Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

VIDEO Protest inedit al sibienilor din Cireșica: au blocat circulația pe Calea Cisnădiei

VIDEO Protest inedit al sibienilor din Cireșica: au blocat circulația pe Calea Cisnădiei

Inițiativa administrației sibiene de a lărgi Calea Cisnădiei întâmpină opoziția locuitorilor din imediata apropiere. După mai multe petiții și adrese, o parte din acești locuitori au decis în cursul zilei vineri să iasă, la propriu, în stradă.

Lărgirea Căii Cisnădiei de la două la patru benzi (între intersecția cu str. Gheorghe Dima și limita administrativă a orașului) va duce atât la restrângerea spațiului verde, cât și la tăierea unei părți din arborii aflați acum pe marginea drumului. Acest lucru îi nemulțumește pe cei care locuiesc în blocurile aflate înspre Calea Cisnădiei, unii dintre acești sibieni mergând chiar și în fața aleșilor locali pentru a cere modificarea proiectului, în ședințe publice.

Iar acum proiectul merge înainte (la finele anului trecut a fost semnat contractul de execuție, în primăvara acestui an ar urma demararea lucrărilor), o parte din sibienii din zonă, în special seniori, au decis să protesteze prin blocarea traficului. Practic, între 15 și 30 de sibieni, majoritatea în vârstă, au început să traverseze de pe o parte pe cealaltă Calea Cisnădiei, pe trecerea de pietoni din apropierea intersecției cu strada Siretului. Momentul ales pentru acest protest a fost în jurul orei 17:00, când numeroși locuitori din cartierul Arhitecților se întorc acasă din Zona industrială vest a orașului.

La aproximativ zece minute de la demararea acestui protest, la trecerea de pietoni cu pricina au venit două echipaje de poliție (locală și municipală) pentru a fluidiza traficul. ”Sunt prezente aproximativ 30 de persoane. Este un protest împotriva autorităților locale, care doresc lărgirea străzii Calea Cisnădiei în favoarea locatarilor din Cartierul Arhitecților din localitatea Cisnădie, prin desființarea unor spații verzi existente. Traficul rutier în zonă este îngreunat, Poliția este la fața locului și dirijează traficul, alternativ auto/pietoni pe strada Calea Cisnădiei”, arată reprezentanții Poliției sibiene, pentru Turnul Sfatului.

video Eusebiu Voinea / Info trafic Sibiu Sursa foto-video: Eusebiu Voinea / Info trafic Sibiu

 

”Nimeni nu a vrut să vină aici”

Protestul s-a încheiat după aproximativ jumătate de oră: odată ce poliția a ajuns la trecerea de pietoni și a început să dirijeze circulația, oamenii și-au dat seama că demersul lor nu mai are cum atrage atenția.

Alexandru Costan, administratorul asociației de proprietari din zonă, povestește că protestul a fost cât se poate de spontan și a pornit de la marcajele făcute în cursul zilei de vineri, pe trotuarele din zonă. Respectivele marcaje delimitează viitorul traseu al carosabilului lărgit. ”Când au văzut că sesizările făcute până acum nu au avut niciun efect, iar proiectul tot așa se va implementa, s-au organizat spontan să treacă strada. Era nevoie de o consultare publică la Primărie, înainte de a emite autorizația de construire. Nu ne-au băgat în seamă. Din ce am înțeles, au dispoziție de începere a șantierului până la începutul lui martie”, descrie Alexandru Costan.

Din marcajele efectuate în cursul zilei de vineri, reiese că cel puțin o parte din arbori vor fi tăiați Din marcajele efectuate în cursul zilei de vineri, reiese că cel puțin o parte din arbori vor fi tăiați

Administratorul spune că pe acest subiect, până acum, au făcut o adresă în atenția primăriei în octombrie anul trecut, au intervenit pe lângă primarul Astrid Fodor în dezbaterea publică organizată de CJ pentru drumul județean din continuarea Căii Cisnădiei, au solicitat o copie a autorizației de construire (fără succes) și au sesizat și Agenția de protecție a mediului cu privire la faptul că proiectul de lărgire a Căii Cisnădiei va duce la tăierea unor arbori care nici măcar nu au fost marcați în proiect. Instituția Prefectului, Direcția de sănătate publică, Poliția locală – disciplina în construcții sunt alte instituții la care oamenii din zonă au cerut intervenții pentru modificarea proiectului. ”Cei de la Garda de mediu au spus că îi vor amenda cu cel puțin 40.000 de lei dacă taie ilegal arbori, dar că, deocamdată, nu știu dacă vor fi tăiați ilegal. La fața locului, niciun reprezentant al instituțiilor sesizate nu a vrut să se deplaseze pentru verificarea planurilor în teren. PUG-ul prevede ca pentru un astfel de drum colector e nevoie de minim7,25 metri între carosabil și zona rezidențială. La noi vor rămâne cinci metri: un metru și ceva trotuar și trei metri și un pic zonă verde”, explică Alexandru Costan.

Oamenii spun că vor continua demersurile, inclusiv printr-o plângere penală, pentru fals în acte în declarația depusă la Mediu, potrivit căreia nu vor fi afectați arbori în cadrul acestui proiect. ”Și o să încerc să devin jurist, pentru că avocații din Sibiu și cei din împrejurimi refuză un astfel de caz”, adaugă administratorul asociației de proprietari.

Cristina Bălău

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

51 comentarii

X

Acum 4 ani

Ce simplu ar fi fost sens unic pe Dumbravii in sus pana la Siretului, Siretului sens unic pana la cisnadiei si de acolo iesire pe 4 benzi spre cisnadie iar calea cisnadiei sens unic in jos pe 2 benzi cu descarcare intr un giratoriu pe mihai viteazu la casa de sănătate
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

smarg

Acum 4 ani

ce face ura din oameni
Raspunde

S

Acum 4 ani

Corect, ura unor oameni fata de spațiul verde.
Raspunde

Sibian din cartierul Arhitecților

Acum 4 ani

Oameni cu conștiință civică! Protestați, protestați! Eu vă susțin!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marin Sibianu

Acum 4 ani

In Arhitectilor nu sunt sibieni ci cisnadieni. In cartierul Ciresica sunt sibieni. Pricepusi ?
Raspunde

Florin

Acum 4 ani

Dragii mei protestul vostru mi-a consumat din timpul pe care ar fi trebuit sa il petrec alaturi de familie. Ce vina au soferii pentru nemulțumirile voastre. Protestanți, e dreptul vostru, dar mergeți în fața primăriei, nu blocați oamenii care se întorc de la lucru si care sunt plecați de acasă de la 5 dimineata. Cu respect
Raspunde

ecologistii

Acum 4 ani

Te inteleg aici, dar eu unul ii apreciez pentru ca s-au autosesizat pentru mizeria ce o pregateste primaria. Ma mir ca "activistii de mediu" din oras nu au treaba cu astfel de lucrari prin care se distruge spatiul verde. Asa cum am mai spus de cand s-a anuntat proiectul acesta, acea "largire" nu va rezolva problema cu traficul :) Dar de asta ne vom convinge cu totii dupa ce primaria mai rade cativa zeci de m2 de gazon si cativa arbori pentru a mai turna o "dunga" de asfalt :)
Raspunde

S

Acum 4 ani

Neah, asa nu ii baga nimeni în seama Inclusiv grevele au ca scop afectarea negativa și a unor nevinovați, altfel autoritatile/patronii nu ar simți presiunea. E un principiu vechi de vreo 200 de ani. Eu i-aș înțelege dacă mi s-ar întâmpla mie. Asta e, pt ca nu ai petrecut timp cu familia mai devreme trebuie sa dai vina pe autoritățile care nu i-au băgat în seama pe oamenii ăștia
Raspunde

Florin Ciresica

Acum 4 ani

Datorita lacomiei, , lipsei de respect si a incompetentei primariei Cisnadie locuitorii din zona Ciresica ,de 4-5 ani "ne consumam timpul pe care ar trebui sa-l petrecem alaturi de familie" in aglomeratia pe care o produc masinile de tip Arhitectilor. Locuiesc in zona de 44 de ani si vad cum primaria Sibiu in loc sa ajute localnicii, ii pedepseste si mai tare aglomerind cartierul datorita faptului ca masinile din zona n-au sa mai poata intre din Calea Cisnadiei ci trebuie sa ocoleasca tot cartierul printre blocuri. Cu ce au gresit locatarii ? Problema este a sibienilor. Cisnadienii ar face bine sa-si vada de treaba lor.
Raspunde

Ileana v

Acum 4 ani

Trebuiau să fie mai mulți. Cum sa tai spațiul verde pentru că o grămadă de imbecili nu s-au uitat unde se muta? Adică eu am fost acolo când încă se vindeau parcele și exista inca școala de șoferi...și m-am gândit că nu o sa fie bine și nu am cumparat. Sa le facă Cisnădia pod peste cireșica daca vor. Și apoi inca o chestiunie: sa ne tăiem noi oxigenul pentru vâlceni? Ntz ntz. Sa se mute ei înapoi în vl și o să vedeți cum se fluidizează traficul când c.a. va fi 90 la sută gol.
Raspunde

jonyjon

Acum 4 ani

Mai gandeste-te cum e cu oxigenul cand sute de masini stau in trafic zeci de minute sub geamurile tale, cu motoarele pornite, ca e drumul prea ingust.
Raspunde

fara coruptie

Acum 4 ani

Imbecil:Persoană cu capacități mintale foarte reduse Atunci cand achizitionezi teren intr-o zona reglementata urbanistic prin PUZ aprobat de Consiliul Local Cisnadie ( act normativ), ca zona rezidentiala cu locuinte individuale P+1, P+2 cu gradinita, scoala, spatii verzi,locuri de joaca pentru copii, terenuri de sport, obiective de utilitate publica - mai poti fi considerat imbecil? Actele normative sunt obligatoriu de respectat. Daca primaria Cisnadie a considerat ca a fost intocmit doar pentru a fi aruncat la cosul de gunoi - tot noi suntem imbecili? Daca institutiile statului nu se implica in urma numeroaselor sesizari adresate - tot noi suntem imbecili? Sibieni- valceni-cisnadieni - toti romani - sunt egali in drepturi. Autoritatile locale sunt obligate sa actioneaze in interesul tuturor cetatenilor.Toti suntem victime ale incompetentei, dezinteresului si arogantei celor din Primaria Cisnadie.
Raspunde

Cata

Acum 4 ani

Imbecili sunteti voi aia care nu ganditi nici cat o furnica. Unde se mutau 8-10 mii de oameni in Sibiu imbecilo? Unde erau atatea locuinte noi? Nu trebuia dezvoltata o zona undeva? Halal gandire de primate, aveti. Si maimuta, vechiul nostru stramos gandea mai mult. Eu nu zic ca Huja nu si-a batut joc, dar nu mai aruncati vina pe bietii oameni care s-au mutat unde au gasit locuinte disponibile.
Raspunde

Divide si mai cum era?

Acum 4 ani

Asa-i mamica, ca daca Huja autorizeaza blocuri intre case e nasol, da’ n-are nimic daca trec masini sub balcoanele altora! Sa sufere si altii! Stiti cum se bucura acu’ totii primarii in cauza? Ca ne certam de parca largirea asta ar fi singura solutie! De parca nu avem un plan de mobilitate pe care l-a bagat in seama tata si acu, daca s-a copt buboiul si mai si vin alegerile, peticim cumva! Si cand or face aia inca o mie de apartamente, facem noi ceva, daca trebuie asfaltam si prin parcuri! Da’ fereasca sfantu’ de rute alternative!
Raspunde

fara coruptie

Acum 4 ani

Primarul Cisnadie a fost dezinteresat de dezbaterea publica referitoare la largirea DJ 106 C. A stat linistit in scaunul de primar si cu acelasi dezinteres priveste problemele cu care se confrunta locuitorii din Cartierul Arhitectilor, locuitori ai Orasului Cisnadie. A distrus un cartier intreg din dorinta de a strange bani pentru statui, spa, concerte etc, cu nerespectarea legii si a documentatiilor de urbanism aprobate conform legii.Cum sa emiti atatea autorizatii de constructie fara sa asiguri infrastructura rutiera? Ce spune legea? Cartierul Arhitectilor este de fapt o zona defavorizata : fara gradinita, scoala,spatii verzi,locuri de joaca pentru copii,cu strazi neasfaltate si fara trotuare , fara treceri de pietoni, fara semne de circulatie, fara locuri de parcare suficiente, fara transport in comun. Locuitorii asista si in prezent , neputinciosi, la cate PUZ-uri se intocmesc in continuare fara a avea in vedere disfunctionalitatile prezente. Zona este deja supraaglomerata iar viata locuitorilor un cosmar.Primarul care doar a promis, s-a hotarat sa si taca in prezent.Nu are nicio reactie la ceea ce se intampla in cartier. ISC Sibiu – a verificat respectarea documentatiilor de urbanism aprobate conform legii? Daca nu se respecta PUZ, de ce se mai intocmeste ? Ce spune Legea 350/2001 despre obiectul reglementarii prin aceasta documentatie de urbanism? Este obligatorie respectarea PUZ aprobat conform legii ( act normativ)? Sunt pline sertarele primariei Cisnadie de sesizarile locuitorilor nemultumiti de abuzurile in emiterea autorizatiilor de constructie. Raspunsurile serviciului arhitect sef sunt demne de a fi publicate la rubrica “ASA NU” Sunt o oglinda a incompetentei prin raspunsuri contradictorii, cu vadita ignorare a legislatiei in vigoare, cu vadita necunoastere a ceea ce presupune dezvoltarea urbanistic-arhitecturala a unui cartier nou,cu incalcarea legislatiei prin proceduri interne in functie de interese de familie si de grup. REVOLTATOR !!!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 4 ani

spatii verzi ce cuvint frumos sor taiat din tot sibiul bunicii foddor si al fostului actual june miisrtu la raluaca- rezvan de sibiu RUSINEPRIMARIE ANTISIBIANA money money ..............................
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mariola Sălcudeanu

Acum 4 ani

Au protestat încălcând dreptul altor oameni, la fel ca ei, de a circula pe strada. Imi aduce aminte de protestul tiristilor contra prețurilor la RCA, cand au blocat circulația pe autostrăzi pe kilometri. Idioți. Sper sa le darame tot cartierul si sa faca pista de liniute.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Primează dreptul de a trece strada pe zebră, dacă tot vorbim de drepturi ale participanților la trafic. Și pietonii respectivi au făcut uz de el.
Raspunde

Protestatar

Acum 4 ani

Sa vedeți cand iasă cat de curând toți de pe calea cisnadiei la protest, se mută și blocurile de la cireșica. (Pe roti că pe timpuri). Lăsați vrajeala ieftina, că și așa nu sunteți în stare să vă măturați, aveți grijă de spatiile verzi.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Sa mori tu ca acomodam noi fin Sibiu locuitori ai Cisnădiei. Sa facă cerere sa se unească cu Sibiul și după aia mai vedem. Ii baga bani din taxe lui huja în buget și vor drumuri lărgite în Sibiu, din bugetul nostru. Și lăsați-o pe aia cu faptul ca muncesc în Sibiu di ajuta economia orașului, ca nu fac munca voluntara și nici nu au refuzat joburi mai bine plătite în Cisnădie. Dar dacă tot vorbim de mutat pe roti, din partea mea as dărâmă tot arhitecților și hipodrom urile și le-aș reconstrui decent la loc. Păcat ca nu sunt nici bani, nici loc unde sa ții toți oamenii în timpul asta. Soluția e centura de Sud.
Raspunde

Mihai R.

Acum 4 ani

De acord cu protestatarii! O idee tampita rau, latirea asta de drum. Mai mult loc pentru masini, mai multe masini. Traim in imparatia masinilor.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Yo Sb

Acum 4 ani

Buna ideea cu 4 benzi. Se ca iesi mai usor din Siretului si Ariesului,si Steaza. Te rogi sa iesi in sosea cum este acum! Primaria a plantat pomii,ei ii ingrijesc,ei pot sa ii taie! Ce atata problema? Nu se facea asta daca nu era un studiu inainte. Orasul se transforma,e normal,masinile se inmultesc, solutii sunt putine! Cine putea sa iasa in strada? Pensionarii care au timp berechet si incurca tinerii care vin obositi de la servici! Fodor a schimbat mult orasul si imi place ! Nu mai fiti carcotasi!
Raspunde

S

Acum 4 ani

"primăria a plantat pomii" de parca primăria ar fi nobilul și noi iobagi. Nu, primăria ne reprezinta pe noi și e a noastră. Ce anume a tot făcut fodor? Chestii pornite de pe vremea lui Iohannis, iar ceva nou, nimic.
Raspunde

Alexe

Acum 4 ani

Problema e ca acel cartier de blocuri ieftine si de o calitate submediocra , numit in batjocura al Arhitectilor ( al Manelistilor era denumirea potrivita ), e un cui al lui Pepelea atat pentru Cisnadie , cat si pentru Sibiu . Problema e simpla , niste dezvoltatori lacomi au trantit un cartier de blocuri vecin cu cimitirul ( ca sa nu uite locatarii ca sunt muritori ...) , iar cumparatorii pacaliti acum vor drepturi de oraseni . Vorba lui Creanga , " capre raioase dar cu coada pe sus " . Un Ferentari de Sibiu ...
Raspunde

fara abuzuri

Acum 4 ani

Dezvoltatorii imobiliari, oricat de lacomi ar fi fost, nu puteau construi blocuri in loc de case individuale , asa cum era prevazut in PUZ, daca cei din primaria Cisnadie ar fi respectat legea.Dezvoltatorii imobiliari puteau sa solicite orice.Cei din Primaria Cisnadie erau OBLIGATI sa respecte legea si documentatiile de urbanism aprobate conform legii si nu sa le interpreteze dupa bunul plac.Tot cu nerespectarea legii, nu au publicat pe site certificatele de urbanism si autorizatiile de constructie.Asa s-au trezit locuitorii cu blocuri in zona de case. Daca nu esti in imediata vecinatate nu poti actiona in instanta, pentru a dovedi un interes personal in anularea autorizatiei de constructie. In prezent sunt cateva procese pe rol, dar pana cand nu se decide demolarea unei singure constructii edificate pe baza unei autorizatii care nu respecta reglementarile PUZ si legislatia in vigoare,abuzurile vor continua.Trebuie sa existe un precedent, asa cum si primul bloc edificat in zona de case individuale, a constituit precedentul edificarii celorlalte pe principiul :" daca ala a putut, eu de ce nu pot ?"
Raspunde

Doru

Acum 4 ani

Si USR-ul ce face?? MU1E P5D, #rezist?? Va vedem din sibiu??? Cand unii, in zona, au cumparat un teren, sa faca ceva supermarket pe el, scandal, proteste, plangeri penale. Sa se faca parc!!! Cand fac o magarie de-asta, sa taie pomii si sa faca strada sub geamul oamenilor, e ok. Ca sa ce? Sa circule mai bine friptii aia din cartierul vietii? Sa faca punga mai groasa Damian, respectiv "organele" din Primaria Cisnadie??? Chiar daca, sa zicem ca vor planta niste pomi, desi n-o vor face, cei mai multi dintre noi n-o sa-i mai prindem in viata asta. Si nu, n-am 70 de ani. N-am nici 40... Si nici nu locuiesc prin zona, doar ma doare mintea cat de ipocriti pot fi, in acest caz USR-ul. Ca de NSA au avut grija, dar de cazul asta nu-i pasa...
Raspunde

S

Acum 4 ani

@doru Pai, în primul rand, votează cu USR ca să fie în consiliile locale și sa poată face ceva cu adevarat Nu vezi cât de ridicol e sa te iei de usr când în consilii sunt doar fdgr, pnl si psd?
Raspunde

wtf

Acum 4 ani

Oare cati useristi locuiesc pe Arhitectilor?
Raspunde

Cetatean

Acum 4 ani

Daca-i lege, SA SE RESPECTE! Iar cine a comis-o, constructor sau datator de avize, sa plateasca!
Raspunde

Johann Enttauscht

Acum 4 ani

Intențiile primăriei Sibiu de a fluidiza traficul din Arhitecților lovește într-un fel sau altul în locuitorii din zona Ciresica, deși aceștia și-au făcut cunoscute nemulțumirile pe cai legale. Reacția primăriei Sibiu nu deschide un dialog prin care interesele locatarilor sibieni sa fie ascultate și respectate. Doamna primar nu va da seama în fața locuitorilor din Arhitecților ci în fața celor aproximativ 4000 de familii din zona Ciresica. La alegeri. Dacă se fac cheltuieli prin lărgirea drumurilor și din banii noștri, ne așteptăm să nu fim defavorizați. Responsabilitățile Primăriei Sibiu și a doamnei Primar sunt de a apăra un mod firesc și normal de viata pentru proprii cetateni. Dar poate cer eu prea mult.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Într-un fel da seama și față de arhitecti... Pt ca și în arhitecților mulți au încă buletin de Sibiu
Raspunde

Cătălin

Acum 4 ani

Neavând la dispoziție o gama larga de locatari asa cum unii dintre dumneavoastră ii considera pensionari lipsiți de alta activitate, tocmai acești oameni au muncit mult pentru a putea fi ceea ce în viitor primăria Sibiu vede un drum dânșii își vad călcate în picioare munca sănătatea zona aceea verde așa cum se prezintă acum. S a muncit s-a întreținut și mai ales asa cum s-au arătat cei care locuiesc în zona deranjați de acești oameni același drept au și ei sa se bucure de realizări ceea ce dânșii au realizat în ani de zile. Asta știm cel mai bine să distrugem ptr a fi în centrul atenției de asa numitele îmbunătățiri care nu vor ajuta cu nimic ci doar vor crea disensiuni între oameni.
Raspunde

Cătălin

Acum 4 ani

Opinii oameni
Raspunde

noname

Acum 4 ani

locuitor al cartierului arhitectilor sunt de acord cu protestul
Raspunde

Sibian

Acum 4 ani

...parca era vorba sa se faca drum spre Calea Dumbravii si spre Dedeman.Mai bine sufoci o intrare in oras decat sa faci alte drumuri ce dau in alte intrari in oras!Faina gandire!
Raspunde

Asaniciodata

Acum 4 ani

Wtf! Funcționari din Cj , Primaria Sibiu - urbanism, polițiști s a au cumpărat ori s au "trezit" moștenitori pe terenuri in marginea Cisnadieu si a Sibiului ...apoi le au vândut apoi " dezvoltatorii " verificați de prin care instituții , au cinstruit fara vreo documentație tehnică apoi au cumpărat tot persoane cu influențe ..intr un cuvânt GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT fals, uz de fals, abuz în serv trafic de influență, conflict d3 interese ...etc etc acestea se află la " fundatia" Cartierului ARHITECTILOR denumit sugestiv dar RUSINOS SI PENAL pentru cei care ,ar fi trebuit sa controleze si sa stopeze astfel de constructii care se vedeau.cum se ridica nelegal!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

S

Acum 4 ani

Nu pot sa cred câtă ura exista intre oameni. Locuitorii cartierului arhitecților, cei care muncesc în Sibiu și plătesc contribuții pentru asta, sunt considerați niste lepre de către mai marii cetățeni care locuiesc în orașul Sibiu. Vreti sa stiti de ce ne-am luat locuințe acolo? Pt ca noi nu am primit apartamente gratuit de la stat cum ati primit voi pe vremuri, pt ca trebuie sa muncim si sa plătim pt o locuinta si o alegem pe cea care ne-o permitem. Pt asta nu mai suntem tot oameni ca si voi? Suntem manelisti, olteni, etc? Am locuit 25 ani in Sibiu foarte aproape de centrul orasului si am ales la un moment dat sa imi fac o familie si o casa pe propriile puteri alături de soțul meu. Am gresit ca nu am stat cu părinții și copiii in aceeasi casa 3 generații sa asteptam sa moara bătrânii ca sa putem avea un confort? In loc sa fie încurajată responsabilizarea tinerilor, voi încurajați statul grămadă "la oras", până când mami si tati dau colțul si ne ramane averea. Am ales sa ma bucur de părinții mei, nu sa astept sa moara sa am locusorul călduț la oras. Am ales sa fac ceva cu viata mea. Si am facut unde mi-am permis. In loc de atata răutate, mai bine s-ar uita fiecare in ograda proprie. Numai bine tuturor.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Nu e normal sa se distrugă spațiu verde în Sibiu pt locuitorii altei unități administrative. Si nu suntem toți bătrâni, unii ne-am luat de curând locuințe în Sibiu, nu ni le-au dat comuniștii. Ca sa nu mai zic ca comuniștii au dat gratis tot venitilor din afara, nu sibienilor (în afara de securiștii care au pus mana pe case săsești :))
Raspunde

mihai

Acum 4 ani

Protestul ala a fost atat de "spontan" incat a aparut in peisaj si administratorul asociatiei de locatari sau ce functie o fi avand Alexandru Costan. Nu m-as mira ca la fel de "spontan" sa fi aparut si cererea de montare a unui semafor la intersectia Siretului cu Cisnadiei care, culmea, la 8:30 cand se opreste rezolva tot traficul din zona :)))). Mai simplu ar fi fost sa fie montate niste semafoare inteligente pe care soferii de autobuze sa le poata "muta" pe verde cand pleaca din statia de pe Siretului. Cat de prost sa fii sa nu poti face diferenta intre "1 banda si cozi interminabile = poluare la greu, cu toti aia 10 pomi din fata blocului" si"2 benzi, trafic fluid = poluare mai mica". Orice oras mai si evolueaza!
Raspunde

Soferul din viitor

Acum 4 ani

Nu o sa fie trafic fluid, o sa te convingi de asta dupa ce prea minunatii edili isi vor incheia "opera de arta"
Raspunde

Fără Limite

Acum 4 ani

Astept cu nerabdare momentul cand locatarii vor taia porcul pe trecerea aia de pietoni si vor imparti sorici soferilor nerabdatori sa ajunga la joburile unde isi irosesc viata ca sa-si poata cumpara o casa facuta de dezvoltatorii imobiliari cu 3 clase.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus