X
exercitiu politie (112)

Un imigrant algerian a fost prins de polițiștii sibieni, sub un autocar

Polițiștii de imigrări din Sibiu au depistat un cetățean algerian care trăia fără forme legale în România, acesta figurând cu ordin de depistare. Pe numele său a fost emisă o decizie de returnare sub escortă. Totodată, după ce va fi scos din țară, bărbatul nu va mai avea voie să intre în România timp de cinci ani. Bărbatul a fost prins la Sibiu, călătorind sub un autocar.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări Sibiu – Biroul pentru Imigrări Sibiu au efectuat vineri o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, în urma unui apel la serviciul de urgență 112. Astfel, în cadrul activităților, polițiștii au preluat un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Algeria, care călătorea sub un autocar, cu intenția de a se deplasa către un alt stat european.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au constatat că cetăţeanul străin a fost solicitant de azil, iar cererea sa a fost respinsă ca urmare a lipsei de fundament a invocării unei temeri de persecuție, acesta fiind obligat să părăsească țara. Întrucât, bărbatul nu a respectat măsura dispusă, pe numele său a fost emis ordin de depistare în vederea îndepărtării sub escortă”, se arată în comunicatul emis de poliție.

Autoritățile le transmit cetățenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României și îi invită să sune la numărul de telefon 0269 – 208495 pentru orice nelămuriri sau să viziteze site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

Foto: arhiva TS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Hel Hautobuz

    Hai nu fiti rai… e posibil sa fi fost noul transferat la Fc. Hermanstand pe banii nostrii. Isi facea singur transferul spre germanica, la neamuri..romani rai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact