Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
0°C

Evaluarea proiectului autostrăzii Sibiu-Pitești a fost amânată o lună

Evaluarea proiectului autostrăzii Sibiu-Pitești a fost amânată o lună

Marcel Boloș, ministrul propus al Fondurilor Europene, a declarat astăzi că procedura de evaluare a proiectului Autostrăzii Sibiu - Piteşti este amânată pentru o lună, lucru pe care l-a solicitat Comisiei Europene (CE).

Boloș spune că cel puțin teoretic în decurs de o lună toate problemele rămase nerezolvate ar trebui să fie puse la punct. „Se pare că problema gândacului este pe cale de dispariţie, în sensul că am reuşit să lămurim problemele la nivel tehnic, din punct de vedere al problemelor ridicate de Comisia Europeană. Sper să vă pot da vestea finală în curând, că problema este eliminată. Ne-au fost solicitate o serie precizări în cadrul planurilor de management înaintate pe aceste situri Natura 2000. Precizările erau de natură să asigure Comisia Europeană că speciile de floră şi faună sunt păzite de partea aceasta de realizare a proiectului de infrastructură. Am avut două runde de discuţii cu dumnealor. Le-am spus că proiectul nu afectează gândacul croitor şi că nu e nevoie de măsuri suplimentare", a spus ministrul, citat de Agerpres.

Ministrul desemnat al Fondurilor Europene declara, în urmă cu o lună, că România a propus Comisiei Europene mutarea speciei de gândac Morimus Funereus de pe traseul viitoarei Autostrăzi Piteşti-Sibiu cu ajutorul feromonilor, metodă folosită cu succes şi în alte ţări care au întâmpinat probleme similare.

Proiectul Autostrăzii Piteşti - Sibiu are o lungime de 122,11 km, fiind divizat în cinci secţiuni ce traversează trei judeţe: Sibiu, Vâlcea şi Argeş.

Sursa: agerpres.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Hotii De Lux

Acum 4 ani

Acum, sunt doua posibilitati sau amandoua valabile, deci 3..... 1. Le e lene sa munceasca, acestor indivizi implicati in "proiecte" platite de fraierii platitori de taxe, adica noi toti. 2. Nu se inteleg exact la spagi si preturi. E greu cand unu vrea yacht si 10 masini de lux pentru tot clanul, iar altu' vrea si el... e greu sa imparti sau sa renunti la pofte din sacul fara dund al fraierilor care pun ban pe ban luna de luna ca sa ai tu ce fura si sa te mai trezesti ca s-au abonat si altii la sac. 3. Amandoua, ca pentru amandoua, un ragaz de o luna, ajuta. Poate poti fura cumva mai mult, gasesti tu o schema sa-l impaci si pe celalalt si sa tii cele 10 masini cu yacht cu tot, ca doar le meriti, mai ales daca gasesti "schema". Si oricum ti-e lene si scarba sa lucrezi pentru fraierii aia de romani care tot aduna taxele pe care le furi prin tot felul de matrapazlacuri, de vreo 30 de ani incoace. Cam cu asta defilam, astea sunt problemele reale ale acestor indivizi. Autostrada.... pai daca se face, ei cum mai fura in halul in care fura ? Au facut cariera din asta, au credeati ca le-au dat nemtii pe gratis masinile cu care umbla ?
Raspunde

Verde

Acum 4 ani

Oricum e ciudată această poticnire de un ciot pardon gandac chiar înainte de emiterea autorizației de construcție. Oare cand Agenția de Mediu a dat verde nu se stia de această...gandaceala? Si stai sa vezi ca inca nu s-a obținut acordul de finanțare de la UE. Deci termenul de o lună cred ca e cam optimist. Iar Porr degeaba tureaza motoarele in gol si așteaptă startul.Ca si noi toți fraierii...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus