X

Prostiile despre Victor

Traian Deleanu

Eu n-am avut vreme să scriu aceste rânduri mai devreme. Victor are vreme să și opereze. Nu e un zeu, dar e un chirurg cardiovascular extrem de bun și cu siguranță că asta nu îl scutește de consum de energie. De timp.  Într-o pauză în final de weekend, să mai iasă la plimbare în Sub Arini cu cei mici, soția și cu părinții. Doar o seară, că de luni e înapoi la minister.

Înapoi la minister să ia și decizii care favorizează și clinica Polisano, adică mediul privat, dar și locul în care profesează, în continuare, și chirurgia la cel mai înalt nivel. Da, este o situație care merită cunoscută, pe toate fețele, dezbătută. Ne-am ars suficient cu favoritisme și dedicații, fără să cerem tocmai de la liberali (care se pretind pro-transparență) deschidere pe subiect. Dar Victor operează căci are pacienți care îl cer. Da, în spitalul Polisano pe care îl lasă să concureze cu spitalele publice în accesarea de fonduri din bugetele publice ale Sănătății. Dar, până la urmă, reputația Polisano față de celelalte instituții publice de sănătate este incomparabil mai bună. Chestiunea numărului de angiografe în centrele de infarct? Cei care se pricep să dezbată, presa e îndreptățită să se intereseze și să sape după răspunsuri valide.

Înapoi la minister, Victor Costache nu ar trebui să grăbească, neprofesionist, o astfel de decizie precum liberalizarea accesului la banul public. Care poate avea un impact serios asupra unor instituții de sănătate publică. De exemplu, e vreun grafic cu estimările impactului asupra bugetelor unor secții din spitalele publice sau asupra altor furnizori publici de servicii medicale? Secții și furnizori care intră brusc pe o piață concurențială. E vreo discuție reală despre modul în care se poate controla legalitatea și eficiența cheltuirii bugetelor publice de către privații care nu se estimează ce cotă vor lua? Nota de fundamentare emisă de ministerul condus de Victor Costache n-are nici măcar o cifră trecută în vreuna din coloanele tabelului despre impactul bugetar. Dezbaterea pare mai mult la nivel de declarații și emoții, decât pe cifre și efect clar asupra pacientului. Că sunt sau nu legitime ideile de mai sus, dezbaterea trebuie să existe, oricât de bâzâitor-tâmpită poate părea ori fi. Ordonanțele peste noapte sunt o prostie, nimeni nu vede adevărul dinspre toate fețele.

Înapoi la minister, Victor se întâlnește cu o clică ce i-a fost potrivnică din momentul în care s-a reîntors să profeseze în țară, după ce și-a clădit un nume dincolo timp de 14 ani. Victor nu are cum să coabiteze cu lumea aceea, nici cu cea frauduloasă din mediul academic. Victor operează și când merge la congrese pe te miri unde, își clădește CV-ul pe chestiuni cu mâna lui create în domeniu, este un fan al deschiderii bugetelor publice către privat, accesează granturi generoase și are o rețea impresionantă de conexiuni, n-are cum să ”se înghită” cu cei de până acum. Cu bănicioii. Care fac parte dintr-o lungă serie.

Dar ce să vorbim de sprijin din partea aparatului de stat, funcționărimii din zona guvernamentală? Să privim doar la Sibiu: liniște totală. Parcă nu un medic care a ales să devină sibian este ministru al Sănătății. Cei din Polisano să scoată vreo vorbă? Liniște. Colegii lui din cadrul ULBS, academicieni dintre care mulți sunt și medici cu cabinete ori clinici private? Aș, de unde atâta lipsă de invidie. E adevărat – dar să fie asumate publice evidențele în acest sens – Victor are orgoliile lui. Cine nu le are?

Culmea, printre puținii sibieni care trec, totuși, de nivelul de șușoteală pe subiectul Victor Costache și care își asumă o poziție amplu asumată sunt pesediștii. Una asumată așa cum cred ei de cuviință sau, mai bine spus, așa cum îi taie pe ei capul că le-ar aduce mai multe voturi sau te mai miri ce alt câștig. Fie și pentru democrație, în care fiecare are dreptul să spună și prostii. Chiar și acelea că e ceva condamnabil că Victor Costache, totodată ministru al Sănătății, operează în zilele lui libere de la minister.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nelutu Tichindelean

    Nu va mai luati de somitatile urbei! Ati inceput cu Carabulea, ati continuat cu Maricuta, acum dl Doctor Costache! Ce urmeaza, Iohannis?! Voi nu vedeti ca ne lauda englejii, francejii sau chiar americanii? Toti ar vrea sa fie sibieni, numai cativa jurnalisti ies din tipar. Opritiva-ti!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Paula

      Nu-i ASA ca ATI prefera SA plece din Tara, ca oricum Voi PSD-istii, ptr un simplu stranut, va duceti sa va cautati pe la Viena? Sau preferential, cnf regimului PCR, pe la medicii din curte. Jos ciuma rosie!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Zigma

    In orice tara normala si democratica, acest domn nu mai era demult ministru…. Vezi gafa cu autismul, gafa cu emailul in care preciza ca “prietenii lui” au facut niste ordonante de urgenta (asta e trafic de influenta domnilor)….
    Dar…daca e ordin pe unitate sa fie albit… Si mai si primesc “jurnalistii” bani ptr asta….e cel mai minunat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact