X
tribunal greva judecatori judecatorie protest (10)

Reacția judecătorilor sibieni, față de tăierea pensiilor speciale: suspendă activitatea

Magistrații Tribunalului Sibiu au decis, în unanimitate, ca de miercuri să nu mai judece decât cauzele care se soluționează în regim de urgență. Motivul ține de proiectul legislativ care prevede tăierea tuturor pensiilor speciale, care în cazul magistraților înseamnă eliminarea ”pensiilor de serviciu”.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Sibiu s-au reunit în Adunare generală în cursul zilei de marți, pentru ”a formula un punct de vedere motivat relativ la iminenta abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu”.

Iar decizia judecătorilor sibieni este de a protesta începând de miercuri. Forma de protest va însemna amânarea ședințelor de judecată stabilite de miercuri (22 ianuarie 2020) încolo, dar și ”suspendarea activității privind procedura prealabilă” (adică nu va mai fi verificată corectitudinea de formă a acțiunilor depuse de sibieni pe rolul Tribunalului Sibiu). Dacă va fi unul prelungit, protestul judecătorilor sibieni ar urma să afecteze și alegerile locale din acest an, deoarece magistrații anunță că refuză să participe la constituirea birourilor electorale locale.
Aceste forme de protest vor fi menținute, deocamdată, cel puțin o săptămână, ”urmând ca în data de 29.01.2020 (miercuri – n.r.) într-o altă Adunare Generală a judecătorilor să fie reluate discuţiile în raport cu măsurile care se adoptă în mediul legislativ până la această dată”, după cum se arată într-un comunicat dat publicității de Tribunalul Sibiu.

Tot în cursul zilei de marți, o decizie similară au luat și judecătorii Curții de Apel Alba Iulia. În cazul lor, însă, hotărârea de a mai judeca doar urgențele intră în vigoare de luni, 27 ianuarie, și ar urma să dureze ”până la respingerea de către Parlament a proiectului de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu”, după cum se arată în comunicatul Curții.
De altfel, mai multe instanțe din țară au anunțat că își vor suspenda activitatea pe același motiv: Cluj, Craiova, Iași sau București sunt doar câteva orașe în care presa centrală anunță că cele mai importante instanțe își suspendă activitatea.

Pensiile speciale, propuse a fi tăiate

Reacțiile magistraților vin ca urmare a proiectului legislativ care urmează să fie dezbătut pe 28 ianuarie 2020 și care prevede eliminarea tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor. Tot o excepție ar putea deveni artiștii și sportivii, pentru care președintele Camerei Deputaților a anunțat că se va renunța la un amendament care îi privea.

Eliminarea pensiilor de serviciu pentru magistrați le afectează acestora independența și imparțialitatea, consideră judecătorii sibieni. ”Pensia de serviciu nu constituie un privilegiu, ci o compensaţie pentru incompatibilităţile şi interdicţiile la care magistraţii sunt supuşi tocmai pentru asigurarea independenţei şi imparţialităţii lor, dar şi pentru condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea judecătorilor”, se arată în comunicatul Tribunalului Sibiu.

Ultima oară când magistrații sibieni au adoptat forme de protest relativ similare a fost în luna martie a anului trecut. Atunci, magistrații au întrerupt lucrul timp de câte o oră pe zi, în semn de protest față de modificările legilor Justiției.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

22 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Daniela Lomnesean

    Daca mama ar fi judecator si am avea un anume stil de viata, as fi eu obligat sa renunt la lux si sa traiesc in mizerie, ca saracii, pentru niste mofturi ale politicienilot actuali? Vi se pare corect asa ceva? Lasati pensiile in pace!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    La Munca

    Suspenda activitatea… ca si cum ar face altceva decat sa amane procese. Ma scuzati domnilor judecatori, dar cand Dragnea si ciocoii penali distrugeau fundamentul statului romanesc, voi stati la caldurica, pe motiv ca nu aveti voie sa protestati, iar acum ce faceti ?!?!? Suspendati activitatea ?
    Pai noi avem pensii speciale, bai nesimtitilor… noi, astia care va platim si pe voi si pe alte nulitati din statul romanesc, care se trateaza prin Viena sau Istanbul (depinde de partid), ca nu le place mizeria din spitalele noastre, ale sclavilor care-i platesc.
    Plecati in Congo, dragi speciali… plecati ca nu va simte nimeni lipsa, niste amanatori se gasesc usor. Uitati-va la cladirea voastra… arata ca si voi, urata, in paragina, moarta de atata vreme, iar inainte putea cand intrai acolo, probabil de-aia ati si abandonat-o.. Nu ati avut timp, legal sa va rezolvati palatul de justitie, atata lene e pe voi. Dar vreti pensii speciale… of of… cred ca nici femeia de servici la voi nu umbla cu loganul, iar limuzinele voastre ocupa cate 2 locuri, dar mai vreti… pe nimic.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Constitutia Romaniei

    “Art. 16 – Egalitatea în drepturi
    (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

    Daca nu va convin incompatibilitatiile si interdictiile puteti renunta oricand la calitatea de magistrat si nu mai aveti nici o restrictie.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Isidor

    se va face un pas inainte, dar nu este suficient. Pensiile speciale ale militarilor si politistilor trebuie de asemenea eliminate. Spune o Constitutie ca toti am fi egali in fata legii; nu am vazut vreun paragraf cum ca cetateni cu deficienta de personalitate, practicand un fel de sado-maso ierarhic (le place sa fie “la ordinele” cuiva) ar avea dreptul la mai multi bani, pentru ca au mai putin creier…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian SB

    Totodată un magistrat nu ar trebui sa se pensioneze la 49 ani, niciodată, niciunu. Rugam factorul politic sa nu ii mai pupe in c.r si sa regleze de urgenta aceste aberatii legislative.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    PuieMSD

    Daca isi suspenda activitatea o saptamana nu ar fi normal sa li se taie din salariu saptamana nemuncita? eu daca nu ma duc o saptamana la lucru ma concediaza urgent..ei de ce ar trebui tratati diferit? oricum la usa asteapta mii de absolventi care au terminat dreptul si n-au loc de munca..nu-ti convine salariul de nspemii de lei du-te tareee..

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    yyy

    de ce astepti pensii mai mari decat contributia baneasca pe care o aduceti societatii in timpul carieri/perioadei productive de munca?
    ralistic/matematic/pragamtic vorbind…cine sa va plateasca acele pensii si acele venituri excesive?

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    marius

    isteria cu pensiile astea anacronice ar trebui rezolvata odata pentru totdeauna . O lege care probabil exista , dar este interpretabila , sa stipuleze clar principiul contributivitatii minim.Pentru venituri suplimentare exista pensiile private.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cititor

    Astia se cred cu 3 perechi de oo. Sa puna mana sa munceasca. Oricum au salarii mult prea mari in comparatie cu restul aparatului bugetar. Scuza cu “riscurile meseriei” e u mare fas. Fiecarei categorii socio-profesionale i se pot gasi riscuri …

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonymus

    nesimtirea magistratiilor intrece orice limita. cu ce considera ei ca trebuie sa fie deasupra celorlalti cetateni ai romaniei. sa isi aduca aminte ce scrie in constitutia romaniei si daca nu sa o mai citeasca odata. nimeni in tara asta nu trebuie sa fie favorizat fata de alte categorii de profesii. asa si inginerii ar trebui sa fie peste (doar tot ce se foloseste in lumea asta, de la banalele pixuri la masini si avioane au fost creatia lor), medicii (ca fara ei nu mai exista speranta de viata si sanatate), gunoierii (fara ei am fi invadati de gunoaie si mizerie) si alte categorii pe care nu are rost sa le enumar…
    asa ca stimati magistrati mai bine v-ati vedea de munca si ati face ordine intre lichelele societatii si i-ati baga in inchisoare pentru ca in ultima perioada la sibiu si alba ati lasat in libertate oameni care au omorat (chiar daca din culpa) sau care au furat ori luat mita si acum aveti nesimtirea sa cereti in continuare pensii speciale? RUSINE justitia romana si cei care o reprezinta…

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Hotiii

    Statul roman le.plateste chirii de 500-700 euro net pe luna, desi majoritatea au proprietati pe numele parintilor, socrilor! Asta e justitia romana! O clica de hoti, la a 2 a, a 3 a generatie de parvenire sociala! Urmasii esalonului 2 si 3 comunist! De ce platim chirii termitelor astea ?

    Daca nu se abroga toate pensiile speciale, de serviciu, militare etc. (adica tot ce nu e bazat pe contributie) tara asta va disparea! Garantat! Federalizare scrie pe noi si razboi social! Noapte buna romania, sa va luati lumanari din pensiile alea nemeritate! Neam de hoti

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Lepre Comuniste

      Asa s-au invatat.. sistemul asta trebuie scuturat dint emelii si reinventat. De ce nu face cineva un audit intern acestor magistrati ?… sa stim si noi cu ce se ocupa si cate procese “rezolva” si in favoarea cui.
      Pe astia nu are nimeni vois sa-i controleze, si sunt Dumnezeu pe pamant, poarta roba ca popii, dar ei sunt chiar zeii, se pare. Cine sunt acesti mojici care au uitat de mult ce ar trebui sa reprezinte si sunt platiti ca regii ? Pentru ce ?!?!?

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anca

    eu cred ca aceasta categorie merita pensii speciale, fata de alte categorii care chiar nu vad de ar merita cum sunt politistii sau curtea de conturi etc. Altfel cum putem sa ne asteptam sa fie eradicata coruptia si infractionalitatea. Privind la cazul recent cu arhitectul sef din Selimbar si toti complicii de acolo ma astept sa sa se faca dreptate sa li se confiste averile facute prin frauda si sa plateasca toti conform legii. Ulterior acestei actiuni spre exemplu magistratii trebuie sa fie protejati de acesti indivizi si remunerati cu salarii si pensii chiar mai mari de atat pentru ca ce sa vezi ei sunt cei care ne pazesc de tot felul de infractori si aduc bani la buget si protejeaza aceasta tara. Daca legea este respectata atunci trebuie sa-i respectam si pe ei si trebuie sa li se permita sa fie independenti. Cu ce sunt mai buni cei de la curtea de conturi de exemplu care fac niste rapoarte si cu asta basta de multe ori nu vad ceea ce este evident sau cei din jandarmerie la 40 si un pic pensie cat salariu, politie, pompieri etc. Peste tot sunt oameni seriosi care isi asuma riscuri dar acestia trebuie identificati nu asa in bloc toti pe pensii speciale cand unii sunt purtatori de cuvand, paznici in institutii, contabilitate, resurse umane, it, etc etc

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Ciocoii Cu Robe

      Eu cred ca ai probleme la mansarda sau esti si tu vreo persoana a sistemului special. Sa fie protejati ?… ce-ar fi sa se instaureze ca in SUA, jurizare populara, in sistem sau cu mai multi judecatori la proces, astfel se disperseaza eventuala “vina”, deci ura inculpatilor va fi mai greu de tintit.
      Sistemul trebuie imbunatatit, nu trebuie platit nimeni pe astfel de motive penibile, cum le insiri tu acolo. Probabil unii dintre ei si-au si facut planul, rata la yacht si la limuzina pentru “ala micu”, in contul acelor bani si… ce sa vezi le-au fost spulberate visele.
      Sistemul de justitie este penibil, in fapt e chiar o dejectie a sistemului comunist, perpetuat cu privilegii dealulgul timpului… indivizi de neatins ai oranduirii comuniste. Acolo si-au gasit casa multi incompetenti, bine platiti si cu rezultate dezastruase pentru tara asta, dupa cum se observa. Singurii au fost cei de la DNA, din tot sistemul care au facut cate ceva… restul, niste oameni platiti degeaba. Acum e liniste si la DNA… deci ce vreti ? Ati distrus statul cu incompetenta, ati luat spagi de la hoti sa-i scapati dupa ce au capusat bugetul si am ajuns ultima tara din Europa, datorita lasitatii, complicitatii si prostiei sistemului de justitie. Dupa cum spuneam, platiti degeaba.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Ina

      Pentru asta nu au nevoie de pensii speciale, au salarii si implicit pensii foarte mari, de 4-5-6 salarii medii si tot nu le ajunge!?! Stiu cazuri de judecatori care au divortat “de forma” doar pentru a primi banii de chirie! Doar ingropati in bani mai pot judeca?

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vivi Dragan

    Oare judecatorii care au dat sentinta ca un conducator auto cu 2 la mie alcolemie si care a omorat un om pe podul garii sa nu faca puscarie si sa nu plateasca nici un leu despagubire familiei fac greva si vor pensii speciale ? Aceste gunoaie trebuiau exclusi din magistratura si nu sa faca greva.

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Justice For All

    Fuge lumea din tara de competentele voastre care ati ruinat un stat prin cardasia voastra cu hotii timp de 30 de ani sau mai bine zis din 1946 incoace. Nu va mai ajunge ? Ar trebui toti sa fiti pusi sub acuzare si cercetati, pentru ca si voi ati contribuit la omorarea neamului romanesc si fugarirea din tara, datorita lipsurilor…. ca banii au fost furati cu complicitatea voastra, nu avem nimic. Incearca acum, prietenii vostrii hoti sa dreaga busuiocul dandu-le bani medicilor, de parca doar medicii traiesc si muncesc in mizerie in Romania !!! Unde sunt banii, NIMENILOR ?!?! Unde sunt dosarele, procurorii ? Ce vreti voi ? Nu vreti mai bine sa plecati la capsuni, dupa romanii pe care i-ati alungat ?
    Dar tare am impresia ca nici sa culegeti capsuni nu sunteti buni, sunteti niste terminati, capuse pe ce-a mai ramas din poporul roman pe teritoriul asta. Cine sa va mai plateasca, parazitilor ? Ca nu mai are cine.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    NEAGOE

    ROMANCA face spume la gura,,judecatoarea Costiniu NU SPUNE CA REPREZINTA IN ROMANIA CEA MAI CORUPTA CASTA,INDUCE MINCIUNA SI RECLAMA ,,IMPOSIBILITATEA,, ATINGERII DE PENSIILE CELOR CARE SUNT STAT IN STAT…MAGISTRATII -CEI MAI CORUPTI ROMANI PE CELE MAI MARI SALARII SI PENSII..!!!??! SCARBA ASTA ARE TUPEU MAXIM, ESTE VOCALA SI NE CERE SA CREDEM CA MAGISTRATII SUNT MOTORUL EVOLUTIE AL UNEI SOCIETATI…👊👎⌛️.
    MDAAA DACA AR FI REALMENTE JUSTITIARI…NU MAFIOTI POLITIZATI LA BRAT CU INTERLOPII SI CRIMA ORGANIZATA ,ATAT DE APARATA FIX DEEI ,DE CATRE MAGISTRATI…!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact