X
toamna studenteasca ulbs astrid fodor (4)

Deschiderea ULBS cu ”circuit închis”

Intrarea la dezbaterea la care vor participa cei cinci candidați la funcția de rector, care se va desfășura joi, de la ora 18, în Aula Magna, este restricționată doar pentru angajații ULBS și pentru presă, anunță purtătorul de cuvânt al instituției, printr-un comunicat de presă. În plus, întrebările vor fi preluate din public doar după ce vor trece printr-un filtru. Acestea trebuie urcate pe un site, iar datele de logare sunt posibile doar dacă se folosește o adresă de mail a universității.

Organizată la inițiativa studenților reprezentați în Senatul ULBS și în Consiliile Facultăților, dezbaterea este programată să se desfășoare pe durata a aproape trei ore și va fi structurată pe patru secțiuni. La începutul dezbaterii, fiecare dintre cei cinci candidați va avea la dispoziție 4 minute pentru a-și prezenta programul managerial. Apoi, cei cinci candidați vor răspunde la întrebări ce vor acoperi cinci teme de interes pentru mediul universitar: activitatea didactică; serviciile sociale și problemele studențești; Finanțarea; Cercetarea;  Relațiile cu comunitatea și relații internaționale. ”După finalizarea acestei secțiuni vor urma întrebările adresate de public. Acestea pot fi atât întrebări adresate unuia dintre candidați, cât și întrebări comune. Întrebările vor fi transmise prin intermediul unui formular online: https://forms.gle/yxmfuFZ3UwjyeLxLA”, se arată în comunicat.

Moderatorul dezbaterii, Sergiu Lazăr, anunță că întrebările vor fi selectate încă o dată și cor fi citite doar acelea care au legătură directă cu scopul dezbaterii. ”Logarea se va putea face doar cu adresa de ULBS. Întrebările vor fi preluate automat într-un Excel, iar din acestea vor fi alese, random, prin intermediul unui program, cele care vor fi adresate candidaților. În momentul în care se alege întrebarea, vom spune numele celui care a trimis-o și cui îi este adresată. Din lipsă de timp, nu vom putea adresa toate întrebările, acesta fiind motivul pentru care am recurs la această modalitate. Totodată, atragem atenția că vor fi luate în considerare doar întrebările care vor avea legătură directă cu scopul dezbaterii”, a declarat Sergiu Lazăr, principalul organizator și moderatorul întâlnirii.

Cei cinci candidați pentru funcția de rector al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu sunt conf. univ. dr. Daniela Preda, directorul Departamentului de Relații Internaționale și Programe Comunitare, prof. univ. dr. Liviu Mihăescu (Facultatea de Științe Economice), prof. univ. dr. habil. Ioan Marian Ţiplic, prorector Programe Academice, prof. univ. dr. Livia Ilie, prorector Strategie Organizaţională şi Financiară și prof. univ. dr. Sorin Radu, decanul Facultății de Științe Socio Umane.

Întreaga dezbatere va fi transmisă în direct pe www.ulbsibiu.ro.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adi Stefani

    Dezbaterea este cu caracter electoral, iar publicul țintă este comunitatea academică. Va fi transmisă în direct, iar pe lângă studenți și profesori, în sală vor fi și reprezentanții presei. Din păcate, presă nu prea avem. Cel puțin nu o presă așa cum este ea definită în domeniu. Presa noastră locală este una neprofesionistă, deci orientată spre scandal, cu atitudini părtinitoare și lipsită de dorința de a evolua. E o presă provincială care se zbate pentru a supraviețui. E nevoie doar de un tur de 10 minute pe siteurile de presă din Sibiu pentru a observa acest lucru.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ULBS acelasi ADN

    Din partea presei vor fi prezente publicatiile Mesagerul de Olt si Gazeta de Valcea! Singurele interesate de marele eveniment din marea universitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact