Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Candidații PLUS pentru Primăria Sibiu

Candidații PLUS pentru Primăria Sibiu

PLUS Sibiu și-a desemnat echipa de candidați pentru Primăria Sibiu. Prin voturile membrilor și în urma evaluării interne, am ales candidatul nostru pentru funcția de primar al Municipiului Sibiu precum și candidații pentru Consiliul Local.

Raul Andrei Apostoiu are 55 de ani, este de profesie inginer și are o experiență antreprenorială de peste 20 de ani, administrând o companie de succes din domeniul IT. Este candidatul desemnat de PLUS și va concura pentru a fi ales Primar al municipiului Sibiu.

Candidații pentru funcția de consilier în Consiliul Local Sibiu sunt:

Ioan Plesciuc

Diana Manta

Andreea Ionela Mihaiu

Alin Ioan Troancă

Pia Ute Prade

Florinel Cocoș

Dorin Lala

Ovidiu Balaban

Mihai Remus Trâmbitaș

Propunerile noastre pentru Consiliul Local sunt oameni noi în politică, dar a căror implicare, competență și experiență profesională îi recomandă pentru a face parte din echipa de consilieri implicată în administrarea orașului în următorii patru ani. De la antreprenori, ingineri, oameni cu experiență în vânzări sau în coordonarea diferitelor proiecte, PLUS propune o echipă energică, formată din oameni diferiți, care și-au construit cariere solide în afara politicii, dar care au înțeles că soluția nu e să aștepte să se schimbe ceva în administrația locală sau centrală, ci să fie ei parte a schimbării.

“Împreună cu echipa de candidați pentru consiliul local, vom fi în mijlocul vostru, al sibienilor, pentru ca împreună să identificăm principalele probleme ale comunității. Cunoscând problemele reale, vom propune alegătorilor un set de obiective clare și realizabile în următorii ani de activitate la Primăria Sibiu.

Doresc să atragem și să angrenăm comunitățile profesionale, ONG-urile, precum și antreprenoriatul sibian într-o echipă de experți competentă și performantă, care să ofere soluții concrete la marile probleme ale Sibiului. Pentru că orice proiect serios pentru dezvoltarea unui oraș începe și se termină cu oamenii“ susține Raul Andrei Apostoiu, candidatul desemnat de PLUS pentru funcția de Primar al municipiului Sibiu.

După finalizarea negocierilor cu partenerii de la USR Sibiu, Alianța USR PLUS va prezenta lista comună de candidați pentru alegerile locale din acest an. Echipa PLUS Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

Userist

Acum 4 ani

Niste incolori ...
Raspunde

Oanta

Acum 4 ani

Cu dinozaurii astia voi vreti la CL ? :)))))))))
Raspunde

Der Konig

Acum 4 ani

Fratilor, radem si glumim, dar pe catastrofa de Fodor nu o vom putea da jos! USR si Plus nu cred ca vor inregistra un scor semnificativ, mai ales ca, mai mult ca sigur, candidatul lor nu va avea notorietate. Cel mai trist e ca PNL va mima competitia electorala, fiind blat cu FDGR si uite asa, inca 4 ani cu Fodor, cu o echipa praf, zero barat, cu mentalitate de anii 40, cu proiecte mari aduse in discutie doar la nivel teoretic. Si fara 2 tururi, zero sanse sa scapam de Fodor. **** un dezastru pentru dezvoltarea reala a Sibiului.
Raspunde

Gorelian Ciorhâz

Acum 4 ani

Doamna Fodor primar pe viata pentru ca ne face pista de biciclete la standarde europene, intre Piata Mare si Piata Mica!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus