X
liceul-de-arta-1

Suspiciune de focar de gripă la Liceul de Artă

Două instituții școlare din Sibiu au semnalat mai multe cazuri de viroze respiratorii și mai multe cazuri de gripă confirmate prin teste rapide, dar neconfirmate de laboratorul specializat. Asta înseamnă că rămân la stadiul de suspiciune. Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit „Elefănțelul Curios” și Liceul de Ară. În momentul de față, la secția de boli infecțioase a Spitalului de Pediatrie din Sibiu sunt internați din tot județul 23 de copii, dintre care unul de la Liceul de Artă. Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Sănătății, lucrează la o procedură comună în vederea prevenirii îmbolnăvirilor în instituțiile școlare, procedură ce va fi transmisă Inspectoratului Școlar Sibiu (IȘJ). Pentru nicio unitate școlară din județul Sibiu nu s-a dispus închiderea unității, până în acest moment.

Șapte cazuri de gripă au fosta anunțate la grădinița „Elefănțelul Curios” din Sibiu, confirmate cu teste rapide la comportamentul de primiri urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu.

„La Grădinița cu Program Prelungit „Elefănțelul Curios” se înregistrează cu număr de șapte cazuri de gripă confirmate de compartimentul de primiri urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu. Va aducem, de asemenea, la cunoștință că din totalul de 248 de preșcolari înscriși există o prezență de 109 preșcolari, părinții luând luni decizia de a-și ține copiii, preventiv, acasă”, se arată într-o notă trimisă de instituția școlară, către IȘJ.

Suspiciune de focar de gripă la Liceul de Artă

În ceea ce privește Liceul de Artă, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică suspectează un focar de gripă.

„Referitor la Liceul de Artă Sibiu, există suspiciunea unui focar de gripă, neconfirmat cu laboratorul până în prezent. Dintre elevii care absentează, majoritatea au manifestări de infecții respiratorii acute (viroze), suspiciunea de gripă ridicându-se la opt elevi, din trei clase diferite, care au fost testați până la acest moment cu teste rapide, cu rezultat pozitiv.  Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu nu a dispus măsura închiderii unității de învățământ, ci a recomandat măsurile de prevenire a extinderii îmbolnăvirilor în unitățile școlare”, transmite Cristina Gall, purtător de cuvânt DSP Sibiu.

Totodată, reprezentanții liceului au transmis printr-o notă inspectoratului că se iau toate măsurile pentru a împiedica răspândirea virusului gripal.

„Școala a fost dezinfectată cu cloramină și am afișat măsurile de prevenție care se impun în acest caz. Elevii și profesorii școlii poartă măști de protecție, diriginții țin legătura cu părinții elevilor bolnavi și colaborăm cu medicul școlar care prezintă la zi situația la DSP Sibiu”, se arată în notă.

La această școală, din totalul de 422 de elevi, 85 de elevi au fost diagnosticați cu viroze respiratorii (76), pneumonii (3), gripă tip A (5), gripă tip B (1). De asemenea, opt cadre medicale, precum și bibliotecara liceului sunt în concediu medical cu viroze respiratorii.

Până în acest moment, la secția de Boli Infecțioase a Spitalului de Pediatrie din Sibiu sunt internați 23 de copii din tot județul. Dintre aceștia, unul este de la Liceul de Artă, însă, potrivit informațiilor obținute de la DSP, acesta nu face parte din clasele în care se suspectează focarul de gripă.

Ministerele Reacționează

Ministerul Sănătății atrage atenţia că, o importanţă majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă, la prima oră de curs, pentru evitarea riscului apariţiei de focare în colectivităţi.

Totodată, în această dimineață, Ministrul Educației Monica Anisie și Ministrul Sănătății Victor Costache au intrat într-o videoconferință cu inspectoratele școlare pe tema virozelor și a gripei.

„În videoconferință ni s-a spus să ținem permanent legătura cu directorii de la DSP și să avem o evidență clară a situațiilor din instituțiile școlare. În același timp am fost anunțați că se lucrează la o procedură comună a celor două ministere, care ne va fi transmisă mâine sau, cel târziu poimâine. Deja am luat legătura cu cei de la DSP Sibiu și vom avea și noi o notă comună cu privire la măsurile care se impun. Noi cerem rapoarte zilnice de la directorii de instituții școlare pentru a monitoriza cât mai bine situația”, spune prof. Rodica Țălnariu, inspector școlar general adjunct, din cadrul IȘJ Sibiu.

Măsuri de prevenire a răspândirii virusului gripal în școli și grădinițe

• realizarea triajului epidemiologic în colectivităţi (şcoli, grădiniţe creşe, etc);
• educaţie sanitară privind gripa şi prevenirea ei;
• asigurarea respectării normelor de igienă personală;
• curăţenie şi dezinfecţie curentă pe suprafeţe şi pavimente, aerisirea încăperilor.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Surprize Surprize

    Exista si o suspiciune de prostie publica, mai sus pe strada si spre dreapta, langa biserica. Cladirea aia generic numita primarie… adaposteste niste mistreti care isi au locul in padure, nu in fruntea noastra.
    Se vor duce copiii la spital, unde vor mai lua vreo 2-3 boli, ca asa e la spitalul aflat in subordinea consiliului judetean ai caror membrii umbla doar cu limuzina, in loc sa umble cu loganul si sa repare spitalul, ca aia le e datoria. S-au captusit niste nimeni indrum din taxele noastre si au uitat ce trebuie sa faca… de fapt nu au stiut niciodata. Spitalele Sibiului arata ca depoul garii, mancat de CFR si alta clica de incompetenti, de tata asta cu sediul in Bucuresti… sau St.Tropez.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Radu

    Mergeti putin si prin Goga sa vedeti cate cazuri confirmate de gripa (testul ala rapid) sunt si nu s-au declarat. Toti cica au “viroza respiratorie”, dar ei au fac febra 40. Ar trebui ca cei de la Luther sau Pediatrie sa trimita din propria initiativa DSP-ul cand au minim 3 cazuri dintr-o scoala, ca doar copiii circula pe holuri, nu stau ca bibelourile intr-un singur loc.
    Nu mai spun de parintii inconstienti care isi trimit copii cu febra la scoala, Unul a stat cu frisoane pana la pranz cand l-a luat. Eu inteleg ca multi nu au solutii cu cine sa lase copiii, dar legea le da dreptul si lor la concediu medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact