Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
14°C

Astrid Fodor, primarul Sibiului: „Continuăm investițiile în sport și anul acesta”

Astrid Fodor, primarul Sibiului: „Continuăm investițiile în sport și anul acesta”

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a transmis astăzi că investițiile în sport continuă și în anul 2020, menționând și câteva dintre proiecte. Declarația edilului sibian a fost prilejuită de festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi ai anului 2019, găzduită de Primărie. 

Astrid Fodor a transmis astăzi că investițiile și lucrările în domeniul sportului vor continua și anul acesta, oferind câteva exemple - cele două noi terenuri de fotbal din Obor, investiții în sălile de sport ale școlilor și zona de agrement și sport a Sibiului din lunca Cibinului. Înainte de a se raporta la 2020, primarul Sibiului a făcut însă și o trecere rapidă în revistă a proiectelor de anul trecut.

„Cred că e necesar să vă reamintesc cât de multe face administrația locală totuși pentru sport. Noi am investit în ultimii ani sume mari în sport și vorbesc de investiții în infrastructură. Vă aduc aminte de stadioanele secundare din Parcul Sub Arini, de cel mai mare skate park din țară, de zonele de workout, de zona de sport din cartierul Ștrand și cea mai mare investiție în infrastructura sportivă va fi terenul de fotbal municipal, o investiție care se va ridica la o sumă de 180 milioane de lei, din venituri proprii. La aceasta se adaugă agendele sportive, cluburile sportive și asociațiile au posibilitatea să acceseze fonduri publice pe bază de proiecte”, a spus Astrid Fodor.

Primarul a continuat apoi cu lista proiectelor pregătite spre a fi implementate anul acesta. „Vom amenaja cele două terenuri de fotbal din zona Obor, unul cu gazon sintetic și unul cu gazon natural. De asemenea, vom construi două noi săli de sport la două școli. De-altfel, în sălile de sport din școli investim în mod continuu. Ele nu sunt folosite doar de elevi, ci și de cluburile sportive, așa că este necesar să investim în continuare în ele. Am început să lucrăm și la documentația pentru alt mare proiect - zona de agrement și sport a Sibiului, care va fi în lunca Cibinului, un mega proiect pentru care așteptăm propuneri în ce privește ceea ce va fi cuprins în acea zonă, ce construcții și dotări vă doriți”, a mai spus aceasta.

Astăzi, în sala expozițională a Primăriei Sibiu au fost oferite 46 de diplome și premii în bani, pentru sportivii care au făcut performanță în 2019, fie ca sport individual, fie în echipă, precum și pentru antrenorii acestora.

premiere sportivi primarie (1)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

kokos

Acum 4 ani

Tanti fodor , ce ziceti de o sala polivalenta de 8000-10000 locuri? Actuala sala polivalenta de 1800 locuri e de fapt o sala de antrenamente si de targuri si expozitii.
Raspunde

Jorj

Acum 4 ani

E sala de branzeturi si haine chinezesti. Un fel de dumbrava 2 reloaded, cu branza. Mai bine faceau o alta sala in locul acelui stadion si mutau stadionul spre marginea orasului... dar logica primariei sfideaza logica.
Raspunde

El Dorado

Acum 4 ani

Serios! Investiti in sport? Aveti glume in program!
Raspunde

Amelia Sorostinean

Acum 4 ani

De ce nu se organizeaza concursuri de gatit ciorba de burta si de modelat mititei ca in targ?
Raspunde

El Borado

Acum 4 ani

Investitii in "cluburile sportive"... ce comedie. Adica le dati unora bani sa existe si sa-i risipeasca degeaba cumparand jucatori de prin Brazilia sau te miri de pe unde. Asta e sport ?... ma scuzati dar daca asa sta treaba eu cred ca n-ar mai trebui sa va platim taxe.
Raspunde

Soimarul

Acum 4 ani

Invit reporterii sa vina in broscarie sa vada cum au finalizat jumatate de cartier anul trecut. Cat despre investitiile in sport e de ras doamna primar. Ce terenuri face la obor?
Raspunde

un sibian

Acum 4 ani

primarita asta rupta de realitate are tupeul sa ne dea ca exemplu pozitiv: stadioanele secundare din Parcul Sub Arini ??!! tovarasa draga, eu sibian platitor de taxe am contribuit la constructia acelor stadioane, si cand am vrut sa inchiriez o bucata teren am constatat cu stupoare ca tariful practicat de primaria Sb pt inchirierea unui teren este prohibitiv si cel putin la fel cu pretul practicat de investitori privati - care au ridicat din banii lor terenuri sintetice si au dreptul sa ceara acel pret. Cucoana, mai bine taci din gura decat sa iti provoci concitadinii cu astfel de declaratii. aceste terenuri, fiind construite din bani publici TREBUIE SA FIE CU ACCES GRATUIT !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus