Ordonanța de urgență care reglementează alegerile parlamentare anticipate a fost respinsă, astăzi, în plenul Senatului. Senatorii au votat raportul de respingere al Comisiei Juridice cu 86 de voturi "pentru" și 34 (PNL și USR) "împotriva" raportului.
Ludovic Orban a declarat că parlamentarii nemulțumiți de ordonanța de urgență privind alegerile anticipate poate fi modificată atunci când intră în procedură legislativă, însă aleșii nu pot respinge din start actul normativ. Premierul a spus că speră să audă argumente, nu „declarații beligerante”. Ordonanța va ajunge și în Camera Deputaților. Actul care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 3 ianuarie, fără avizele Consiliului Legislativ. Principalele prevederi din OUG sunt: trei zile de vot în Diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora. De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 50 de zile înaintea votării față de 90 de zile în prezent, deci se pot organiza anticipate cu 40 de zile mai repede decât in prezent.
În plus, alegătorii pot vota oriunde se află în ţară la alegerile parlamentare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ludovic Orban , Camera Deputatilor , Consiliului Legislativ , Senatului României , anticipate , votare , Comisiei Juridice Ciprian Nica
Vizualizari: 860
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 2 ore
@Pol-Pot
Acum 2 ore
Soso
Acum 2 ore
Bunu
Acum 2 ore
A