și anul trecut) va deveni șantier anul acesta, din moment ce contractul de execuție a fost deja semnat. Tot în zonă și tot promisă de anul trecut este și noua stradă care să lege Siretului de Calea Dumbrăvii, pentru care deocamdată nu există procedură lansată în vederea proiectării și execuției.

Calea Cisnădiei va intra în lucrări de lărgire din primăvară Calea Cisnădiei va intra în lucrări de lărgire din primăvară

Iar tot legat de Calea Dumbrăvii, marele proiect de reconfigurare a acestei străzi este promis spre a fi lansat în execuție, anul trecut fiind realizată proiectarea. În stadiul de realizare a proiectării – atât anul trecut, cât și anul acesta – a rămas construirea unui nou drum care să lege Calea Șurii Mici de Zona industrială vest a Sibiului. Și tot ”din trecut” vine și reabilitarea și extinderea podului Peco de pe șoseaua Alba Iulia. De fapt, anul trecut era propusă doar proiectarea acestei lucrări, anul acesta fiind promise la pachet atât contractarea proiectării, cât și a execuției.

Unul din marile proiecte promise pentru acest an este cel al achiziției unor noi autobuze ecologice, peste 50 la număr. Dintre acestea, șanse reale ca anul acesta să fie aduse la Sibiu au doar nouă (cele electrice care să lege Gara de Valea Aurie și Muzeul Astra) pentru care licitația de achiziție a fost lansată de Ministerul Dezvoltării de anul trecut. În ce privește celelalte achiziții anunțate (40 de autobuze cu gaz natural comprimat, stația aferentă acestora precum și alte cinci microbuze electrice, pentru o nouă linie în centrul orașului), șansele ca acestea să circule anul acesta sunt sub semnul întrebării. Asta dacă avem în vedere că la achiziția celor zece autobuze Euro6 livrate anul trecut, administrația Sibiului a stat prin proceduri nu mai puțin de 457 de zile.

Posibil biciclete, dar fără noi piste

Lucrurile vor avansa, în schimb, mai rapid cu sistemul de bike-sharing, pentru care Primăria Sibiu a lansat de la finele anului trecut licitația pentru proiectare și execuție. La finele acestei luni este termenul final de depunere a ofertelor în cadrul acestei licitații pentru peste 500 de biciclete împărțite în peste 40 de stații din oraș. Cum termenul contractual pentru proiectare și furnizare/execuție este estimat la opt luni, iar atribuirea contractului va consuma ceva luni, este greu de estimat dacă 2020 va aduce acest sistem funcțional chiar și parțial.

În schimb, anul acesta ar trebui să vedem șantierul primului coridor de deplasare cu bicicleta creat în oraș, cel cu o lungime de 2,3 km care ar urma să lege Ștrandul de parcul Sub Arini, plus ar crea o viitoare pistă utilă când vor exista și cele de pe malul Cibinului. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat anul trecut, dar șantierul nu are cum se încheia, având în vedere că doar pentru execuție sunt alocate 12 luni (peste cele trei luni alocate proiectării).

Piste noi de biciclete nu se anunță anul acesta. Posibil doar delimitatoare la unele din cele existente Piste noi de biciclete nu se anunță anul acesta. Posibil doar delimitatoare la unele din cele existente

Proiectul pistelor de biciclete de pe malurile Cibinului ar putea fi proiectat anul acesta, conducerea Primăriei propunându-și ca în cazul în care aceasta va fi finalizată, să lanseze și licitația pentru execuție. Deocamdată la faza de achiziție de studiu de fezabilitate se află și cei 30 de km de piste de biciclete din Dealul Gușteriței, pentru care Primăria și-a propus ca anul acesta să semneze și contractul de proiectare și execuție.

La ce ”se taie panglica”?

Din lucrările mari, care se prelungesc pe mai mulți ani, Primăria va încheia anul acesta două proiecte de referință: este vorba de modernizarea Băii Populare și de transformarea Lacului lui Binder în zonă de agrement și de practicare a sporturilor de apă. Ambele proiecte aveau termen de finalizare inițial la finele anului trecut, prin urmare inaugurarea acestora în prima parte a anului este aproape sigură. Și tot în acest an ar urma finalizate și lucrările de reabilitare a zidului Cetății și ale celor trei turnuri din parcul cu același nume.

Aceste lucrări sunt încadrate la capitolul ”Sport, agrement și parcuri”, unde anul acesta este așteptată semnarea celui mai mare contract din istoria Sibiului: stadionul municipal (foto principală). Poveste împărțită inițial în două etape, aceasta ajuns acum la trei etape, iar ultima ar avea debutul în cursul acestui an: asta dacă licitația lansată la finele anului trecut de către Primăria Sibiu se încheie cu semnarea unui contract de execuție.

Un Lac al lui Binder amenajat ca zonă de agrement și sport va fi inaugurat anul acesta Un Lac al lui Binder amenajat ca zonă de agrement și sport va fi inaugurat anul acesta

Tot în acest capitol, de anul trecut (unde a ajuns din 2018) a fost mutat pe anul acesta concursul de soluții pentru reabilitarea parcului Sub Arini, la fel ca și amenajarea unei zone de sport și agrement lângă Obor (acolo unde anul trecut a fost inaugurat noul skatepark). Și tot din 2018, dar cu mari șanse de a fi semnat contract de proiectare și execuție anul acesta, datează și proiectul unui nou parc în cartierul Tilișca, proiect ce urmează a fi finanțat din fonduri europene. Iar modernizarea parcului din Piața Cluj a fost amânată pentru anul acesta, după ce anul trecut – în urma proiectării – a rezultat un demers mult mai amplu decât ideea inițială.

În fine, probabil cea mai mare realizare de la acest capitol va fi în sfârșit semnarea unui contract pentru un viitor centru de conferințe și spectacole în zona Teatrului ”Radu Stanca”, proiect care datează ca linie bugetară de mulți ani. Zilele următoare este așteptată finalizarea procedurii de atribuire a contractului de realizare a studiului de prefezabilitate.

Străzi și cartiere. Parcări, încă nu

În cazul proiectelor de reabilitare sau reparații capitale ale străzilor și cartierelor, Primăria Sibiu va lansa anul acesta unele din cele mai mari lucrări de acest gen din ultimii mulți ani. Modernizarea străzii Podului – pentru care a fost semnat deja contractul de execuție – sau reparațiile capitale din Hipodrom (între străzile N. Iorga – Luptei – Milea – Rahovei – bd. Mihai Viteazu și, respectiv, între străzile N. Iorga – Oștirii – Rahovei – bd. M. Viteazul) reprezintă șantiere mari, care se vor lungi pe toată perioada acestui an, cel puțin. Și tot în acest an ar urma să intre în lucrări de reabilitare și cartierul Ștrand, licitația fiind lansată. În plus, alte nu mai puțin de 44 de străzi de pământ vor fi în lucrări de modernizare anul acesta (cu cinci mai multe decât cele la care s-a lucrat anul trecut).

Sub Piața Gării este promisă o parcare subterană. Poate anul acesta vor începe lucrările Sub Piața Gării este promisă o parcare subterană. Poate anul acesta vor începe lucrările

Parcări noi (în afară de cele lansate înspre amenajare la sol de anul trecut) nu vor apărea, însă, în acest an. În curs de licitație este proiectarea și execuția parcării supraetajate din Hipodrom, în timp ce pentru parcarea de sub Piața Gării, Primăria Sibiu nu a reușit pe tot parcursul anului trecut să angajeze un proiectant. Prin urmare, proiectarea a fost împinsă pe anul acesta și, în cazul unui deznodământ fericit, ar putea fi lansată și licitația pentru execuție.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

S

Acum 4 ani

Bun articol! Nu înțeleg ce e de reabilitat la Sub Arini și Piața Cluj, când în alte locuri e plin de maidane cu care nu se face nimic. Și străzi de pământ e una, dar e plin de străzi și trotuare care se reîntorc la starea de străzi de pământ. Iar peste 400 de zile ca să iei 10 autobuze... Aia spune tot. Merg băbește lucrurile la primărie. Presupun ca se poate și mai rau ca primarie: sa nu ai bani sau sa nu-ți poți plăti datoriile. Dar când nu ai problemele astea, de ce sa te complaci în lentoare? Noi suntem "acționarii" primăriei, iar următoarea AGA este la vara. Ce facem? Acceptam aceeași echipa și ne mai plângem încă 4 ani de ei?
Raspunde

Erlkonig

Acum 4 ani

Procedurile, deci si durata lor, inclusiv rezolvarea contestatiilor, sunt prevazute de lege, ce-ai vrea sa faca? Si da, la vara mergem tot cu astia, pesedache
Raspunde

CT_ZEN

Acum 4 ani

Cu parere de rau, Sibiul se misca foarte foarte incet in toate privintele. Multe alte orase au crescut accelerat si cresc in continuare. In Sibiu, in administratia locala, se doarme.
Raspunde

Bibănel Nicoliță

Acum 4 ani

Sibiul este minunat, din toate punctele de vedere, dar ne lipseste un circuit de Formula 1 in calendarul FIA! Ar fi extraordinar! Alo, primaria, se aude?
Raspunde

S

Acum 4 ani

Bine ca l-o rezolvat pe ala care țipa după multiplex acu câțiva ani în comentarii.
Raspunde

BON

Acum 4 ani

...şi-o tichie cu mărgăritar nu ne lipseşte, Bibănel Nicoliţă...?
Raspunde

Adrian

Acum 4 ani

Din nou vedem cat de incet se misca lururile in Sibiu, as dori mai multa actiune din partea autorităților locale mai ales pe partea de dezvoltare a infrastructurii rutiere prin construirea celor două parkinguri promise prin lărgirea acolo unde zonele permit a benzilor rutiere prin demararea lucrărilor la centura de sud vest prin crearea de noi piste de bicicleta .As vrea deasemenea implicarea in discutii cu primăriile din jurul municipiului pentru soluționarea blocajelor rutiere de la intrarea în Sibiu dinspre Cisnadie si dinspre Selimbar,căutarea de soluții pentru descongestionarea zonei de la Shopping City Selimbar care creaza multe ambuteiaje .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus