X
politie interventie mascati ziua politiei (5)

Actualizare: Arhitectul șef al Șelimbărului, reținut pentru luare de mită. Șpaga, luată cu ajutorul soției

Procurorii sibieni anunță că l-au reținut pe Radu Horotan, arhitectul șef al Primăriei Șelimbăr, într-un dosar în care este suspectat că a primit 3.500 de euro mită de la doi dezvoltatori imobiliari. Mita a fost dată prin intermediul biroului de arhitectură deținut de soția sa.

Actualizare 14:40 Procurorul de caz a decis punerea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, anunță Ioan Veștemean, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. ”Prin ordonanţa procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 17 ianuarie 2020, ora 15:55 (de la momentul expirării măsurii preventive a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore), până la data de 17 martie 2020, ora 15:55”, se arată într-un comunicat semnat de Ioan Veștemean.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu sau la I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu sau I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare, instituţie desemnată cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) inculpatul să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie şi să nu comunice cu părţile din dosar, direct sau indirect, pe nicio cale, sau membrii familiei acestora;
f) să nu se deplaseze în incinta primăriei unde este angajat şi să nu îşi exercite funcţia în cadrul acelei unităţi administrativ teritoriale.
g) inculpatul să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Sursa: Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu

ACTUALIZARE 11:20 Potrivit procurorilor sibieni, dosarul în care a fost reținut pentru 24 de ore Radu Horotan a fost deschis încă din vara anului trecut, mai precis din 10 iulie 2019. Inițial, dosarul deschis ”in rem” viza infracțiunile de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi spălare a banilor.

”În fapt s-a reţinut că suspectul, funcţionar public angajat al unei primării de pe raza judeţului Sibiu, aflat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a condiţionat, în mod insidios, dezvoltatorului imobiliar îndeplinirea acestor atribuţii de serviciu, respectiv avizarea favorabilă a unor documentaţii prealabile obţinerii autorizaţiei de construire, de încheierea unor contracte de prestări servicii cu o anumită societate de arhitectură, condusă în drept de complicele său, şi faptic de către el şi soţia sa, obţinând astfel un profit material injust al acestei societăţi de arhitectură, foloase materiale necuvenite care, în mod mediat, au ajuns în posesia familiei suspectului”, arată Ioan Veștemean, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.

Procurorii susțin că urmăresc și o mită, dată în două tranșe, de către doi dezvoltatori imobiliari. ”Soţia şi interpusul suspectului, aflaţi în cunoştinţă de cauză, şi-au adus aportul la deghizarea şi încasarea mitei, în valoare de 2500 euro şi, respectiv 1000 euro. De asemenea, în urma cercetărilor penale efectuate, s-a mai stabilit că acelaşi funcţionar public, aflat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a procedat la îndeplinirea unor acte din sfera îndatoririlor sale de serviciu, respectiv verificarea şi avizarea de documentaţii de arhitectură, întocmite pentru doi dezvoltatori imobiliari  de către societatea de arhitectură condusă faptic de el şi soţia sa, contribuind astfel la realizarea unui folos pentru sine şi pentru soţia sa”, descriu procurorii sibieni dosarul la care lucrează.

La începutul lunii octombrie a anului trecut, prin urmare, procurorii au extins cercetările și în ceea ce privește luarea de mită, darea de mită, complicitate la luare de mită şi spălare a banilor. Radu Horotan a devenit suspect în dosar zilele trecute, fiind cercetat pentru luare de mită și folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (două infracţiuni). ”La data de 17 ianuarie 2020 a fost pusă în mişcare acţiunea penală sub aspectul aceloraşi infracţiuni săvârşite de funcţionarul public”, anunță acum procurorii, care l-au reținut pentru 24 de ore. În cursul acestei zile de vineri, Radu Horotan va fi audiat, după care procurorii vor decide dacă cer sau nu arestarea preventivă.

În acest dosar, procurorii sunt sprijiniți de polițiștii judiciari din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi de cei din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale – Serviciul Operațiuni Speciale Sibiu. ”Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai arată procurorii sibieni.

Știrea inițială

Arhitectul șef al comunei Șelimbăr a fost reținut în dimineața zilei de vineri într-un dosar instrumentat de procurorii sibieni ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Reținerea lui Horotan este făcută într-un dosar în care, deocamdată, mai există cel puțin alte două persoane urmărite penal. În cursul dimineții de joi a fost percheziționat și sediul biroului de arhitectură la care lucrează soția arhitectului șef al Șelimbărului.

Radu Horotan este suspectat de luare de mită, de folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane. Ceilalți urmăriți penal, care nu sunt funcționari publici, sunt bănuiți de dare de mită, complicitate și spălare de bani.

Primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu, este în concediu. ”Tot ceea ce pot să spun este că activitatea Primăriei nu este afectată”, a declarat Marius Grecu.

Radu Horotan este arhitect șef al Primăriei Șelimbăr din 2017. Conform celor mai recente declarații de avere, Radu Horotan are un teren și o casă pe care le-a cumpărat în 2018, ceasuri și bijuterii evaluate la 25.000 de euri și achiziționate în ultimii 19 ani, un cont bancar (în 2018) cu 40.000 de lei, împrumuturi acordate în sumă de 80.000 de lei și un credit accesat în 2018 și scadent în 2043, în valoare de peste 423.000 de lei. În calitate de arhitect șef a primit un salariu de 45.098 de lei, soția sa având un venit anual de 30.000 de lei.

Foto: arhiva TS

Citește și Vicepreședinte al USR Șelimbăr, implicat în dosarul mitei arhitectului șef din Șelimbăr

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

56 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      fara coruptie

      Victimele colaterale ale acestor corupti,nu putini la numar,sunt cetateni simpli, platitori de taxe si impozite, care se trezesc cu blocuri intre casele lor si sunt obligati sa se resemneze neputand sa sustina costurile financiare ale unei actiuni in instanta.Rezultatul coruptiei din serviciile arhitect sef este vizibil prin modul haotic in care se dezvolta un cartier si multiplele sesizari ale locuitorilor.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Babu

    Numa vesti bune.
    Saptamanal trebuie sa fie stiri de genul asta. Daca nu chiar zilnic (la nivel national).

    Nu ma bucur de raul omului, dar nu se mai putea……

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ionel

    Dosarul este greu și foarte complex. Mult succes procurorilor. Vrem normalitate în primăria Șelimbăr. ,,Omul,, se comporta de parca era primăria lui.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Liviu

    Este adevarat ca domnul acuzat de luare de mita este sotul unei vicepresedinte USR Selimbar? Daca da.. cu siguranta a semnat pentru “fara penali in functii publice” 😂
    #ipocritii

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Republica Teleormăneană România

    La câți mai mulți!
    Solicităm pentru reabilitare 20 ani de muncă silnică, cam atât plătesc cei păcăliți pe „operele lor de artă!!

    Free tip: întrebați și pe la Sibiu și Cisnădie, sigur transpiră ceva poponețe pe acolo deja! 😉

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Iooo

    Ce surpriza! Nu cred ca este posibil ca la primaria Selimbar sa se dea mita. Imposibil!
    Cred ca orice cetatean care si-a construit casa in Selimbar stie care sunt pasii de urmat, neoficial, pentru a obtine autorizatii, acces la uitilitati etc.

    Daca procurorii cauta atent, este posibil ca astfel de stiri sa mai apara :)

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mona

    Era cazul!Haos au facut in Selimbar!Si-a construit un palat langa comună!Cu salar de 4000 de lei!Cand am fost la el in birou ca sa cer o informatie ma scos afara,era ocupat.
    Se comporta de parca toti erau sclavii lui!
    Sunt curioasa cum esplica averea facuta in ultimi ani!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      MILITARU GHEORGHE

      Fato,daca ESPLICA face parte din limba lui Eminescu, atunci eu te-as trimite inapoi la scoala pe care nu ai facut-o.Nu are legatura cu articolul dar nu m-am putut abtine, va rog sa ma scuzati, mi-e frica ca fata asta ajunge presedintele PSD-ului.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    asz

    Aveti impresia ca va fi eradicata vreodata coruptia in Romania? Mai cade cate unu-doi pe ici-colea …. si cam atat. Mult zgomot pentru nimic, subiecte de presa.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian SB

    Ff tari comentariile!! :)))) Doamne ajuta sa fie reținuți cat mai multi pungași de genu asta. Va spun sigur ca mai sunt si altii la Selimbar..

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        cetatean

        Cosmarul urbanistic din Cartierul Arhitectilor, este oglinda a ceea ce s-a intamplat si se intampla la primaria Cisnadie.Presa locala este plina de sesizarile locuitorilor nemultumiti. Pe rolul instantei exista mai multte procese de anulare a autorizatiilor de constructie.Pana cand justitia din Sibiu nu decide demolarea unei constructii emise pe baza unei autorizatii nelegale, asa cum se intampla in alte orase- Cluj, Bucuresti, Tg. Mures… abuzurile vor continua.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dreptate

    Toate blocurile din spatele de la Kaufland au fost construite recent cu firma sotiei lui Horotan. Roman a obtinut autorizatie pe prelungirea Doamna Stanca fara sa respecte niciun criteriu urbanistic. A abuzat de regimul de inaltime si de distantele dintre cladiri samd. Vorbiti cu Roman pe subiectul asta. ****

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Boldozerite

      Ar trebui buldozerite toate nimicurile alea de blocuri-puscarii construite intre lidl si kaufland…. Arata a dezvoltare urbana facuta de africani, e sub orice critica…. Isi face vecinul din blocul de vis-a-vis micul dejun, intinzi mana si-i iei si tu din farfurie. Au ingesuit constructiile alea in pura bataie de joc fata de orasul asta si de viitorii locatari de-acolo.
      Spagari rulles…. dupa cum arata dezvoltarile urbane ale orasului.

      Pe cand un control la marele dezvoltator “Damian” ? Probabil unul din marii spagari ai zonei. De fapt, pe cand niste controale la toti sa se observe cum s-a ajuns la asemenea abominatii ?

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        cetatean

        Singurii vinovati sunt cei din serviciul arhitect sef din primarii.Dezvoltatorii imobiliari pot solicita orice avand inerese comerciale.Serviciul arhitect sef are obligatia prevazuta de lege de a verifica documentatia aferenta solicitarii avand posibilitatea sa refuze emiterea autorizatiei in cazul in care documentatia nu se incadreaza in documentatiile de urbanism aprobate sau incalca alte prevederi legale.
        Cate astfel de refuzuri au fost inregistrate la nivelul primariilor? Darea si luarea de mita este greu de demonstrat in lipsa unui flagrant, in timp ce cauzele unui cosmar urbanistic vizibil, si sesizarile locuitorilor ,pot fi usor de verificat chiar de catre ISC sau alte institutii..

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Loaza Development

          E lipsa totala de viziune. Dar ce viziune sa ceri unora care fac lucruri sa se captuseasca in viata, nu pentru ca sunt oameni de calitate, talentati si cu constiinta, asa cum ar trebui sa fie un arhitect si niste oameni din institutii.
          E nivelul de inteligenta prea scazut, sa pretinzi viziune, cred. Si-au batut joc de oameni ca sa umble ei cu un amarat de audi prin oras sa zica lumea ca vai doamne… ce persoana importanta. Vai de capu lor de prapaditi.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cosmin

    Pe pagina facebook, “duamna” Horotan este intrebata de catre un prieten “Ai emigrat deja?” si ea raspunde “ma gandesc foarte serios la asta..”. Probabil mai avea nevoie de niscaiva bani (ca doar nu strica sa ai in plus…nu conteaza din ce surse) si apoi emigra in…ghiciti …”Costa Rica”.
    Niste scursuri , dom’le, niste scursuri!

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bibănel Nicoliță

    Din nou valorile romanesti, capitalul si harnicia romaneasca sunt lovite de catre concerne straine care vor sa subordoneze tot ce este romanesc si sfant! Fratilor, trebuie sa fim puternici si sa nu cedam, sa nu ne dam orasul pe mainile strainilor!

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lola

    Dar dosarul lui Maricuta ce se mai aude cu el?Ala e atat de complex ca ii cuprinde pe toti iar bietii procurori nu fac fata!Manca-i mama de procurori-pisoiasi!

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    $$$$$$$

    Indiferent ce si cum tot acolo se ajunge. Nu ai cum fizic sa reusesti sa aduni acea avere in 3 ani. Sunt declarate veniturile in decl de avere. Efectiv nu ai cum ganditi va ca in casa aceea exista mobila electrocasnice etc, haine, restaurante, jeepuri, atv etc. Viata de SMECHERI, au supt de la tata cu tara cu tot. Sa spuna catre cine a imprumutat banii sau cui a vandut masina si cum a dobandit terenul. Toate astea sunt scrise cu nana lui in declaratia de avere.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Horia

    Se poarta stilul asta de afacere, doi soti, arhitecti, unul se retrage din firma si se angajeaza intr-o primarie, dupa care firma de arhitectura incepe sa fie foarte cautata, probabil din cauza capacitatilor profesionale… Poate se uita cineva si in vecini, la SB…

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Santa klaus

    In sfârșit o veste buna la început de an , in Sibiu a început curățenia , acest Radu Horotan un infractor de mic copil când a fost elev la Liceul Lazar din Sibiu unde și-a modificat notele după bunul plac , avea în subordine Poliția Locală practic cine dorea să facă o reclamație la politie , nu putea toate treceau pe la el practic tu îl informai SI oficial pe hot , că își face de cap , trebuie verificată SI șefa poliției Locale Selimbar cred că îi acoperea hoțiile SI infracțiunile , lucrau împreună , pe scurt arhitectul Radu Horotan avea la dispoziția lui SI Poliția locală ce poate fi mai simplu să-ți faci de cap , .

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    oprean

    Acum este randul primarului din Selimbar, nici el nu esteusa de biserica, credeti ca aritectul a facut numai de capul lui? Fara acordul primarului nu poate face. Poate asa incep sa mai respecte si pe cetatenii comunei, nu sa autorizeze constructea de blocuri intre case.

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      şpaganache

      Pai aia zic si eu… sunt strazi prin care incape abia o masina ! Lacomia si bataia de joc practicata de oamenii de nimic ajunsi sa dicteze arhitectura unei localitati…..la regres duc. Radeam mai demult de blocurile din Broscarie haha sau alea din V aaron, pe vremea lui Ceausescu… ziceam ca is urate si ca inghesuite etc… pai alea sunt LUX pe langa mizeriile facute de astia.
      Si cand te gandesti ca unii oameni s-au imprumutat pe zeci de ani, si-au cumparat apartament cu priveliste…. apoi hopa, a mai dat baiatu o spaga si le-a plantat inca un bloc la 5 metrii de geam, bineinteles tot nerespectand nici o ragula… adica singura regula e ca “sta”. Arata ca puscariile… si sa te fereasca sfantu de vreo miscare telurica…

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cred ca ar fi mai bine sa avem mai puține informații în media despre asemenea cazuri (pe timpul cercetări penale), iar finalizarea dosarelor sa fie dovada profesionalismului organelor de cercetare penală. Tergiversarea finalizării dosarelor este dovada certa a incompentei. Percheziții, comunicate de presă, sirene, mascați și pe urmă… Nimic… timp de ani de zile… Apoi CLASARE… sau UITĂ SA PRELUNGEASCĂ MASURILE DE CONTROL JUDICIAR, SA TRĂIȚI DL MARICUTA….

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    GARCEA

    Garcea și vameșul
    G:- De unde aveți banii ăștia?
    V:- Din sertar.
    G:- Și cine i-a pus în sertar?
    V:- Nevastă mea.
    G:- Și nevasta dumneavoastră de unde îi are?
    V:- De la mine.
    G:- Și dumneavoastră de unde îi aveti?
    V:- V-am mai spus,din sertar.
    ASTA ESTE TOATĂ TREABA!!!

  28. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Calea Saraciei Reloaded

    Apoi ce se constuiest ela noi… case fara teren de curte, care arata ca apartamentele la bloc, tot de mantuiala, nu e nici un plan arhitectural sau urbanistic concret…. dezvoltarea urbana e lasata in mana analfabetilor cu firme care dau spagi si a spagarilor.

  29. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian SB

    Aloooo DNA, trezirea! Mafia in selimbar e mare, grecu e bagat in firme de apa-canal si altele, altii la fel. Ce păziți? Arhitectu cu nevasta, vrem sa stea in puscarie si vrem sa vedem exact ce averi au si din ce le-au facut. Dar dacă ati intrat acolo, faceti curat cu adevărat si nu doar la suprafață. La Cisnădie, e mai grav, huja e unul din cei mai mari mafioți din județ. In mod normal Grecu trebuie sa demisioneze rapid dupa ziua de ieri. Asta normal, dar la noi inca se poate, romaniillor inca le place sa înghită multe. Daca eram selimbarean, eram cu pancarta in fata primăriei și strigam jos mafia – jos primarul. Sa lase pe altul care isi pastreaza curățenie printre angajați. Evident ca primarul si arhitectul si altii de acolo sunt mana in mana si împart praduiala, ramane sa vedem daca acum se dau in gât unii pe alții. Cand legile justiției vor fi dure si vor funcționa, se vir da in gât in clipa 2, pana atunci insa, nu (vezi dosarul maricuta). Asa ca pnl, aveti puterea acum, ori faceti curat in legi (de urgenta si pe modelele unor tari dezvoltate) ori veti avea acelasi destin ca si psd, mai repede decat credeti. Aloooo DNA, trezirea!!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      cetatean

      La cate articole au fost publicate in Saptamana Financiara in ultimele 3 luni, privind modul de cheltuire a banului public in primaria Cisnadie,interesele personale si de grup existente,cel putin o institutie a statului se putea autosesiza.
      Nu s-a intamplat nimic.- nici DNA , nici Curtea de Conturi etc.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      cetatean

      Presa locala este plina de sesizari ale locuitorilor din Cartierul Arhitectilor-Cisnadie,, nemultumiti de cosmarul urbanistic creat prin emiterea de autorizatii de constructie cu nerespectarea PUZ aprobat conform legii.Primaria, cu incalcarea legislatiei in vigoare, evita constant sa publice acest PUZ pe site-ul primariei.Oare de ce?

  30. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian SB

    Va imaginati ce mafie e la selimbar si in general ce mafie e în tara, daca acest episod cu arhitectul corupt se întâmplă într-o primarie (Selimbar) in care deja sunt dosare deschise, maricuta, spagi, dna, reportaje date si pe posturi naționale, agitatie mare într-un cuvant. Daca in condițiile astea se întâmplă aceste lucruri acum aici, va imaginati ce se derulează in primarii in care e liniște si pace si nu si-a bagat nimeni coada vreodată. Avem o țară cu instituții extrem de corupte, pana cand legile nu devin dure cu adevarat (esti prins cu asa ceva, dai toata averea la stat si stai minim 9 ani in pușcărie) nu se va schimba nimic indiferent ca pleaca un partid si vin altele. JOS PRIMARUL GRECU, de urgenta!! DEMISIA!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Marlon Beton

      Indivizii astia nu au reguli, singura lor regula e de a face haos… si haos fac, pentru ca sunt lasati liberi, dup a mintea lor subdezviltata…sa dezvolte un oras !!!

  31. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  32. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Case la bascalie

    Numai haos au facut in oras si in jurul orasului, acesti asa numiti dezvoltatori. In fapt ei sunt niste oameni cu liceele neterminate, inhaitati cu infractorii cu facultate pentru a supraevalua preturile in zona si a creea haosul care se vede peste tot… cisnadie, sibiu, selimbar, viile sibiului. Au facut mizerie, ca doar asta stiu sa faca si au condamnat un oras frumos sa lupte cu mizeriile lasate de niste neica nimeni corupti si semi aliterati ca astia.
    Poate-i da in minte primariei sa faca odata zona aia metropolitana si sa le taie atributiunile acestor arhitecti penali si clanurilor de dezvoltatori infractori care actioneaza peste tot.

  33. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anca

    Va rog daca se poate sa publicati si prima declaratie de avere cu veniturile realizate in ultimul an, ca in rest, depozitele si imprumuturi sunt fictive , ce povesti, cica a imprumurat el pe cineva si nu a recuperat dupa 3 ani imprumutul, cand era cu foamea-n gat, ea fara serviciu si el statea pe salariul minim. De aici s-a plecat ajungand la casa de 500 mp construiti, mobilata, utilata masini, etc. Bijuteriile nu exista, nici imprumuturile si nici masina aia chipurile vanduta. Ar mai fi ceva, in fiecare institutie exista o persoana care se ocupa cu declaratiile de avere si urmareste modul de completare al lor si raspunde pentru inexactitate cum a fost in mod repetat si aici.

  34. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  35. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    şpaganache

    Neica nimeni de arhitect si-a aranjat viata prin distrugerea dezvoltarii orasului. Merita vreo 20 de ani de inchisoare, impreuna cu cei care au construit si dat spagile… ca nu s-au dat singure.

    Am ajuns sa aratam toti ca mizilul, din cauza unor nulitati ordinare, ajunse “pe functie”. E prea putin si cam tarziu, multe cladiri ar trebui daramate si toate contractele ar trebui luate la examinat, pentru ca pute rau haosul din jurul Sibiului. Vizitati blocurile de langa Kaufland… e jale, alea sunt ghetto-uri facute pe spagi, nerespectand nici o regula. La fel si casele, printre care sunt drumuri prin care abia incape o masina, in unele zone !

  36. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  37. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  38. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    O...da

    Imi pare sincer rau sa spun, dar Primaria Comunei Selimbar este condusa de mult de catre unele persoane incompetente, dar care isi cunosc bine interesele! Vina este a noastra, a tuturor. Noi suntem cei care ii alegem…Dupa prietenii sau dupa ceea ce promit! Oare chiar nimeni nu a observat modul in care apareau casele/blocurile….fara a fi trotuare, spatii verzi, etc.?

Lasă un răspuns către şpaganache Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact