X
catuse

Petrecere la Hosman. Unii la spital, alții la pușcărie

O petrecere s-a încheiat cu o persoană rănită grav și o alta încarcerată, după ce între doi dintre cei prezenți s-a iscat un conflict spontan, iar un al treilea a intervenit în apărarea fratelui său.

Totul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă. În timp ce participau la o petrecere organizată la o locuință situată în comuna Nocrich, satul Hosman, între doi bărbați s-a iscat un conflict spontan ce a degenerat în acte de violență din partea ambilor, transmite Ion Veștemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Intervenind în conflictul celor doi şi în apărarea fratelui său, un al treilea bărbat l-a lovit pe inculpat cu pumnii, acesta ripostând tot cu pumnii. „La un moment dat, suspectul a scos din buzunarul pantalonilor un briceag pe care l-a deschis și cu care a lovit persoana vătămată de mai multe ori în mai multe zone vitale, cauzându-i multiple leziuni traumatice, în zona gâtului, a spatelui și a abdomenului, leziuni traumatice care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă și care i-au pus viața în pericol”, transmite sursa citată.

Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore iar în data de 26, după punerea în mișcare a acţiunii penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a solicitat arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact