X
branzarie (2)

Britanicii de la „The Economist” despre aprozarul lui Daea din Sibiu: „Vor să pună impozit fermierilor”

Britanicii de la „The Economist” prezintă într-un articol magazinele de stat deschise de fostul ministru al agriculturii, Petre Daea, ca o întoarcere la perioada comunistă și o oportunitate de a-i face pe fermieri să plătească taxe. Primul dintre aceste magazine a fost deschis la Sibiu, pe strada Turnului, în septembrie anul trecut.

„Noul supermarket de stat din România, Casa de comerţ cu produse agroalimentare Unirea, arată ca un nod către trecutul comunist. Primele două magazine, care s-au deschis în octombrie, sunt cu rafturile goale, doar cu câteva borcane de gem de pere şi carne de porc în untură. Dar aceasta nu este o bancă de alimente care să furnizeze săracilor alimente ieftine; preţurile sunt similare cu cele ale concurenţilor privaţi. Mai degrabă, este un efort pentru ca agricultura românească, aflată acum în mare parte din cărţi, să intre în economia formală – şi să înceapă impozitarea acesteia”, scriu cei de la The Economist.
Publicația prezintă apoi împărțirea terenurilor, de după căderea comunismului, între fostele ferme colective, care între timp s-au transformat în companii private și oamenii care lucrează la ele. Britanicii scriu că mulți dintre micii proprietari români au părăsit satele sau îmbătrânit și că aceștia își închiriază pământul sau își lasă vecinii să lucreze pe ele în schimbul unei părți din recoltă.

Din 60 de magazine propuse s-au deschis doar două

Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea a fost înfiinţată în luna ianuarie 2019 de Ministerul Agriculturii, și se dorea a scoate din piață intermediarii de produse agricole, despre care se spunea că pun prețuri mult prea mari. De asemenea, proiectul își propunea să crească consumul de produse fabricate în România şi să creeze o reţea naţională de magazine care să concureze cu hipermarketurile şi supermarketurile străine.
În România se dorea deschiderea a 60 astfel de magazine. Au fost deschise doar două. Primul în luna septembrie a anului trecut, la Sibiu, numit „Brânzărie”, iar cel de-al doilea la București, fiind un magazin de tip Aprozar.
La Sibiu lucrurile nu au mers după așteptări. În luna noiembrie a anului trecut doar marfa rămasă de la un singur producător mai era pe rafturi. Vezi situația magazinului AICI.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dancp2

    penibil articol
    ca o facut daea bine sau rau e treba noastra a rominilor
    nu a unor SCRIITORI din guardian
    or sor imbetat ori orbeut un ceai cu plante

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Asaniciodata

    Nu acesta este mesajul britanucilir…păcat că nu va informati sau ca dezinformati……fiti mai aproape de români și România! sunt destui trădători in aciuiati in zona noastră..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact