Marţi,
19.03.2024
Partial Noros
Acum
9°C

Comediantul Nelu Cortea, despre „Slană, Mariane” și dragostea pentru Ardeal: „Sibiul mă relaxează de fiecare dată”

Comediantul Nelu Cortea, despre „Slană, Mariane” și dragostea pentru Ardeal: „Sibiul mă relaxează de fiecare dată”

Nelu Cortea a fost zilele trecute la Sibiu și nu am putut să ratez ocazia de a-l reține pentru un interviu. Foarte deschis la vorbă, comediantul de 34 de ani mi-a povestit despre cât de mult a contat susținerea lui Bordea și a lui Micutzu în startul carierei lui în stand-up, neașteptatul succes pe care l-a avut vorba „Slană, Mariane” și locațiile în care i-a plăcut cel mai mult să filmeze pentru TurVlog.

Ne-am întâmpinat după spectacol cu un însuflețit și plin de emoții „Slană, Mariane” și Nelu m-a poftit într-o încăpere micuță în care să povestim. Foarte vesel și pus constant pe glume, comediantul mi-a vorbit despre tot ceea ce au însemnat ultimii ani pentru el, de la primul spectacol de stand-up până la apariția TurVlog și excursiile la Sibiu, un oraș care-i place mult.

Spune-mi câteva cuvinte despre tine.

Sunt actor la bază, de vreo șapte ani comediant, iar primul meu spectacol, la care au fost vreo o sută și ceva de persoane, a fost acum vreo șase ani și două săptămâni. Am deschis la Bordea și Micutzu. Ei m-au încurajat să încep. Înainte eu îi duceam pe ei cu mașina. Actor fiind, sărac (râde), mergeam cu ei cu mașina, pentru că ei nu aveau permis. Puneam muzică, povesteam și eu tot făceam glume, făceam glume, făceam glume, până au început băieții să-mi spună „Hai, mă, apucă-te” și eu tot nu, nu. Până la urmă, atât au insistat încât am spus bine, fie, mă apuc.

Ai avut așadar încurajări de la mai-marii stand-up-ului actual.

Da...păi noi ne știm de mult timp. Pe Micutzu îl cunosc de dinainte să fi făcut stand-up. Eram cei mai buni prieteni în facultate. Eu cu el și cu Nicolae. Eram the three brothers (n.r.cei trei frați).

Cu turvlog-ul când ai început?

Fac un an de turvlog în 1 martie! Nu mi-a venit să cred. Bordea a fost cu ideea, mi-a zis „Hai să facem vlog”, dar voia pe canalul lui. Eu, la cum voiam să îl fac, știam câtă muncă implică și am zis „Bro, dacă îl fac vreodată, îl fac cu tine, dar pe canalul meu. Nu pot să muncesc atât și să nu îl pun la mine. Nu am cum” și a înțeles. Noi oricum avem podcast-ul la el, care de asemenea merge foarte bine. Vreau să am timp să mă ocup de fiecare episod cum vreau eu, fără stres. Chiar dacă stau o săptămână la el, să știu că iese bine.

Când ai timp să le editezi?

Uite spre exemplu și acum seara, după show, iau materialul pe care l-am filmat azi și fac montajul brut, să știu ce bucăți să folosesc și mai notez pe ele câte o idee dacă îmi vine pe vreun cadru. Apoi când ajung acasă stau între una, două și trei zile să îl fac. La nunta lui Bordea am stat o săptămână. Mi-a plăcut super mult și s-a văzut, a avut cel mai mare succes dintre toate.

Acela a fost primul pe care l-am văzut de la tine, iar apoi le-am luat pe rând.

Asta probabil pentru că pe acela l-a recomandat Youtube-ul cel mai mult. Sunt multe trick-uri care te ajută să te împingă Youtube-ul un pic mai tare și trebuie să recurgi la ele. E atât de trist că trebuie să recurgi la astea, dar ce să faci, n-ai de ales.

Dar acum lumea te urmărește pentru că îți așteaptă vlogul din fiecare joi.

Da, e fain. Azi (n.r. interviul a fost făcut chiar într-o zi de joi) m-am mirat că am urcat o bucățică dintr-un stand-up și toată lumea mi-a zis „Băi, te urmăresc atât de mult cu turvlog-ul încât am uitat că tu faci și stand-up”. Culmea eu filmez în turvlog și că sunt pe scenă, dar ei neavând în special imaginea aia în cap, au așa un șoc când văd ceva special despre stand-up (râde).

Ce-ți place mai mult să faci? Turvlog sau stand-up?

Stand-up. Îmi place cumva libertatea pe care o am în turvlog, bineînțeles contează și publicul care urmărește, dar acolo dacă mie îmi place ceva îl fac, dacă nu, nu. Dar în stand-up au fost multe glume care mi-au plăcut foarte tare, n-au mers de câteva ori și apoi nu le-am mai dat. A fost o singură glumă cu care am mers un an de zile care mi-a plăcut atât de tare și era bună, dar era de nișă și trebuia să te prinzi. Cu toate astea am mers cu ea mult.

Pe de altă parte, mie mi-a plăcut întotdeauna filmul. Eram obsedat. În liceu fugeam de la școală și mă uitam la cinci filme pe zi. Am acasă la ai mei 2000 de CD-uri cu filme. Aveam tot ce mișca. Tot. Filme, desene, filme proaste, tot. Mă uitam non-stop.

Ai un film preferat?

Am mai multe. Dar în principiu am regizori preferați – Guy Ritchie spre exemplu, care pentru mine chiar e o influență pentru modul în care montează și energia aia, tot timpul „on the edge” așa. Găsesc lucruri faine în orice urmăresc. Făcând 0,1% din ce fac oamenii ăia, îți dai seama, apreciez atât de tare câtă muncă e în spate.

Când și de unde ai început să montezi?

Înainte să fac turvlog și înainte să fiu mai activ pe Youtube-ul meu românesc, eu am avut un canal în engleză, 3 Minutes John, pe care am încărcat 133 de episoade de știri din tehnică, în engleză, dar funny. Făceam mișto de toți. Aveam un tip care edita filmulețele și eu stăteam și mă uitam la el. Mi-a plăcut, de câteva ori n-a putut să facă el, așa că am editat eu, apoi a avut un accident și două luni a stat în spital, așa că am editat eu tot și am învățat forțat cumva. În rest, am fost autodidact. Am citit, am căutat, Youtube-ul m-a ajutat mult, pe bune, pentru că pe lângă tâmpeniile pe care le găsești cu vulpița și mai știu eu ce porcării, băi, oameni, chiar găsiți chestii utile. Pe cuvânt.

Care e turvlog-ul de care ești cel mai mândru?

Sunt multe. Am încercat, deși nu mi-a ieșit de fiecare dată, să am cât mai multe pasaje. Spre exemplu, astă-iarnă am fost și am filmat la țară, unde am făcut pasajul cu tăiatul lemnelor și am pus camera pe topor, îmi place atât de mult să mă joc cu chestiile astea. Am mai făcut un montaj foarte drăguț cu o scară care părea infinită. Aia nu e ideea mea, am văzut-o altundeva, dar mi-a plăcut și m-am prins cum să o fac. Sunt multe bucățele pe care le inserez și care-mi plac foarte tare. E un fel de presiune pentru că mereu vreau să fiu mai bun, să iasă următorul episod mai bun decât precedentul, dar nu am cum. Trebuie să învăț să fiu mulțumit de toate.

Mereu i le arăt soției mele înainte să le public, iar ei îi plac toate. La nunta lui Bordea am lucrat cel mai mult și am băgat o groază de efecte, am încercat să-l fac cât mai amuzant. Chiar râdeam în timp ce le făceam și asta îmi place cel mai mult, când râd singur la prostiile la care mă gândesc și în timp ce le fac.

Trebuia să spui că cele în care este și Bordea sunt preferatele tale.

(râde) Îmi place cu Bordea și avem o chimie foarte faină. Managerul ne tot întreba dacă nu vrem să ne separe, pentru că merge foarte bine și fără el, vine lume la show-uri, dar nu vrem pentru că ne place atât de tare să fim împreună, chiar dacă suntem foarte diferiți. Ne pupăm și ne înțelegem atât de bine, funcționăm foarte fain împreună. Dacă unul are o idee, imediat celălalt o pune în aplicare, chiar dacă e cretină, mergem până în pânzele albe, să vedem ce iese. De abia așteptăm să vedem, când urmează un turneu, care e următoarea tâmpenie care ne vine în minte. E chiar fain.

Chiar și în turvlog-ul următor cred că o să apară Bordea, pentru că o să ajungem la București și e o petrecere la The Fool, așa că o să intru peste el. O să fie și Bobonete acolo, cred, așa că o să-l vedeți și pe el. Că tot a venit vorba, Bobonete mi-a zis că apreciază atât de tare vlogul... m-am înmuiat.

nelu și bordea

Că tot vorbeai de prostiile pe care le inventați voi, una din ele a fost vorba Slană, Mariane. Acum e o vorbă pe care o auzi constant și s-a transformat chiar într-un business. Te așteptai la asta?

A, da! Nu mă așteptam sub nicio formă. În dimineața cu pricina, pentru că tot auzeam „Hâț, Johnule”, nu îl urmăresc pe Dorian Popa, știu că are multe chestii faine, că e plin de energie, dar Bucălae tot zicea vorba aia. Și am zis bă, ce porcărie sinistră e asta? Apoi i-am zis lui Bordea hai să ne facem și noi o porcărie de-asta, un salut. El a zis slană, eu am zis Mariane și uite așa a apărut. Oricum îi ziceam tot timpul Mariane, pentru că noi cunoaștem mulți oameni, constant, și chiar nu pot să țin minte toate numele, lucru de care chiar îmi pare rău. Și de aici a pornit treaba cu Marianii. Când am filmat STF, era amuzant pentru că toți „Marianii” erau acolo și dacă ziceai odată numele, se întorceau toți.

A prins tâmpenia asta ceva incredibil la oameni. Acum fără să mă laud, dar chiar cred că oamenii care se uită la vlogul meu sunt deschiși la minte, nu sunt nici homofobi, nici rasiști și chiar înțeleg glumele și m-am bucurat atât de tare că a prins vorba asta încât am zis „bă, hai, dacă oamenii tot cer tricouri cu Slană, de ce să nu facem”. Am început cu o firmă din București care m-a cam dezamăgit, în continuare am câteva produse acolo, dar acum am început cu o firmă foarte mișto din Brașov, cu oameni faini.

Chiar e o comunitate faină pe canalul meu, acum, și chiar le mulțumesc, în caz că citesc asta, că sunt oameni super faini. Slană! Slană vouă! Slana fie cu voi! (râde)

Și fetița ta spune vorba.

Haha, da. Știe că asta zice tati în turvlog. Ea are patru ani și jumătate acum și știe că asta zic eu. Chiar dacă pornesc camera și sunt în altă cameră, dacă filmez un intro și mă aude, strigă de dincolo.

Cum îți place Sibiul?

E foarte fain. Am fost și astă-vară cu soția și fetița, a fost foarte drăguț. Era un festival de rock, dar nu am venit pentru asta, ci pentru un show. Bucălae a avut și el cununia aici, atât de tare îi place orașul și lui. Întotdeauna mi-a plăcut Sibiul. Îți dă așa un feeling de relaxare. Probabil că e așa pentru că vin de două maxim trei ori pe an.

Eu, deși stau de 14 ani în București, buletinul îl am pe Morlaca, județul Cluj, adică tot din Ardeal sunt și eu. Nu am vrut să-l schimb. Oricum vrem să ne întoarcem la Cluj, când o să deschidem un club acolo de stand-up, ceva fain, să avem ce face, pentru ce să revenim.

Ca zone, îmi place în primul rând Clujul, apoi Sibiul e pe locul 2, urmează Brașovul, îmi plac toate orașele, dar cel mai mult Ardealul. Ioi și diaspora! Nu pot să uit de ei, oamenii aceia se bucură atât de mult când ajungi acolo, te fac să te simți ca SlanăMan, cu adevărat.

Ai vreun ritual înainte de spectacole?

Nu neapărat. Mă uit peste glume, să nu uit ceva, beau un șpriț dacă nu conduc, e binevenit. Dacă e materialul nou și nu sunt foarte stăpân pe el, sunt foarte stresat, pentru că nu știu dacă va merge. Atunci merg la baie ca să fiu sigur că nu fac pe mine pe scenă (râde). În rest, nu avem preconcepții, cu vrăjitoare sau mai știu eu ce superstiții. Mai nou iau și camera cu mine și filmez, ca să am material pentru vlog.

Foto: Facebook/ Nelu Cortea Ioan Mihai

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Asaniciodata

Acum 4 ani

Bravo ardelean cu amendament: fiind un om " citit si ...cu carte" poți să faci diferența între diaspora si emigrație...între cei obligați să se refugieze din România urmăriți de secu si servicii pentru ideile si convingerile lor profund patriotice si cei care au plecat de buna voue din.Romania in alta tara pentru mai mulți bani lăsând copiii si părinții aici ......Nu preluați expresii de la cei care nu au iubit si nu iubesc românii și nici România pe care o doresc depopulata...
Raspunde

Canaris

Acum 4 ani

La ani lumina de Mircea Bravo.... Care și el e la ani lumina de Marcelus Moraru și Toma Caragiu... Vai de umorul nostru....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus