Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Șoferiță de microbuz școlar acuzată că a lovit patru elevi. Femeia regretă gestul

Șoferiță de microbuz școlar acuzată că a lovit patru elevi. Femeia regretă gestul

Situație tensionată la Școala Gimnazială Rîu Sadului acolo unde, în data de 17 ianuarie, a avut loc un incident în care au fost implicați cinci copii și șoferița microbuzului școlar, Maria Muntoiu. În urma unui joc aparent violent jucat de copii, unul dintre ei a fost lovit de ceilalți patru. În lacrimi, copilul și-a anunțat mama, respectiv conducătoarea microbuzului, care, sub impactul momentului, a decis să le dea o lecție copiilor implicați. Acest fapt a generat un nou episod violent. În urma evenimentului, mama unuia din cei patru copii a făcut sesizări la toate instituțiile abilitate, de la direcțunea școlii, inspectoratul școlar, poliție și până la protecția copilului. Anchetele fiecărei instituții se află în curs de cercetare, iar singura măsură luată, până acum, împotriva Mariei Muntoiu a fost un avertisment scris dat de conducerea școlii. Pe de altă parte, conducătoarea microbuzului recunoaște că a lovit copiii și regretă că a reacționat impulsiv. Spune că este pregătită să accepte toate consecințele.

Prima lună a anului 2020 a debutat cu o situație tensionată între părinți și personalul Școlii Gimnaziale de la Rîu Sadului dată de un episod violent surprins și de camerele de luat vederi ale instituției de învățământ. Situația a fost semnalată acum de mama unuia dintre copiii implicați în incident. Din spusele femeii, în data de 17 ianuarie, cinci dintre copiii aflați într-o sală de curs, jucau un joc care implica pumni dați. Când unul dintre copii a fost lovit, acesta i-a povestit mamei lui, care este Maria Muntoiu, personal nedidactic în cadrul școlii și, în același timp, șoferiță de microbuz, meserie pe care o face de șase ani. Femeia a urcat în sala de clasă și dorind să le dea o lecție celor patru copii i-a lovit, la rândul ei. În urma incidentului, mama unuia dintre cei patru copii loviți de conducătoarea microbuzului spune că băiatul ei a fost agresat fizic și verbal de aceasta, că a fost lovit cu pumnul în burtă și că a suferit traume, fiind umilit de față cu ceilalți colegi. De asemenea, ea menționează că și ceilalți trei copii au fost loviți cu pumnii și palmele și că totul s-a întâmplat în prezența a două cadre didactice, respectiv profesoara de biologie și profesorul de geografie, care se aflau în sala de clasă și nu au luat atitudine. A făcut sesizări la conducerea școlii, la Postul de Poliție de la Rîu Sadului, la Inspectoratul Școlar Județean și la Protecția Copilului. Până în prezent, anchetele acestor instituții se află în desfășurare, iar singura sancțiune luată împotriva Mariei Muntoiu a fost un avertisment scris, pentru că se află la prima abatere, așa cum a spus directoarea școlii.

Pe de altă parte, șoferița microbuzului recunoaște că a lovit copiii și regretă felul în care a reacționat. Spune că acțiunea ei a fost la nervi și a fost făcută în calitate de mamă al cărui copil a fost lovit de alți patru.

„Au dat în copilul meu până i-a amorțit mâna. Acela vi se pare un joc? Acesta este adevărul, că acela nu a fost un joc, probabil când l-au mai jucat nu s-a ajuns atât de departe. Acum s-au jucat în așa fel încât patru copii l-au lovit pe copilul meu. Avea mâna înroșită de loviturile celor patru. Și eu nu știu cât de tare i-am lovit ca să ajungem la situația actuală. Eu mi-am cerut și scuze de la mama unuia dintre elevi care a venit în ziua respectivă și nu știu dacă trebuie dramatizat acest caz. Sunt șase ani de zile în această școală și nimeni nu a venit să mă întrebe dacă copiii sunt cuminți, dacă sunt respectoși. Treburile astea nu se iau niciodată în considerare, iar acum, că am făcut o greșeală, că am reacționat la nervi... Nu știu cum ați reacționa dumneavoastră dacă copilul ar veni așa și nu a venit direct la mine, prima dată și-a căutat diriginta, dar era plecată și apoi a venit la mine. Da am făcut greșeala și i-am atins. Am reacționat în calitate de mamă. Eu nu m-am dus în mod expres să-i bat, să-i dau cu capul de pereți sau știu eu ce. Eu m-am dus în calitate de mamă să le arăt că nu e atât de plăcut să lovești un copil în mână. Am reacționat la supărare și regret enorm. Am regretat și imediat după incident”, spune Maria Muntoiu.

Aceasta precizează că doar un singur părinte a depus plângere, iar ceilalți nu.

„Chiar am discutat cu ei și mi-au spus și ei că n-am procedat corect, dar au înțeles. Aici sunt cu totul și cu totul alte povești pe care nu are sens să le lungim.De șase ani de zile nimeni nu a avut nimic să-ți reproșeze. Sunt femeie, sunt șoferiță de microbuz, duc zilnic 16 copii cu microbuz. În școală fac și pe mecanicul și sunt și responsabilă cu alimentele și fochist, nu am doar o atribuție, ci am mai multe atribuții. Nu m-am dat niciodată în spectacol. Ce am putut face să ajut am ajutat”, mai spune Mioara Muntoiu.

Altă mamă a unui copil agresat: „Din ce-am văzut eu pe filmări i-a atins un pic, dar nu pot spune că i-a lovit ce știu eu ce”

Doamna Maria este mama unui alt copil implicat în incidentele din 17 ianuarie, însă, ea consideră această problemă a fost rezolvată.

„Eu am văzut filmările, nu avem ce obiecta. S-a discutat, s-a luat o hotărâre în școală, doamna și-a cerut scuze și i le-am acceptat, eu nu am nimic de declarat. Din ce-am văzut eu pe filmări i-a atins un pic, dar nu pot spune că i-a lovit ce știu eu ce. I-a certat într-adevăr și le-a dat așa câte o palmă la fiecare, dar noi am discutat treaba asta, s-a discutat într-o ședință de consiliu la școală. De față cu doamna, am fost și noi toți părinții și nu cred că ar trebui să se mai facă atâta tămbălău pentru nimic. Asta a fost doar o hotărâre internă în școală. S-au dat răspunsuri la reclamații s-au dat sancțiuni. Eu i-am spus persoanei respective ce am avut de spus, a doua oară nu se va mai întâmpla. Mi-am dat seama că a reacționat la nervi, acum ca oricare alt părinte și eu îmi apăr copilul ca și ea, nu a fost corect, dar asta nu înseamnă că trebuie să ducem totul la extrem”, spune doamna Maria.

Avertisment scris pentru conducătoarea microbuzului

Mioara Perju, directoarea școlii, cunoaște bine situația și a relatat-o și ea.

„Este vorba despre un joc pe care îl joacă copiii, la care, dacă cel întrebat se sperie, dau cu pumnul în el, respectiv copilul șoferiței de microbuz a jucat acest joc și a primit de la alți patru copii, patru pumni în mână. El s-a dus la mama lui și a început să plângă că-l doare mâna. Șoferița, plângându-i copilul s-a dus la ei. S-a întâmplat totul într-o clasă. Se vede pe imagini cum într-adevăr dau copii cu pumnul în el, cei patru și pe urmă după un interval de cinci minute, doamna a urcat sus și a chemat acei copii să discute cu ei și să vadă dacă este bine când dă altul în ei. Și într-adevăr doi s-au dus la dânsa, alți doi au alergat-o prin clasă. Asta s-a întâmplat într-o clasă unde a avut loc olimpiada de geografie și unde erau doi dascăli, respectiv doamna care prelua lucrările de la olimpiadă și care era și profesor de servici și profesorul de geografie care discuta cu copiii care au terminat despre subiecte. Intrând șoferița în clasă a dat câte un pumn celor doi copii, iar spre ceilalți a pornit prin clasă și le-a dat și lor câte una. Acum, cum să vă explic, să nu vă imaginați că vai de mine ce agresiune a fost sau ce i-a bătut, dar într-adevăr a greșit. În acele fracțiuni de secundă, profesorul de geografie s-a dus către dânsa, să o întrebe ce s-a întâmplat și ce face, iar doamna de serviciu, doamna de biologie a scos restul copiilor afară și a spus celor patru, aflând despre ce a fost vorba, că fiind un joc violent în școală și ei vor primi mustrare scrisă, pentru că nu este normal”, spune Mioara Perju.

De asemenea, directoarea precizează că cei doi profesori nu au văzut jocul copiilor, pentru că ei se aflau angrenați în alte acțiuni. Profesoara de biologie prelua lucrările, iar profesorul de geografie discuta subiectele cu un grup de copii.

În urma reclamației făcute de mama unuia dintre copiii agresați, situația a fost discutată în consiliul de administrație, ședință la care a fost pezentă și mama băiatului care a făcut sesizările. „Am primit reclamație de la un părinte. Am întrebat-o dacă este în numele tuturor părinților implicați sau este doar în numele ei și mi-a specificat că este doar în numele ei. Ceilalți părinți nu au făcut reclamații, ca apoi în consiliul de administrație unde n-am invitat mama care a depus reclamație, s-o găsesc instalată la biroul la mine, la masă, nici n-a vrut să iasă afară să ne permită să ne desfășurăm ședința. A trebuit să rezolvăm această problemă întâi și întâi. Am întrebat de nenumărate ori dacă reclamația este la adresa părintelui Muntoiu sau la adresa angajatei. Eu sunt director solicitată de inspectorat din 6 ianuarie, deci problemele care au fost până atunci în școală eu nu le știu. Eu știu doar ce este acum. Și atunci am vrut să stau de vorbă cu consiliul de administrație, să spun care este situația, să-i informez. N-am putut. A trebuit să fac totul de față cu dânsa pentru că n-a vrut să iasă afară. Și am discutat. În acea ședință trebuia discutat calificativul personalului nedidactic pe anul calendaristic care a trecut. Ori calificativul pentru doamna Muntoiu era de foarte bine. Nu a avut nicio abatere. Pe lângă că este și șoferul școlii și face patru drumuri dimineața și patru drumuri la prânz este pe post de fochist, este pe post de mecanic și are în evidență gustarea copiilor. Asta a fost tot ce s-a întâmplat atunci și în discuție bineînțeles că am pus problema. A fost reacția unei mame când copilul a venit jos bătut. Ea e în școală de foarte mult timp și nu a avut niciun fel de probleme. A fost cu copiii în țară, a fost cu copii în excursii. Într-adevăr este o doamnă de 31 de ani, tânără, cu o voce mai stridentă când o ridică și ține la anumite lucruri. Să salute copilul când intră, mai multe lucruri care țin de bun simț și care, cred eu, nu sunt rele, dar acum parcă se vrea să se arunce în ea. Cel puțin eu așa simt din afară”, mai spune directoarea. Pentru că s-a aflat la prima abatere, șoferița a fost sancționată conform Codului Muncii, Art, 248, alin. (1) lit. a) cu avertisment scris, în data de 29 ianuarie.

Anchetă în curs la inspectoratul școlar, poliție și protecția copilului

Cu privire la această situația au fost sesizate și alte instituții abilitate să i-a decizii în acest caz. Reprezentanții Inspectoratului Școlar spun că sunt în temă cu ceea ce s-a întâmplat la Rîu Sadului și că, în cursul acestei săptămâni, un inspector școlar se va deplasa la școală să vadă imaginile, să stabilească cauzele și să se ia măsuri. De asemenea, cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului spun că și la ei a fost înregistrată o sesizare, iar aceasta se află în lucru. „Sesizarea a fost primită din partea mamei unui copil care ne-a adus la cunoștință faptul că fiul ei a fost lovit de o angajată a Școlii Gimnaziale Rîu Sadului, care, totodată este și șoferul microbuzului școlar. Colegii mei s-au deplasat și au purtat discuții cu reprezentanții școlii, ocazie cu care au solicitat și anumite probe în ceea ce privește evenimentul. De asemenea, s-au făcut adrese. Au fost sesizate Inspectoratul Școlar Județean și Postul de Poliție Rîu Sadului pentru ca aceștia să i-a măsurile ce le revin. Au solicitat școlii să ne comunice rezultatele cu privire la acest incident și demersurile pe care le-au făcut ei. La nivelul instituției noastre sesizarea este încă în lucru. Se așteaptă răspunsurile de la fiecare instituției”, spune Beatrice Muntean, purtător de cuvânt al instituție.

Anchetă se desfășoară și la poliție.

„La nivelul Poliției Orașului Cisnădie a fost înregistrată o plângere referitoare la acest conflict, plângere care face obiectul unui dosar penal în care cercetările se desfășoară sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. De asemenea, au fost audiați martori și s-au făcut demersuri către unitatea școlară pentru obținerea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere montate în școală, iar ancheta își urmează cursul firesc pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și, implicit, aplicarea măsurilor legale care se impun”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

23 comentarii

kokos

Acum 4 ani

Mult zgomot pentru nimic!
Raspunde

Sibian

Acum 4 ani

Pentru voi a fi lovit de un adult cu o forță superioara vi se pare nimic
Raspunde

Anonim

Acum 4 ani

Ma scuzati, dar daca copilul dvs ar veni acasa batut, cum ati reactiona?
Raspunde

Don Balon

Acum 4 ani

Daca nu a dat cu Bota inseamna ca nu a lovit. Cu mana inseamna alintare.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Elena

Acum 4 ani

Se scrie corect “/a implicat” nu i-a implicat ; elevii se bat si tovarasii au alte activitati nu vad ce se intampla la scoala. Asa a devenit responsabila cu disciplina conducatoarea microbuzului care a resolvat problema cum a stiut ea mai bine. De aia sunt sute de mii de copii Romani la scoala in alte tari.
Raspunde

Sibian

Acum 4 ani

...apucaturi de pe vremea comunista!Nu ai voie sa lovesti un copil,punct!Exista metode legale prin pedepsirea lui "zoro"
Raspunde

Sibian

Acum 4 ani

Într-adevăr aceste metode ar trebui pedepsite conform legi, dar se pare ca vinovatul nu va păți nimic și va continua sa facă legea în școală.
Raspunde

rescue

Acum 4 ani

Din titlu am crezut ca i-a lovit cu microbuzul ... Apoi, astfel de ”ciobanisme” sunt ceva normal in zona oierilor ...
Raspunde

Opinie

Acum 4 ani

Și cum adică? Dacă sunt ciobani trebuie sa primească bătaie.
Raspunde

Anonim

Acum 4 ani

Nu este normal ce se intampla. Din cate se poate observa, se relateaza faptul că dansa este la prima abatere. Pe bune? Sunt un fost elev al școlii si aproape de fiecare dată dansa urla la copii prin scoala si facea ce voia pe acolo, cât despre cadrele didactice nu pot sa le laud, deoarece nu există pauza in care sa nu merga la fumat si se mai mira ca copii se bat sau se joacă jocuri violente. Din punctul meu de vedere mama copilului care a facut plângere a facut foarte bine, pentru că în scoala aia fiecare face ce il taie capul si poate cu acesta ocazie se vor trezi la realitate.
Raspunde

Rau Sadului

Acum 4 ani

Prea multa tevatura pentru o nimica toata ,copii sunt obraznici ,nerespectuosi, lipsa educatiei de acasa isi spune cuvântul precum si tupeul de nedescris al unor proaste care cred ca copii lor sunt niste genii .Loviți in profesori care si-au tocit creierii si coatele pe băncile scolilor si pentru care nu aveti pic de respect ,voi astea care va credeti mari deștepte , sa va fie rusine . Semnat, Un cetățean care a locuit in Rau Sadului.
Raspunde

Anonim

Acum 4 ani

Mda, ca de obicei, se scot la iveală doar lucrurile negative, cele pozitive nu mai contează! Dați cu noroi în numele școlii în necunoștință de cauză! Pentru participări la concursuri, unde s-au câștigat premii sau despre strădania profesorilor de zi cu zi pentru a face niște oameni în adevărata putere a cuvântului din acești copii, nu se amintește nimic. Nu, dar de vorbit de rău suntem buni toți. Haideți să fim serioși, câți dintre cei care comentați aici sunteți profesori, câți știți ce înseamnă munca cu elevii?! Să lăsăm instituțiile abilitate să facă ceea ce trebuie și să ne vedem fiecare de treaba noastră!
Raspunde

Anonim

Acum 4 ani

Uite eu sunt cadru didactic ce culmea acum câțiva ani buni am predat la școala în cauză. Copii foarte buni, și unii dintre ei chiar peste așteptări însă susțin toate cele reclamate. Persoana respectivă se comporta mai ceva ca directorul scolii și lovea stânga /dreapta pe cine apuca.O persoana ce nu si a știut locul niciodată în școală. Si restul personalului depășiti de situație.
Raspunde

sibian

Acum 4 ani

Aici se vad lipsa celor 7 ani de acasa si la doamna in cauza care este destul de tanara si la copii pe care ii transporta cu masina .Din pacate lipsa bunului simt si a educatiei se observa permanent si peste tot printr-o democratie prost inteleasa unde toti cred ca au drepturi dar indatoriri ioc.Lumea trebuie sa inteleaga ca evolutia societatii nu inseamna lipsa de respect si bun simt vis-a-vis de cel de linga tine.Sa ne intelegem , a respecta si a te comporta decent in societate nu inseamna a te umili si cacilii in fata nimanui.Libertatea si democratia mea incepe unde se termina a ta !
Raspunde

Anonim

Acum 4 ani

Este la prima abatere? Mereu a facut ce a vrut ea, mereu țipă la copii de parcă ar fi mijlocul ei de transport. 1.Sunt și copii mai micuți, dar ea nu se deranjează nici măcar să coboare să le deschidă ușa, țipând la ei dacă o închid mai tare ei neputând altfel. 2. O întâmplare dintr-o altă zi a fost să dea copii jos din mijlocul de transport pe motiv că nu i-au dat ei "Bună ziua!". Serios? Asta a făcut ca, copii să meargă pe jos acasă 3 km!!? 3. Ultimul lucru pe care îl spun este lucrul care mă deranjează cel mai mult pentru că este vorba despre un copil care îmi este fosrte apropiat. Pentru că acum destul de mult timp această angajată care trebuie doar să transporte copii și atât (nu cum spune ea că face si pe mecanicul si pe fochistul si multe altele...femeia de serviciu ce face de este ea nevoita sa faca focul!!?), a hotărât ea să-l amenințe că nu mai are ce căuta în microbuzul școlii și de atunci el merge în fiecare zi pe jos. Așa că prima abatere a fost de mult, doar că așa cum a mai fost spus s-a mers pe principiul "La-s că merge și așa!"
Raspunde

Raureanul nemultumit

Acum 4 ani

Serios, vorbeste o persoana care nu are copii de dus cu autobuzul acasa, ai mei de 6 ani de zile ,de cand merg cu autobuzul, nu au avut nici un fel de problema , chiar m-am inteles super cu doamna soferita , mai conteaza si cei 7 ani de acasa, si ce coportament vad copii acasa, deci sa lasam rautatea la o parte si sa ne vedem de ograda noastra ,
Raspunde

Anonim Riu sadului

Acum 4 ani

Draga reporter dar numele "mamei" victimei nu il publici ? Exista o legislație GDPR in vigoare ...oare ce se intampla cu ea ? În plus daca tot ne ascundem dupa "nume false" hai ca intru si eu in discutie ! Draga doamna Mihaela Poplacean stiu ca urmăriți cu interes aceasta pagina de can-can ... ce s-a întâmplat s-au terminat banii dupa "atacul ursului" din 2016 si nu stiti cum sa producerii altii ? Atata circ prin presa ... pentru nimic ! 1. Nu va convine ca si copilul dumneavoastră să învețe in acea școală ? Mutați-l la alta școală mai bună ! 2. Învățați-l cei șapte ani de acasă ! Din cele două profile de facebook pe care le dețineți...se pare ca nici dumneavoastră nu îi aveți! 3. Înțelegeți că prin "rahaturile" care v-au fost bagate in cap de un fost "mentor" care acum slujește la 14km distanță de locația dumneavoastră ... denigrati imaginea învățământului românesc la nivel local ? 4. Ce aveti de castigat din tot circul acesta ? Nimic...un moft propriu ! Sau speriați la subvenții ca cele obținute "legal" de la APIA ? Cât despre doamna Raluca Budusan...autoarea acestor articole daca "săpam" puțin prin analele anumitor instituții aflăm mai multe despre aceasta doamnă a cărui nume nu este dezvălui din anumite motive "crestinesti" si studii "istorice" ...din care ne putem da seama despre educația dansei oferita "copchilului" ... semnat tot un anonim din Riu Sadului ca si persoanele de mai sus .
Raspunde

Miha

Acum 4 ani

Nu-mi da tu mie sfaturi de creșterea copilului, când tu nu ai!!!
Raspunde

Miha

Acum 4 ani

Și apropo încă o întrebare :de unde se presupune ca vreau sa scot bani? De la unii inferior financiar mie??? Care nu mai au mult, și le cad ruinele în cap?? Sau???
Raspunde

Anonim

Acum 4 ani

De asemenea, sunt și eu un fost elev al acestei școli și stiu foarte bine ceea ce se întâmplă in incinta acestei instituții. Susțin și felicit această mămică fiindcă e singura care a avut tupeul necesar să ducă aceste nereguli mai departe. Nu, nu sunt aberații, sunt lucruri foarte adevărate! Doamna șoferiță este deplin lipsită de bun simț, se crede ceea ce nu este in această școală, țipă la copii și chiar ii lovește (să nu credeți ca aceasta este prima abatere! ) Recent am auzit ceva de genul că, fiul ei cel mare (care, la fel de lipsit de bun simt ca si mama lui) obișnuiește să lovească fetele peste fund. Una din fete l-a lovit unde nu trebuia să zic așa (nu susțin acest lucru) iar acesta a fugit la mama lui să-i spună. Nicidecum nu apelează la cadrele didactice, aceasta e o minciuna. Fuge direct la mami, care vine și o amenință spunându-i “Dacă o să aibă nevoie de operație, te las fără fl*ci la pi*da”. Vi se pare normal acest comportament și limbaj fata de copii? Înțeleg, ești revoltata, dar bunul simt unde e? Lipsește cu DESĂVÂRȘIRE, oameni buni. Nu mai încercați sa ii luați apărarea, doar noi cei din școala stim ce se întâmpla acolo!
Raspunde

Rureanul multumit

Acum 4 ani

Ma scuzati ca ma bag in discutie, dar sa stie si cititori acestui reportaj ca doamna care acuza pe doamna soferita , sufera de nebagare in seama , se crede importanta desi nu e, si ataca in stanga si in dreapta ca vezi doamne poata o mai baga cineva in seama, ca doar e doamna cu ""facultate"" .
Raspunde

Miha

Acum 4 ani

Ce băgare în seamă??? Spune concret ce te doare și rezolvăm!!! Voi sunteți în noaptea mintii, sau ce???? E interesant cum, nu aveți curajul să vă dați numele!Groaznic!! Eu ți-l știu clar !!
Raspunde

Miha

Acum 4 ani

Aici se obișnuiește ca gunoiul sa fie ascuns sub preș, și pana la urma cine sunt eu să-l scot la suprafață nu?? Foarte bine, pentru asta conducerea scolii va fii cheamata în instanta, împreună cu ISJ.Sibiu și agresorul fizic. Numai faceți adrese de socializare false, anonime și etc.. degeaba, inutil!! Fapta e consumata deja, și eu nu-s lipsita de curaj dacă asta e ideea!!Semnat cu încredere, Mihaela Poplacean!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus