X
donatie club economic german carl wolff (2)

Donație importantă de la DWS pentru copiii bolnavi de la Carl Wolff. „Trebuie să ne gândim întotdeauna și la cei slabi”

Clubul Economic German Transilvania (DWS), reprezentantul companiilor germane și germanofone din regiune, a făcut o donație în valoare de 10.000 de lei către Centrul de Îngrijire pentru copiii cu boli incurabile Carl Wolff din Sibiu. Fondurile au fost strânse la cina de Crăciun a clubului, cu ajutor din partea grupului Better Halfs.

Nu este pentru prima dată când Clubul Economic German Transilvania vine în ajutorul hospice-ului. O altă donație a fost făcută chiar anul trecut, pentru a susține activitatea Carl Wolff. Banii care au fost donați astăzi au fost strânși în mare parte (6.000 de lei) la petrecerea de Crăciun a DWS. De asemenea, la campanie a participat Grupul Better Halfs și a contribuit cu 1.000 de lei. „În ultima ședință a consiliului de administrație s-a decis, în unanimitate, majorarea sumei cu încă 3000 de lei, ajungând astfel la suma de 10.000 de lei”, arată reprezentanții clubului.

„Inițiativa este foarte simplu de explicat. Clubul Economic German reprezintă cam 180 de companii din regiune și vrem să ne implicăm și să ajutăm și în societate. Una din temele pe care ni le-am ales este susținerea unui aspect umanitar. Aici, din tradiție, ne-am gândit să susținem din nou Carl Wolff pentru că știm de efortul pe care îl face asociația aceasta pentru copiii care sunt bolnavi. Ca societate trebuie să ne gândim întotdeauna și la cei slabi. Am realizat că este o asociație unică și astăzi am auzit din nou că este singura din România și copiii care sunt singuri și bolnavi au nevoie de un ajutor mult mai mare. Cei de la Carl Wolff au o abordare foarte bună din acest punct de vedere”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, Harald Friedrich, președintele DWS.

Harald Friedrich donatie club economic german carl wolff (5)

Cei care doresc să susțină activitatea Centrului de Îngrijire pentru copiii cu boli incurabile Carl Wolff din Sibiu pot face acest lucru, cel puțin până în luna martie, prin SMS. „Printr-un mesaj la numărul 8833, cu textul COPIL, pot fi donați 2 Euro pentru copiii din hospice-ul nostru. Sperăm că multă lume află și ne ajută, fiindcă pentru tot ceea ce facem cu copiii avem nevoie de bani”, arată Ortrun Rhein, directoarea centrului.

De asemenea, pot fi făcute donații într-unul din conturile de mai jos:

Cod IBAN în Lei: RO61 RNCB 0227 0360 5498 0034 BCR Sibiu

Cod IBAN în Euro: RO34 RNCB 0227 0360 5498 0035 BCR Sibiu

Cod fiscal: 16243642 din 18.03.2004

Foto: Silvana Armat

donatie club economic german carl wolff (3) Harald Friedrich si Rhein Ortrun donatie club economic german carl wolff (4)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sile

    DWS sunt de rasul lumii. Pai astia 2000 de euro care ii doneaza nu sunt nici macar cat chiria lunara pe care o primeste dl. director Friedrich din Germania pentru sejurul din Colonia sibiana! Membrii clubului DWS sunt firme care au cifre de afaceri de peste un miliar de euro in oras precum: Continental, Marquard, Siemens, RUD Florian Rieger, Kendrion. MAN Bus & Trucks; E.ON, Belelectric Energy Trading, Bosch Rexroth, Brandl – RO SRL, CIS Automotive, Ceprocs, EMKA Beschlagteile, Florke & Kothen SRL, Harting Romania Manufacturing SCS, K. H. Dietrich International Exped SRL, Kromberg & Schubert Romania ME SRL, ODU Romania Manufacturing, Simea, Swoboda Hartmann, Thyssen Krupp Bilstein Compa.
    Toate aceste firme au donat 2000 de euro pentru propriul azil?! Este o bataie joc, ce fac aceste firme in Sibiu! In afara impozitelor pe salarii nu platesc mai nimic in oras!
    Pacat ca toata lumea se mai lasa vrajita de mirajul german in Sibiu, votand pe oricine de la Forumul German! Pacat de oras…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact