Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

O nouă companie aeriană vine la Sibiu

O nouă companie aeriană vine la Sibiu

Începând cu primăvara aceasta, o nouă companie aeriană va efectua zboruri de pe Aeroportul Sibiu. Compania se numește Anima Wings și este specializată în zboruri charter.

Anima Wings a fost lansată oficial la București luna trecută. În acționariatul companiei se regăsește Memento Group, din care face parte și Christian Tour, cel mai mare turoperator român, precum și operatorul aerian Orange2Fly din Grecia.

“Ideea de a crea această companie s-a născut în urmă cu mai bine de un an și a pornit de la nevoia reală de aeronave care să deservească turoperatorii ce organizează zboruri charter în România. Piața autohtonă a charterelor este în creștere, în timp ce numărul avioanelor disponibile pentru chartere în România nu reușește să acopere necesarul”, a declarat Tudor Constantinescu, director comercial Animawings, citat de Airlinestravel.ro.
Animawings are la dispoziție două avioane de tip Airbus A320-200, cu câte 180 de locuri. Acestea vor asigura zborurile charter operate de către o parte dintre turoperatorii din România către destinații de vacanță din Grecia, Turcia, Spania, Egipt și Tunisia.

anima wings

Agențiile de turism din Sibiu și nu numai, precum Karpaten Turism, deja vând pachete turistice cu plecare de pe Aeroportul Internațional Sibiu, în special către Turcia, zborurile fiind efectuate de Anima Wings.

La solicitarea Turnul Sfatului, reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu au confirmat informația, spunând că au fost contactați de conducerea Anima Wings pentru a pune la punct detaliile legale.

”Aeroportul Internațional Sibiu a fost contactat de reprezentanți noului operator aerian  Anima Wings în vederea stabilirii condițiilor contractuale în ceea ce privește desfășurarea de operațiuni de pe aeroportul sibian începând cu sezonul de vară 2020”, a transmis directorul general al AIS, Marius Gîrdea.
Cât privește informațiile privind toate destinațiile și orarul complet al zborurilor, acestea urmează să fie comunicate oficial de către companie.

”În ceea ce privește, atragerea de zboruri charter menționăm că diversificarea zborurilor charter în paralel cu dinamizarea rețelei de rute este o prioritate pentru echipa aeroportului întrucât ne dorim ca toți ce care aleg serviciile aeroportului sibian să poată beneficia de cât mai multe oportunități de călătorie. Reamintim pe această cale faptul că în sezonul de vară 2020 sunt disponibile de la Sibiu zboruri directe spre Monastir – Tunisia - destinație anunțată în cursul lunii noiembrie 2019 - spre Hurghada – Egipt, zbor operat și în sezonul de iarnă 2019-2020, zborurile fiind reluate pe această destinație și în sezonul de vară, respectiv spre Antalya – Turcia”, au mai transmis reprezentanții aeroportului sibian.

Foto: Airlinestravel.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

12 comentarii

Emirates

Acum 4 ani

La nivelul Sibiului, ar trebui sa vina minim Emirates sau Air New Zeeland!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ciorapel

Acum 4 ani

Mai degrabă Qantas
Raspunde

Emirates

Acum 4 ani

si AirAmerica
Raspunde

ami

Acum 4 ani

Bine ca v-ati nascut toti in business class in Emirates. Adica tot noi, pasagerii, trebuie sa facem misto si de putinul pe care il avem? Daca nu iti convine un aeroport cu care Lufthansa colaboreaza, avem si carute, barci, trotinete si mai departe, descurca-te!
Raspunde

Cetatean sibian

Acum 4 ani

Mai bine minunata sa ne explice de ce toate cursele Wizz Air au disparut??? De ce taxele de aeroport sunt cele mai mari din tara???? Curse charter??? Ha Ha!
Raspunde

un sibian

Acum 4 ani

cum de "iscusitii" din conducerea aeroportului nu reusesc sa aduca Turkish Airlines la Sibiu...Clujul are de mult cursa la Istambul
Raspunde

Marius

Acum 4 ani

Văd că majoritatea nu știu ce înseamnă sa aduci o companie mare la Sibiu. Turkish??? Ai idee ce nivel de servicii cer asemenea companii? Sibiul nu poate asigura nici macar un EasyJet, darămite companii de linie....
Raspunde

deutsche welle

Acum 4 ani

AEROFLOT ar fi perfect pentru noi !
Raspunde

Antrenor de ursuleti

Acum 4 ani

airkoryo
Raspunde

Marius

Acum 4 ani

Desigur...
Raspunde

Eu

Acum 4 ani

TS in toamna ati anuntat ca vs fi suspendata cursa Sb Tel Aviv! Care.i treaba? Continua si acum!
Raspunde

Toorko

Acum 4 ani

Pai am ajuns sa avem avioane cu zbor spre Turcia ? :D mare realizare. Sa mearga romanasii la all inclussive, ca nu sunt capabili sa mearga in locuri civilizate. De ce nu fac spre Grecia sau spre Ibiza, de ex ? Astea is chartere sezoniere inchiriate de marile lanturi all inclussive de prin turcia. Azi maine o sa vorbim turceste in stilul asta.... ca prosti deja cam suntem ca natie, multi tuciurii avem, ne mai lipseste limba.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus