X
WhatsApp Image 2020-01-24 at 9.59.42 PM

Accident grav pe Valea Oltului. O femeie a decedat, iar o alta este rănită

O femeie a decedat în urma unui accident produs pe Valea Oltului, între două autoturisme. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje.

Actualizare. Potrivit autorităților, o șoferiță de 31 de ani din București, care circula spre Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a intrat în parapeții de plastic ce separă sensurile de mers și apoi pe contrasens unde a lovit frontal un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 33 de ani din Bulgaria.

Șoferița a decedat iar o femeie din mașina de Bulgaria este rănită. Sensul de mers spre Sibiu este blocat, transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Femeia rănită, în vârstă de aproximativ 35 ani, prezintă traumatisme la mâini și la picioare, anunță reprezentanții Ambulanței Sibiu.

WhatsApp Image 2020-01-24 at 9.59.41 PM WhatsApp Image 2020-01-24 at 9.59.42 PM (1)

Știre inițială. Serviciul de Ambulanță al Județului Sibiu intervine la un accident produs între două autoturisme, în zona localității Lazaret, pe Valea oltului, cu o ambulanță tip B. La fața locului se deplasează și forțe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cu un echipaj SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj de descarcerare.

Din primele informații, o persoană este încarcerată, anunță Genu Scridon, purtător de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

Știrea se actualizează.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    nastratin

    Cat timp nu se iau masuri nu dure ci foarte dure impotriva vitezomanilor, o sa tot citim astfel de stiri in care, din pacate, constatam ca mor (si) oameni nevinovati.

    Si ar fi foarte bine daca presa de toate genurile, dar mai ales cea din mediul virtual, ar urmai cum se finalizeaza urmaririle penale in cazuri de accidente mortale pe care, in momentul producerii, le relateaza cu lux de amanunte, ca mai apoi sa lase praful uitarii sa se aseze pe respectivele cazuri.

    De exemplu, i-as intreba pe cei de la TS, ce informatii au despre evolutia dosarelor in doua cazuri despre care au scris foarte mult la vremea lor:
    – cel in care un cocalar vitezoman de Valcea i-a ucis pe Titi Mitea si Ioan Romitan;
    – cazul beizadelei Lucian Sebastian S. care l-a bagat in mormant pe regretatul Andrei G. in accidentul de pe soseaua Alba Iulia din septembrie 2019.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Flavius

      Problema acolo nu era viteza! Accidentul sa intamplat in fata mea. Problema era si este starea carosabilului in acel viraj. Pentru ca in curba respectiva se intampla 1 accident/zi, din care rezulta destui de multi oameni morti (deasta au pus si acele galendre de plastic) si nimeni nu ia masuri. Mortul este vinovat. Asta e rezultatul coruptiei si neprofesionalismul autoritatilor responsabile de acel sector de drum, facut in viteza, inainte se candidatura domnului Ponta.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Flavius

      Nu viteza a fost problema si radarul nu se poate monta in curba, este un drum express european, cu 2 benzi de circulatie pe sens. Cat sa pui restrictie? 30 km/h? De ce s-au cheluit bani pe “modernizarea” acelui sector de drum? Ca sa moara oameni acolo? Sau ca sa impuna 30 km/h? Non-sens, specific unei guvernari corupte!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Flavius

    Exact in acel moment au derapat un Autocar plin cu calatori si inca un autoturism, despre care vad ca nu se scrie nimic. Problema nu este viteza ci starea carosabilului!!!

Lasă un răspuns către Popa Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact