X
salata de rata lumos

Capa e istorie. Lumos e ”ză gud vaibs” acum

De Capa probabil că vă mai aduceți aminte doar când mergeți în centru și comandați un taxi, ”în față la Capa, vă rog”. Locul prăfuitului ”magazin mixt” devenit istorie a fost luat, de la finele anului trecut, de Lumos. Unde, pe lângă o cafea ”iluminatoare” – după cum se prezintă gazdele – mai poți amesteca și micul dejun cu prânzul. 

Partea cu meniul ne-a interesat pe noi în mod special, doar că – imediat după deschidere – n-am avut șansa să și testăm: ne-am planificat vizita acolo într-o duminică. Iar duminica, Lumos-ul este închis.

”Good vibes only” e mesajul scris cu litere luminoase și mari pe care nu ai cum să îl ratezi atunci când intri în Lumos. Ospătarii – foarte mulți – te primesc cu zâmbete și îți arată ”like”, iar cel care ne-a avut pe noi în grijă ne aproba cu un ”cool” spus din tot sufletul, indiferent ce îi ceream sau întrebam. ”Good vibes”, ce mai…
Spațiul este extrem de primitor grație luminii care năvălește prin toate marile ferestre. Ai de ales unde să stai fie că ești grup de zece persoane, fie că ești în doi și vrei ca șoaptele să nu îți mai fie împărtășite și de altcineva. Muzica e la un nivel ușor mai ridicat decât la un restaurant, dar departe de a fi deranjant. E locul în care mi-aș trimite copiii la adolescență, atunci când vor să ”hang out”.

Teoretic, nu ar trebui să îți ia foarte mult timp în a te hotărî ce vrei să mănânci la Lumos. Ai cinci feluri de ouă pentru prima parte a zilei, două supe și două salate pentru tot restul zilei și alte trei preparate pe care le poți comanda doar după ora 14:00. Șapte sunt felurile de dulce.

Doar că minimalismul din meniu e completat de felul preparatele. Care nu sunt ”de toată ziua”, cum ar veni. Adică ouăle sunt – în majoritate – poșate cu „avocado mash, sriracha (un sos iute – n.r.), ouă de prepeliță murate și telemea marinată” sau cu ”cremă de țelină afumată, sos de gorgonzola și gutuie”, asta ca să dau două exemple.
Supele creme sunt fie de dovleac cu gutui și ulei de dovleac presat la rece fie de țelină cu spumă de gorgonzola. Cele două salate sunt cu rădăcinoase coapte cu păstrăv afumat sau cu rață cu rodie, alune de pădure și gutui fermentate. Fiind înainte de ora 14:00 când am ajuns, n-am putut alege și ceea ce propune Lumos-ul pentru cină, adică fie un dovleac caramelizat cu brânză de capră și miere de coriandru, un somon cofit cu edamame (soia verde), arpagic murat și sos de tarhon sau picanha cu brioșă de cartofi, sparanghel și sos de hrean. În fine, deserturile includ atât cheesecake, cât și cremă de urdă cu leuștean, bezea cu cafea și mere caramelizate.

Supă cremă de țelină cu spumă de gorgonzola

Supă cremă de țelină cu spumă de gorgonzola

În plus, ceea ce diferențiază Lumos-ul de aproape tot ceea ce există pe piața din Sibiu e că nu caută să îți tragă orice bănuț din buzunar. Adică, dacă am cerut apă, ospătarul ne-a întrebat prietenos dacă nu vrem cumva apă de la robinet, dar filtrată de ei. Pentru care, evident, nu îți cer bani. ”Cool”, a răspuns iarăși ospătarul când i-am încuviințat propunerea.
La câteva minute după comandă, pe masă a ajuns supa de țelină. Exact la temperatura potrivită și cu gustul pe care îl aștepți după ce ți-ai plimbat ochii pe un astfel de meniu. Joaca estetică din farfurie continuă cu tot felul de combinații dulceag-sărat, cum ar fi cipsurile din pâinea integrală congelată inițial pentru a putea fi feliată atât de subțire (cel puțin așa mi-a spus ospătarul ”cool”. Din păcate, pe fundul farfuriei am descoperit și câteva cocoloașe făinoase care au umbrit experiența supei creme.

La fel ca și supa, și salata cu rață a venit într-o cantitate decentă (vezi foto principală), în care dulcele se combină cu acrul oțetului și sarea cipsurilor din pâine integrală. Rucola, spanac, semințe de alune, rodii, bucăți de grapefruit, gutuile fac ca salata cu carne să îți transmită ”good vibes only”. Proaspătă, ușoară, corectă.

Prăjitură cu morcov

Prăjitură cu morcov

Iar prăjitura cu morcov e tot acolo, pe drumul către starea de bine. Din păcate, din motive transmise prin telefon, prima vizită la Lumos ne-a fost scurtată, astfel încât n-am mai putut testa și altceva.

51 de lei mi-au fost ceruți pentru starea de bine transmisă la Lumos, la miezul unei zile de vineri: 24 de lei a fost salata de rață, 13 lei – supa cremă și 14 lei – prăjitura cu morcov.

Good trips only

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cris

    Localul este un loc plăcut , nou si binevenit pentru Sibiu .
    Personalul sunt politicosi si foarte simpatici pana la domnișoara scunda, cu parul negru care are o alura trista mai tot timpul, nu zâmbește , se uita mai urat pe toată lumea ….este obsedată cu parul ei si cu telefonul ei . Ori are timp prea mult ori este una dintre cele “ In people” care astăzi sunt ca o plaga de nedescris.
    Se poate sa fie si lipsa de “ sigur de sine “ care se transforma intr- o maniera frustrata si un comportament rece si lipsit de orice afectie umană .
    La începutul acestui local era un tânăr , brunet si slăbuț cu un caracter minunat care din păcate a dispărut , nu este de mirare când unul dintre cei 3 șefi care sunt in local al tratează foarte urat , in public. La momentul respectiv eram de fata când de 2 ori a vorbit urat si cu tonul ridicat cu el , în fata barului , in public. Păcat ,era foarte bine educat si prietenos , dar probabil nu era pe gustul șefilor care sunt atât de înfometați după bani …
    Nu , nu sunt o cunoștința a chelnerului bine crescut si nici vreun inamic al domnișoarei cu parul negru cu un caracter urat.
    Sunt decât un client care observa si își face propria opinie despre societatea minunata in care trăim.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Eu

    Good bye Lumos, good bye Ramanie. In astfel de localuri si nu numai in Uk este obligatoriu limba engleza- limba lor nationala. La noi nu te mai poti c..a pe romaneste…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Biro G.

    Bună ziua. Sunt bucătarul de la restaurantul LUMOS. Legat de acele “gomoloațe făinoase “. Noi nu folosim făină la supele creme. Dumneavoastră ați găsit cubulețe de gorgonzola…iar de la căldură cremei ele s-au topit și nu ați putut identifica exact ce este. Mulțumim pentru acest articol frumos. Echipa LUMOS

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Teodora

    Un loc foarte plăcut pentru o întâlnire cu prietenii, fie pentru o cafea, fie pentru o gustare sau desert . Recomand cu toată caldura !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Cronică de restaurant
  • Contact