X
urgenta spital judetean (6)

Sesizări privind măsurile de igienă din Spitalul Județean. Reprezentanții spitalului: „Personalul care nu respectă regulile va fi sancționat”

După ce un cititor Turnul Sfatului și-a exprimat îngrijorarea privind măsurile de igienă din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, spunând că personalul medical folosește aceeași încălțăminte atât afară cât și în interiorul unității medicale, favorizând astfel răspândirea infecțiilor, reprezentanții spitalului au transmis că sunt luate toate măsurile pentru ca acest lucru să nu se întâmple.

Un cititor Turnul Sfatului a transmis astăzi o sesizare privind protocoalele de igienizare de la Spitalul Județean Sibiu, despre care spune că „sunt inutile”. Sibianul acuză faptul că personalul medical folosește aceeași încălțăminte atât în afara cât și în interiorul spitalului și spune că, în opinia sa, ar trebui luate mai multe măsuri pentru a evita răspândirea microbilor.

„Este vorba despre dezinteresul managementului unității, cu privire la riscurile de contaminare la care se expune atât personalul instituției dar mai ales pacienții. Există niște protocoale de igienizare care se aplică mai mult sau mai puțin, însă sunt inutile deoarece un aspect foarte important este omis! 99% din personalul medical în timpul serviciului folosește aceeași încălțăminte atât în curtea spitalului, cât și pe secții, saloane, săli de tratament etc. Acest fapt anulează orice încercare de sterilizare, igienizare, prevenire contaminări”, relatează cititorul care și-a păstrat anonimatul.

Acesta vine și cu câteva idei care, spune el, ar putea evita răspândirea infecțiilor. „Pentru a arăta un minim interes asupra sănătății cetățenilor tratați în această unitate, ar trebui interzisă/sancționată folosirea aceleiași perechi de încălțăminte în afara secției respectiv instalarea în toate căile de acces pe secții de covorașe antibacteriene, nu doar în 2-3 locuri, evitând astfel și contaminarea încrucișată secundară. Este imperios necesară luarea de masuri în acest sens mai ales unde există un risc ridicat de infecție, fie pentru că se efectuează proceduri de risc, fie se găsesc pacienți imunocompromiși, evitând în principal diseminarea microorganismelor”, transmite acesta.

Conducerea Spitalului Județean Sibiu a transmis, tot astăzi, un punct de vedere privind această problemă. Cornel Benchea, managerul unității medicale, spune că există protocoale în ceea ce privește atât echipamentele medicale obligatorii cât și igienizarea spațiilor.

Redăm, mai jos, răspunsul reprezentanților spitalului.

„Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu face toate eforturile pentru prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale, atât pentru pacienți cât și pentru personalul instituției. În acest sens, există protocoale în ceea ce privește echipamentele medicale obligatorii, respectiv igienizarea spațiilor. Deplasarea personalului medical este adaptată specificului instituției, SCJU Sibiu fiind un spital pavilionar, fapt care generează riscuri suplimentare.

Măsurile implementate sunt următoarele:

  • În sectoarele protejate (bloc nașteri, blocuri operatorii) există încălțăminte special destinată sălii (în filtrul blocului operator), personalul care intră în săli având obligația de a-și schimba încălțămintea din secție cu cea din aceste blocuri;
  • În secțiile ATI, la intrare există echipament de protecție, inclusiv botoșei de unică utilizare, destinați atât vizitatorilor, cât și  pentru personalul propriu al SCJUS aparținând altor secții;
  • Pentru celelalte secții ale spitalului este obligatorie schimbarea în ținuta completă, inclusiv încălțăminte de spital la intrarea în tură, in vestiarele secțiilor;
  • În general personalul se deplasează între secțiile din pavilioanele chirurgical, medical, fizioterapie, bloc materno-infantil utilizând pasarelele de legătură. Pentru asigurarea condițiilor de curățenie, SCJU Sibiu a renovat recent tunelul de acces dintre secțiile menționate.
  • În interiorul secțiilor de spitalizare, a laboratoarelor și serviciilor spitalului, întreținerea pavimentelor se face respectând procedura SCJU Sibiu ”Întreținerea pavimentelor”, care prevede curățarea pavimentelor de 2 ori pe zi și dezinfecția lor o dată pe zi iar în secțiile de risc curățarea pavimentelor de 2 ori pe zi și dezinfecția de 2 ori pe zi. În plus, în sectoarele protejate, cum sunt blocurile operatorii, ATI etc. , în zonele de acces se utilizează covorașe antibacteriene pe pavimente.
  • Pentru cazul contaminării accidentale a pavimentelor cu produse biologice există o procedură separată care prevede ca prim pas izolarea zonei afectate și turnarea soluției dezinfectante pe zona respectiva, urmata de curățarea zonei”

Totodată, managerul spune că personalul care nu respectă regulile în ceea ce privește deplasarea dintr-o clădire în alta, respectiv schimbarea încălțămintei sau utilizarea de botoșei speciali, va fi sancționat.

„Probleme întâmpinăm la deplasarea personalului medical pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu dinspre și înspre pavilioanele exterioare, nelegate între ele prin pasarele ci doar prin aleile de acces din curtea spitalului; în aceste cazuri personalul este instruit să utilizeze altă încălțăminte decât cea de secție sau botoșei de unică utilizare pentru protejarea încălțămintei de spital.  În situația în care aceste lucruri nu sunt respectate, personalul riscă sancțiuni disciplinare”

Reprezentanții Spitalului Județean mai spun că se are în vedere, pe viitor, montarea de covorașe antibacteriene în cadrul mai multor secții ale spitalului, astfel încât să fie eliminați factorii de risc. Rata infecțiilor asociate asistenței medicale, a fost, în 2019 de 1,15%, în această unitate medicală.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    CitizenX

    Din pacate indiferent ce sa va mai face sau de se va mai impune in materie de reguli si renovari , realitatea este simpla : spitalul pur si simplu nu mai corespunde din niciun punct de vedere timpurilor si exigentelor. Este deprimant, iesi de acolo mai bolnav decat intri, nu exista circuite si nu are sens sa se mai pompeze bani acolo.
    Nu imi explic de ce municipalitatea si consiliul judetean sunt atat de pasive, nu suntem cel mai sarac judet din tara si nu cred ca o investitie intr-un spital nou ar fi peste puterea financiara a judetului.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bobby

    Lasa ca avem festivaluri cu death metal si cavaleri finantate de primarie cu bani grei sar mai ales am avut in ultimii ani excedent bugetar la primaria Sibiu !!! Fodor se trateaza in Germania …nu ? Aveti grija ce votati !

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Leustean

    Raspunsul conducerii spitalului este unul obisnuit, protocolar si de absolvire a oricarei culpe. Adevarul este ca multe protocolae sunt doar pe hartie, aruncate uneori in presa, la fata locului, zburda aceasi botosei si prin curte si pe sectii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact