X
comert ilicit parfumuri

Dosare penale pentru doi tineri care vindeau pe stradă parfumuri contrafăcute

Doi bărbați în vârstă de 22 și 30 de ani, domiciliați în Mureș, au fost prinși de polițiștii medieșeni în timp ce încercau să comercializeze parfumuri contrafăcute.

Tinerii au fost depistați de autorități ieri, în jurul orei 16, pe strada Petofi Sandor din Mediaș. Asupra lor, polițiștii medieșeni au identificat 42 de produse cosmetice, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1998 R, iar parfumurile au fost ridicate în vederea confiscării.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș.

Foto: arhiva TS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    El Prazo

    Dar amenzi pentru cocalarii care isi parcheaza ostentativ masinile de lux pe locurile de handicapati, pe cand ? Draga “politia locala”… sau se intampla sa parcheze cand n-aveti program, ori va e rusine sa-i deranjati, ca nu prea inteleg ?!

    Sunt pline parcarile pentru handicapati cu masini ale cocalarilor de tot felul…..si nu, gluma aia nu merge, cum ca au parcat pentru ca sunt chiar handicapati. Desi sunt retardati mintal, au masinile alea, deci ?……poate ar trebui facute niste anchete, cum de niste asemenea retardati mintal care nu sunt in stare sa parcheze, au asemenea masini.

    Politia ?…. sau “n-aveti competente”, ploua si tot felul de alte motive ? Dar despre petardele de masini “masluite la rar” care scot fum mai rau ca locomotivele, pe cand un control pe strazi, dupa rable care ne gazeaza pe toti ?… sau nici acolo n-are nimeni competente. Pai dragi autoritati de 2 lei si foarte incompetente…. renuntati la salariile pe care le luati degeaba si faceti altceva.

    Ati prins niste insi cu parfumuri contrafacute…. ati facut un serviciu vanzatorilor de parfumuri. Felicitari… dar rablele alea baga gaze in toti si ne afecteaza pe toti, nu doar pe vanzatorii de parfumuri care v-au trimis dupa astia pe strada. Iar locurile de handicapati…. sunt pentru oamenii care au nevoie de ele. Dar handicapatii nu va trimit sa-i amendati pe cocalari , este… ei au alte probleme. Of of…. romanie primitiva care esti, cu autoritati formate din oameni cu inteligenta de copii de grupa mica sau mai rau.

Lasă un răspuns către El Prazo Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact