X
fish

Fish, Port Noir și Testament, confirmați la ARTmania Festival

Fish, Port Noir și Testament continuă seria confirmărilor la cea de-a 15-a editie ARTmania Festival, care va avea loc în perioada 24-25 iulie 2020, în Piața Mare.  Cele trei noi confirmări vor urca pe scena ARTmania Festival alături de seria de artiștilor deja anunțați, Amon Amarth, Clutch, Cult of Luna, My Dying Bride, Myrkur și The Vintage Caravan.

Abonamentele pentru ediția aniversară a Festivalului ARTmania pot fi achiziționate de pe artmaniafestival.ro, blt.ro, iabilet.ro, kompostor.ro și eventim.ro. În prezent, mai sunt disponibile 500 de bucăți la preț special de 290 lei/ bucata. După epuizarea acestora, o noua etapă de pre-sale va începe, în cadrul căreia abonamentele individuale vor avea prețul de 320 lei/bucata.

Legendă a rock-ului progresiv și fost solist al cunoscutei trupe Marillion, Fish (UK) va canta în premieră în România, la ARTmania Festival, artistul alegând acest festival ca parte din turneul de promovare a celui din urmă album de studio din cariera sa, transmit organizatorii festivalului.

Pe numele sau real Derek William Dick, artistul de origine scoțiana a atras respectul industriei muzicale internaționale de-a lungul a aproape 40 de ani de carieră, ieșind în lumina reflectoarelor atât datorită timbrului vocal deosebit (descris, printre altele, drept o îmbinare între Roger Daltrey și Peter Gabriel), cât și a versurilor compuse, considerate drept „proza poetică”.

Datorită vocii distincte, talentului muzical și prezenței scenice deosebite, Fish a ajuns pe locul 37 în „Top cele mai bune voci rock” lansat de Planet Rock (în 2009) și pe locul 49 în „The 100 Greatest Frontmen”, top realizat de Classic Rock în 2004 (Classic Rock este o cunoscută revistă britanică ce face parte din același trust de presa cu publicațiile Metal Hammer și Prog).

Fish și-a consolidat notorietatea internațională ca vocal al binecunoscutei trupe de rock progresiv Marillion, împreună cu care a contribuit la dezvoltarea industriei muzicale din 1981 până în 1988. Acestei părți i se adaugă cariera solo, în cadrul căreia Fish a explorat mai multe arii artistice, de la rock, la folk sau la pop contemporan, călătorii artistice materializate în zece albume întâmpinate cu entuziasm de publicațiile de specialitate și de fanii genului progressive. De la materialul de debut, „Virgil in a Wilderness of Mirrors”, lansat în 1990, care a ajuns în primele locuri ale topurilor europene, discurile lansate de Fish au atras recenzii pozitive, provocând conversații sau discuții pasionate în rândul audiențelor.

Cel mai nou album, „Weltschmerz”, programat să apară în luna mai, va fi și ultimul capitol din călătoria muzicală a artistului, potrivit propriilor declarații. Pentru a încheia cercul, în turneul de promovare a acestui din urmă album de studio, Fish va cânta atât piese de pe primul său material solo, cât și piese de pe „Weltschmerz”. Fanilor li se pregătește o experiență muzicală specială la ARTmania festival.

Port Noir (SE), un “alt rock trio” suedez în continuă afirmare pe scena muzicală internațională vine la ARTmania Festival și pregătește un show care va energiza audiența cu un mix inedit de rock old school, asezonat cu inserții creative ale unor influențe progressive, hip hop sau R&B, transmite sursa citată.

port noir
Apărut în 2011, ca proiect al Love Andersson (bas, voce), AW Wiberg (tobe) și Andreas Hollstrand (chitară, clape și backing vocals), Port Noir a atras rapid interesul comunității muzicale prin mixul fresh pe care îl propune, inspirat și de stilul abordărilor unor nume destul de diferite, precum Queens of the Stone Age, Daft Punk, Rage Against the Machine sau The Weeknd.

Testament este una dintre primele trupe metal care a obținut succes și în mainstream, odată cu lansarea albumului „Big Four of Thrash”. De altfel, formația face parte din generația celor care au ajuns cunoscuți drept „The Big Four”, generația celor care au popularizat genul thrash metal. Din acest motiv, valul acestor trupe apărute în anii ’80 în Bay Area mai este cunoscut sub denumirea de „The Big Eight” ai thrash metal-ului.

Proiectul își începe povestea în 1982 în Berkeley, California, sub numele de „Legacy”, denumire care va fi folosită timp de trei ani și va rămâne, în final, doar ca titlu al primul album de studio. De-a lungul carierei de aproape 40 de ani, Testament și-a lăsat amprenta asupra a generații întregi de artiști, oferind în egală măsură o moștenire impresionantă: 12 albume de studio (al 13-lea urmând în acest an), patru albume live, cinci compilații, 12 single-uri și trei DVD-uri, ce însumează peste 14 milioane de discuri vândute în întreaga lume. Și au făcut acest lucru rămânând fideli crezului de a aduce la lumină stilul virulent, dur, în cea mai pură formă specifică abordărilor metal, fără compromisuri și fără a îndulci în vreun fel mesajul transmis.

testamentIar recunoașterea industriei muzicale internaționale nu a întârziat să apară, Testament câștigând „Best Album” la Metal Hammer Golden Gods Awards (2008) sau ajungând pe locul 12 în Billboard Top 200 din SUA pentru „Dark Roots of Earth”, care s-a vândut în 20.000 de exemplare în prima săptămână de la lansare.

Cel mai recent episod din povestea Testament urmează să fie scris anul acesta, prin lansarea celui de-al 13-lea album de studio, „Titans Of Creation”. Albumul este conceput din dorința de a păstra rădăcinile tradiționale ale genului thrash metal și de a le îmbogăți cu ingrediente progressive, pentru a aduce audienței un mix complex și surprinzător. Ascultătorul va fi condus printr-o varietate de stări cu ajutorul fiecărei piese de pe noul disc, toate melodiile urmând firul roșu al oricărui proces de creație, proces urmat inevitabil de jumătatea sa eternă: distrugerea. Iar de varietatea de stări emoționale și de energia debordantă a concertelor live Testament se vor putea bucura pe deplin toți cei care vor fi parte din publicul ediției aniversare ARTmania.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact