X
parcare Medias (4)

1% din bugetul Sibiului este adus din banii pe parcări. Construcția altora noi întârzie

Un loc de parcare în municipiul Sibiu ”face” în medie 7,4 lei pe zi. Cele 3260 de locuri de parcare publice aflate în administrația Primăriei Sibiu au adus anul trecut la buget 8,852 milioane de lei. În comparație, în municipiul Brașov, unde pe lângă parcările clasice, se închiriază inclusiv locuri de parcare rezidențiale veniturile 6,6 milioane de lei.

Administrația locală anunță că din acest an, numărul locurilor de parcare pe care se va percepe taxă a crescut deja cu 400. ”Precizăm că în ianuarie 2020 s-au adăugat încă aproximativ 400 de locuri de parcare, după introducerea taxei pentru parcările de pe străzile Turnului, 9 Mai, Faurului și Ocnei și în cele din spatele și lateralul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu”, anunță Primăria Sibiu.

Prima parcare supraterană, în Sibiu. Peste un an

La sfârșitul anului trecut Primăria Sibiu a scos la licitație execuția primei parcări supraetajate din municipiu. Aceasta ar urma să aibă subsol, parter, trei etaje și terasă, cu o suprafață utilă de 9.341 de mp, pentru 321 de locuri de parcare pentru mașini și 23 pentru motociclete. Costul total: 28,7 milioane de lei, fără TVA, iar perioada proiectare și de execuție ar urma să se întindă pe 18 luni.

Parcarea urmează să fie amplasată în cartierul Hipodrom, între blocurile delimitate de bulevardul Mihai Viteazul, strada Nicolae Iorga și strada Oștirii (cu acces din strada Nicolae Iorga), într-o zonă unde sunt estimate a fi aproximativ 500 de locuințe. În afară de ridicarea viitoarei clădiri care va deveni parcare supraetajată, contractul scos la licitație are în vedere și re-amenajarea întregii zone. Alte 105 locuri de parcare vor fi desenate, prin urmare, la sol, în jurul viitoarei parcări supraetajate, unde vor mai fi create și spații verzi și un nou loc de joacă. De asemenea, lucrarea are în vedere și crearea unor noi alei și trotuare în zona delimitată de blocuri.

Parcarea de la gară, blocată

În luna noiembrie 2019 trebuia să existe un constructor care să construiască într-un an prima parcare subterană din municipiu. Proiectul din zona gării nu s-a mai încadrat în planul inițiat pentru că licitațiile organizate de administrația locală au eșuat din cauza prețurilor oferite, considerate prea mici de către constructori, dar și din cauza condițiilor solicitate.

Parcarea trebuia să aibă trei niveluri (două la subsol și unul la suprafață), unde să fie amenajate între 350 și 400 de locuri de parcare: câte 100 de locuri la fiecare nivel subteran și restul – la suprafață. De altfel, la suprafață urmează a fi proiectată o stație pentru mijloace de transport în comun electrice (pentru viitorul nou traseu în jurul centrului istoric al Sibiului, deservit de autobuze electrice, de mici dimensiuni). În apropierea stației este solicitată și amplasarea a două puncte de încărcare a autobuzelor electrice. În realitate, însă, viitoarea parcare nu are deocamdată nici măcar proiect tehnic. Asta deși Primăria a lansat la sfârșitul anului trecut a patra oară licitația de încredințare a contractului, mărind cu 30% bugetul. După cele trei licitații organizate până acum fără succes, la ulrima, Primăria Sibiu a majorat bugetul alocat acestui contract de la 340.000 la 450.000 de lei, fără TVA, în speranța că astfel va trezi interesul cuiva care să vină, să depună o ofertă și să proiecteze ceea ce ar trebui să fie prima parcare subterană publică a orașului.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    jonyjon

    La Brasov, Priamria primeste numai 35% din taxa de parcare: “Pentru cele 2.500 de locuri de parcare publice concesionate firmei P & P, edilii au încasat 1.695.000 de lei, respectiv redevența de 35% din încasări, în conformitate cu contractul.”

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Primaria Amortita

    769 µg/m3 e cantitatea maxima de particule metalice in aer inregistrata, la Sibiu, cantitate considerata extrema. Suntem mai rau ca in India.
    Scriu asta, pentru ca poate, consilierii si primarita noastra de carton sa se gandeasca la taxarea rablelor sau interzicerea lor in oras. Daca va uitati pe strada, avem un parc de masini deplorabil, multe rable de genul A4 din 2000 sau similar, care scuipa noxe mai ceva ca locomitivele.

    Cand aveti de gand sa faceti ceva, dragi alesi ? Voi unde traiti ?…de ce credeti ca sunteti pusi acolo ? Sa intretineti aceleasi apucaturi in fiecare an, adica un festival de teatru, unul medieval si cateva mai mici, apoi targul de craciun si aplauze ?!?!?! Ar trebui sa incercati sa ganditi mai mult, iar daca nu sunteti capabili si va simtiti depasiti de timpuri, ar trebui sa-i lasati pe altii. Sau e prea greu sa lasati ciolanul, desi evident sunteti depasiti ?

    Voi nu vedeti printre ce rable umblam in fiecare zi ? Ca deschizi fereastra sa intre aer si iti intra miros de fum ! Radeam de copsa mica acum 30 de ani, dar acum e mult mai rau la noi, datorita indolentei si incompetentei autoritatilor , formate din ranjiti la evenimente si oameni sterpi la cap, incapabili sa-si inteleaga functia.

    Treziti-va, ca e jale… ati putea amenda rablele, pune buline, ati putea face ceva pentru calitatea aerului,ca in aer traim, ne miscam prin el, il respiram ! Nu va duce mintea nici atata lucru, dragi consilieri, primarita si toata suita de inconstienti ? Pai atunci ce cautati acolo ?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Popa

    Cati bani se pierd datorita “Permiselor de parcare ” gratuite eliberate pe ochi frumosi , a calculat cineva ? Poate sa ne spuna cineva cate asemenea permise ( in interes de serviciu “non-stop” ) au fost eliberate ? Poate DNA …

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anaisia Tegumenteanu

    Sibiul nu are nevoie de banii din parcari si nu ne intereseaza ce fac alte orase care se afla cu zeci de ani in urma noastra! Ce se intampla la Sibiu e sfant si punct!

Lasă un răspuns către Popa Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact