Florin Zereș este singurul judecător sibian care, în urmă cu un an, vorbea public, în fața camerelor de luat vederi, despre neregulile legate de modificările Legilor justiției. Alături de colegii lui, era aplaudat în urmă cu un an la protestele magistraților. Acum, Florin Zereș (41 de ani) face parte din judecătorii care protestează împotriva eliminării pensiilor de serviciu, iar cei care îl aplaudau atunci îl critică acum. Magistrat de șase ani, Florin Zereș explică de ce consideră că eliminarea pensiilor de serviciu nu este soluția pentru corectarea anomaliilor din sistem, iar dezbaterile publice se concentrează, de fapt, pe discuții care pot fi considerate artificiale.
În mai toate comunicatele date de instanțe referitor la protestele împotriva eliminării pensiilor de serviciu (”pensii speciale”, după cum sunt denumite în discuțiile publice de acum), motivele enumerate sunt relativ vagi: afectează independența justiției, afectează imparțialitatea magistraților și așa mai departe.
Florin Zereș, magistrat în cadrul Judecătoriei Sibiu în materie de drept civil, a fost de acord să explice de ce consideră că intenția de eliminare a pensiilor de serviciu nu este soluția pentru îndreptarea eliminarea a ceea ce numește și el ”anomaliile din sistem”. Florin Zereș ține să sublinieze că este vorba strict de un punct de vedere personal. ”Din punctul meu de vedere, pensiile de serviciu sunt justificate de activitatea pe care o desfășoară magistrații și de statutul pe care îl au ei. Activitatea implică – și aici, cred, multă lume este de acord – responsabilități crescute. Pentru că, la fel ca și medicii, «te joci» cu viața omului. Nu doar în materia penală, ci și în cea civilă”, își începe Florin Zereș expunerea, la solicitarea Turnul Sfatului.
Judecătorul sibian arată că, în definitiv, Justiția și cei care lucrează aici au un loc aparte în societate, fiind una dintre cele trei puteri ale statului. Dar acest ”loc aparte” vine cu o serie de interdicții și incompatibilități. ”Nu știu dacă mai există o altă categorie socială în România care să aibă atâtea interdicții și incompatibilități. Noi, în afară de a profesa și preda, nu putem să facem nimic altceva. Nu putem avea activități comerciale nici personal, nici prin interpuși, adică nici soția mea nu ar putea desfășoare, la o adică, activități comerciale, deoarece s-ar interpreta. Altfel spus, dacă partenerul are o activitate comercială, trebuie să fii foarte atent în ce domeniu se desfășoară, astfel încât să nu se consideră că este una «prin interpuși». Să vă dau un exemplu: acum doi ani, mă gândeam cu soția să achiziționăm un apartament, pentru a-l închiria în regim hotelier. Una din problemele pe care mi le-am pus a fost dacă este în regulă un astfel de demers, având în vedere că dacă am achiziționa un imobil, aș fi coproprietar împreună cu soția mea și ar apărea o activitate comercială cu imobilul respectiv. Adică, s-ar putea interpreta că eu desfășor activitatea comercială respectivă. Nu ai voie, tot ca exemplu, să cumperi acțiuni. Sau dacă le dobândești – prin moștenire ori donație – ești obligat să le înstrăinezi în termen de un an”, descrie ”mai pe românește” ce înseamnă statutul aparte al judecătorilor.
”Doctorii, de exemplu, nu au nicio problemă să aibă cabinete, să desfășoare activități, chiar să primească diferite cadouri. Noi nu putem face absolut nimic”, Florin Zereș, judecătorInterdicțiile sunt și pe alte planuri, mai arată tânărul judecător. ”Nu pot fi membru al unui partid politic, nu îmi pot exprima opțiunile politice în public, nu pot participa la manifestațiile din stradă”. Sau, de multe ori, activitatea de judecător atrage situații uneori greu de anticipat. ”Mai trebuie să fii foarte atent la modul în care interacționezi cu persoanele. Am avut un proces, care s-a finalizat de curând, iar avocata uneia dintre părți, la fiecare termen, era foarte nervoasă, agitată, impulsivă. A formulat și cerere de strămutare, tot timpul mă ataca că o nedreptățesc sau îi îngrădesc apărarea. La fiecare termen îi spuneam că, dacă ea crede că sunt părtinitor, să ceară recuzarea, nu am nicio problemă. Mă întâlnește într-o zi pe scări și îmi spune «am aflat de la avocata celeilalte părți că aveți o relație foarte bună cu ea și de aceea sunt eu suspicioasă». I-am spus că în afară de faptul că mergem la aceeași biserică, unde inevitabil schimbi câteva saluturi, alte legături nu avem”, descrie Zereș, raporturile sociale la care trebuie să fie atenție cei care ajung să devină magistrați.
”Întotdeauna partea care va pierde un proces se va simți nedreptățită și, de multe ori, va crede că tu, ca magistrat, ai o relație sau altceva cu celelalte părți sau că ai ceva cu persoana respectivă din moment ce ai formulat o soluție care îi este defavorabilă”, Florin Zereș, judecătorÎn peisajul descris parțial, Florin Zereș consideră că este normal să existe compensații de natură financiară, având în vedere numărul mare de interdicții și incompatibilități. Altfel spus, indemnizația pe care o primesc judecătorii să fie suficientă pentru a elimina orice alte posibile tentații, iar pensia să fie suficientă pentru a compensa câștigurile suplimentare care magistraților le sunt interzise pe perioada exercitării profesiei. ”Sunt diverse variante și interpretări pentru ce ai remunerație mare și pentru ce ai pensie mare. O independență financiară este de dorit tocmai pentru a nu fi expus la influențe din partea oricărei părți, inclusiv la tentații din punct de vedere financiar. Și, atunci, independența financiară este asigurată prin indemnizația pe care o primești în timpul activității. Iar pensia – o compensație pentru interdicțiile și incompatibilitățile avute. Un tot unitar, să îi spunem așa”, arată magistratul sibian.
”Este anormal să ai pensia mai mare decât salariul”
Florin Zereș este de acord că, în acest moment, sunt mai multe lucruri care trebuie corectate în ceea ce privește munca judecătorilor. ”Atât eu, cât și colegii cu care am vorbit, suntem de acord că sunt câteva anomalii care se produc acum. Și că este total anormal să ai pensia mai mare decât salariul, de exemplu”. Mai mult, judecătorul sibian nu consideră echitabil nici faptul că magistrații se pot pensiona după 25 de ani de muncă, iar acești 25 de ani să fie ”adunați” de prin tot felul de locuri. Adică, legislația din acest moment, arată că la vechimea în muncă a unui magistrat se ia în considerare, integral, și perioada lucrată în alte profesii din zona juridică (de la consilier juridic, la avocat și așa mai departe).Florin Zereș dă chiar exemplul lui. ”Pentru că mie mi se asimilează funcția de consilier juridic pe care am avut-o înainte, timp de 11 ani, cu cei șase ani de magistratură pe care îi acum, sunt deja considerați 17 ani de vechime. Iar după 25 de ani de vechime mă pot pensiona. Adică atunci când voi avea cam 50 de ani, ceva de genul acesta. Nu mi se pare normal. Și, atunci, poate ar trebui ori eliminată această asimilare ori poate ar trebui limitată. Adică, dacă tot se menține limita de 25 de ani vechime pentru pensionare, ar putea fi limitată la cel mult cinci ani echivalarea cu vechimea în alte profesii, astfel încât să ai minim 20 de ani efectiv vechime în funcția de magistrat”.
În urmă cu un an, Florin Zereș era singurul magistrat sibian care discuta în fața camerelor despre neregulile din ”Legile Justiției” care au scos oamenii în stradă
Judecătorul sibian arată că, din punctul său de vedere, lista lucrurilor care nu sunt echitabil reglementate este mult mai mare. ”O altă anomalie care s-a produs prin celebrele «Legi ale Justiției» este că în magistratură pot intra, acum, și foști judecători, pe baza unui interviu dat în fața CSM. Judecători care au ieșit din magistratură, au devenit avocați, acum au revenit pe baza unui interviu. Și, după un an, se pensionează ca magistrați cu pensie de serviciu. Ceea ce iarăși este total anormal. Adică aici, în astfel de situații, de anomalii, mi se pare mie că trebuie corectate lucrurile”.
”Anomaliile acestea care se petrec acum - că poți avea o pensie mai mare decât salariul, că poți ieși la pensie la 47 – 48 de ani, aici cred eu că trebui corectate lucrurile. Aici ar trebui umblat, inclusiv la partea de asimilare a unor profesii anterioare pe care le-ai avut”, Florin Zereș, judecătorCa punct de vedere personal, magistratul sibian consideră că actuala situație ar putea fi rezolvată prin reglementări noi, care să nu mai ducă la situația în care pensia este mai mare decât ultima indemnizație încasată de un judecător. ”După aceea, sunt de acord cu mărirea vârstei de pensionare, deși m-ar dezavantaja personal. Și să ai o anumită vechime în magistratură înainte să poți ieși la pensie. Din câte am înțeles, pensiile de serviciu pentru magistrați sunt o practică la nivelul Uniunii Europene. Dar nu aș putea să dau detalii”.
Nemulțumirile societății și discuțiile artificiale
Există o parte semnificativă a societății care se exprimă zilele acestea împotriva pensiilor speciale din Justiție și cer egalitate în fața legii și din acest punct de vedere. ”Este o cerere justificată, dar într-o anumită măsură. Adică elimină-mi pensia de serviciu, dar atunci lasă-mă să dau și eu consultanță juridică, să am o societate comercială și așa mai departe. Atunci să fim egali la tot. Nu doar la pensie să fim egali, dar pe partea de incompatibilități noi să stăm la urmă”.Totodată, Florin Zereș recunoaște că sunt situații în care oamenii au dreptate în a-și exprima dezamăgirea față de calitatea actului de Justiție. ”Nu neg. Și acest sistem, ca orice alt sistem, are «buruieni». Oameni care își fac mai puțin treaba și și din acest punct de vedere oamenii au dreptul să fie nemulțumiți”.
”E păcat că s-a ajuns într-o astfel de situație. Oamenii care au ieșit atunci în stradă pentru Justiție se întorc acum împotriva ei”, Florin ZereșEste un fapt observat și de magistrați faptul că inclusiv acea parte a societății care în urmă cu puțină vreme ieșea în stradă în sprijinul Justiției, se arată acum împotriva magistraților pe subiectul veniturilor care li se alocă acestora. ”Să fie mai așezați, să înțeleagă ce înseamnă munca de judecător și să nu cadă în ceea ce, din punctul meu de vedere, este o discuție artificial creată. Mă refer la această poveste cu pensiile magistraților. Potrivit statisticilor, magistrații aflați acum la pensie sunt în jur de 3.000. Iar din cele 180.000 de pensii de serviciu în țară, 170.000 sunt ale militarilor și polițiștilor, după cum citeam pe G4media. În condițiile în care «te legi» doar de cei 3.000 și invoci în eliminarea pensiilor de serviciu necesitatea reducerii impactului bugetar - căci aceasta este justificarea, scoaterea țării din criză... Atunci încep să mă întreb dacă nu e altceva ascuns aici. Și ar putea fi vorba de crearea unei falii între societate și magistrați. Ce nu au reușit unii în trei sau patru ani de guvernare, se reușește acum printr-o discuție de genul acesta”.
Uzura din funcția de judecător
Profesia de judecător este una care solicită foarte mult din punct de vedere psihic, explică Florin Zereș. ”Intru în birou la opt dimineața și ies la cinci – șase seara și nu mă ridic decât când merg la baie sau să îmi cumpăr de mâncare. În rest, stai și lucrezi cu psihicul. Inevitabil, te uzează această muncă. Sunt foarte multe modificările legislative pe care trebuie să le urmărești continuu, plus riscul la care te expui prin soluțiile pe care le dai. Pentru că sunt o grămadă de modificări legislative, o grămadă de decizii ale Curții Constituționale, o mulțime de decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pe recursuri în interesul legii, plus modificările venite de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Sunt foarte multe modificări, în foarte multe domenii, pentru care trebuie foarte multă muncă să le urmărești. Trebuie să fii foarte atent la toate acestea și, automat, te uzează psihic”, descrie Florin Zereș.De luni, magistrații sibieni vor amâna orice cauză de la judecare, cu excepția urgențelor. Totodată, își întrerup activitatea și cei din categoria personalului auxiliar de specialitate. Marți, în Parlament, este programată dezbaterea legilor care să elimine pensiile de serviciu, cu excepția celor ale polițiștilor și magistraților.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Uniunii Europene , Judecătoriei Sibiu , Judecătoria Mediaș , Turnul Sfatului , legile justitiei , Curtii Constituționale , Parchetul Înaltei Curţi , magistrati , Pensii Sibiu , pensii speciale , Pentru Sibiu , de serviciu , proteste , Florin Zereș
Vizualizari: 16510
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
MB
Acum 10 ore
Claudiu
Acum 10 ore
Liberal autentic
Acum 10 ore
Neli Oproiu
Acum 10 ore
Bobo